Comisarul-șef Carol Adam: ”Dacă știi să refuzi prima oară, nu mai vine nimeni să-ți dea mită!”

Proaspătul șef al Serviciului de Ordine Publică a absolvit Liceul energetic, cum se numea atunci Colegiul Național de Informatică de astăzi, și, vreme de 11 luni, a măsurat voltajul pe stâlpii de înaltă tensiune, în calitate de angajat al RENEL. Apoi a dat examen la Academia de Poliție, pe care a urmat-o între 1994-1998. Nu l-a influențat nimeni în această alegere, nici măcar fratele lui mai mare, care era ofițer MApN. A fost, pur și simplu, dorința lui, iar singura influență exterioară era cea a grupului de colegi de liceu care hotărâse să meargă la academie. Ulterior, la întâlnirile absolvenților, avea să constate că, din promoția lui, de 30 de ofițeri, au mai rămas în sistem doar vreo 9. Restul s-au dus spre profesii mai bănoase și lipsite de riscuri, majoritatea optând pentru cariere de avocați sau notari. El nu regretă niciun moment că a rămas în poliție, pentru că deja munca asta face parte din ființa lui.

* Cotituri în carieră, din 4 în… 3 ani

Carol Eduard Adam s-a născut pe 27 ianuarie 1975, în Piatra Neamț, și este unul din exponenții generației cu cheia de gât. Părinții lucrau, în schimburi, pe Platforma Săvinești, iar cei trei copii nu aveau altă variantă de a descurca. Totuși a existat o compensație în anii petrecuți la bunicii materni, în zona Bacăului, unde se adunau câte 9-10 verișori, între care existau diferențe de 3-4 ani. ”Acum mă întreb și eu cum reușea bunica să aibă grijă de toți, mai ales că eram zvăpăiați și făceam o mie de prostii în fiecare zi”.

Dincolo de ingredientele unei copilării fericite, a stat, încă de timpuriu, responsabilitatea. Îndatoririle de copil ale lui Carol Adam erau să meargă la biserică și să învețe bine. Le-a îndeplinit întocmai și l-au ajutat să devină omul ferm, serios și onest, de astăzi. Dar nu ”mai catolic decât Papa”, deși colegii îl tachinează uneori pe seama confesiunii sale.

După absolvirea academiei, în 1998, proaspătul ofițer a fost repartizat, conform mediei, la Serviciul Cercetări Penale din IPJ Neamț. Atunci nu exista instituția tutelei, tinerii erau ajutați de colegii cu mai multă experiență, dar și lăsați de capul lor, ”ca să învețe”. Acum, după aproape 20 de ani, Carol Adam își amintește că primul lui dosar a fost despre un accident grav, petrecut la Petru-Vodă, unde s-a răsturnat un camion cu bușteni și doi oameni și-au pierdut viața.

”M-am descurcat de la început, dar m-au ajutat foarte mult colegii, altfel n-aș fi avut cum să învăț. Cei 4 ani de cercetări penale au contribuit foarte mult la formarea mea. Într-o zi, mi-am propus să caut câți reținuți au fost în perioada aceea, dar îmi amintesc că se întâmpla foarte rar să nu fie niciun reținut în 24 de ore. E adevărat că erau și foarte multe fapte cu violență, în special violuri și tâlhării.

După 4 ani de cercetări penale, am lucrat alți 4 ani la Poliția Rutieră, pe urmă tot 4 ani la Structura de securitate, care se ocupă cu gestiunea și manipularea documentelor clasificate, apoi iarăși 4 ani la Poliția Rutieră, iar din 2014 sunt șef al Secției de poliție rurală Borlești. Este singurul loc în care am lucrat 3 ani și nu 4. La poliția rutieră – și în primul, dar mai ales în al doilea stagiu -, m-am ocupat în special de accidentele cu fugă de la locul faptei. Era mai ușor atunci, pentru că într-un sat știa toată lumea cine are mașină. Dar asta nu înseamnă că nu era de umblat. Nu cred că există vreo uliță în județul Neamț pe care să n-o cunosc”.

* ”Sunt mai mult gazdă decât musafir”

Carol Adam s-a căsătorit când era student, iar în 2000 a devenit tatăl unei fetițe, Francesca Andreea, acum elevă a Liceului Asachi, la biologie-chimie. Vrea să urmeze Medicina, iar părinții o susțin, pentru că amândoi știu cât este de important în viață să-ți faci meseria cu plăcere. Altfel, n-ajungi niciodată la performanță. El însuși un produs al efortului făcut de două generații, comisarul șef de astăzi se implică în educația fiicei sale. Mai mult în calitate de prieten bun decât de tată.

”De-a lungul anilor, am constatat că exacerbarea violenței vine din lipsa de educație. Copilul nu se poate forma ca adult așa, pur și simplu. Trebuie să primească educație de undeva. Noi suntem catolici. Bunicul matern a fost dascăl la biserică 60 și ceva de ani. Era un lucru normal să mergem la biserică duminica și marțea, la Sf. Anton, mai ales într-o localitate mică de la țară. Era o formă de educație. Dar nu suficientă. Școala a fost foarte importantă. Am luat premiu în fiecare an. Ca părinte, un copil te responsabilizează. Eu vorbesc mult cu Francesca, sunt înțelegător și ne contrazicem doar din când în când. Iar dacă o strig «Andreea», deja știe că ceva nu este în regulă”.

De câțiva ani, familia Adam locuiește la curte, la Căciulești, Girov, într-o zonă în care s-a construit mult între anii 1996-2000. E frumos, deși nu întotdeauna ușor, pentru că independența față de un furnizor de căldură înseamnă, de fapt, crăpat lemne și cărat la centrală iarna. Cu apa a fost mai simplu: fiecare casă are fântână și, eventual, hidrofor. Bineînțeles, locuitul la curte are și alte avantaje, de la discuțiile peste grad cu vecinii, până la vizitele prietenilor care stau la bloc și sunt dornici să șadă pe iarbă, la umbra unui copac.

”Ne strângem destul de des. Eu mai mult sunt gazdă decât musafir. Nu neapărat grătarul e prilej de «socializare». Putem povesti și ne putem relaxa și dacă avem în față o porție de brânză cu smântână. Problema e timpul, care parcă s-a comprimat față de acum 15 ani, iar la curte ai mereu ceva de făcut”.

* ”Nu m-aș compromite niciodată!”

Comisarul șef Adam a învățat serios, așa cum, de altfel, face toate lucrurile, pentru examenul de șef de serviciu. Deși are cursuri postuniversitare de management, nu i-au folosit foarte mult, pentru că managementul din sistemul polițienesc este foarte diferit și are statut special. În plus, a trebuit să aprofundeze legile cu care nu lucrează în mod curent, așa că a luat-o sistematic, citind și scriind fișe. A luat examenul, iar de la 1 iulie (cel mai probabil) va prelua funcția și va coordona activitatea posturilor comunale de poliție din tot județul și a structurilor de ordine publică din mediul urban. Știe deja la ce se înhamă, știe foarte bine că nu lucrează într-un sistem perfect și că va avea momente când vor fi de rezolvat 5 probleme în același timp. Crede că-l va ajuta experiența de șef de secție la Borlești, unde a reușit să scadă infracționalitatea – nu spectaculos, dar cam la toți indicatorii – cu procente între 23 și 27%. Iar Secția Borlești, care înseamnă cam 30.000 de locuitori din toată zona, nu este una ușoară.

”Până voi prelua funcția de șef de serviciu, am de terminat o mulțime de lucruri la secție. Nu-mi place să le las altora treabă de făcut în locul meu. Sunt de principiul că lucrul început trebuie dus până la capăt. Și nu cred că este un defect ăsta. În rest, mă pregătesc să lucrez cu mai mulți oameni decât până acum și-mi place să cred că voi ști să-i apropii și voi avea suficient tact să mă înțeleg cu fiecare în parte și cu toți la un loc. Nu cred că se mai poate lucra, în ziua de astăzi, dând ordine. Mă preocupă, de asemenea, formarea polițiștilor încadrați din sursă externă și școlarizați 3 luni, timp total insuficient. Trebuie ajutați și depinde de noi, cei care-i formăm, ce fel de polițiști vor deveni. Sunt convins că avem datoria morală să lăsăm oameni de calitate în urma noastră, măcar pentru că și noi, generația aceasta care, la cum trece timpul, ne cam apropiem de pensie, am fost formați la rândul nostru”.

Deși pare dur la prima vedere, Carol Adam este extrem de flexibil și capabil să se plieze pe situație. Întotdeauna ia în calcul și alte variante, tratează oamenii de la egal la egal și este incapabil să ia decizii din orgoliu. Se bucură de reușite, la fel cum se bucură de lucrurile mărunte care-i fac viața mai frumoasă: pescuitul, fotbalul și bicicleta.

Este convins că în profesia lui este nevoie întotdeauna de multă muncă, dar și de un pic de noroc  și nu este genul care să renunțe, nici măcar atunci când norocul pare să nu apară în clarificarea unei spețe. Nu vorbește foarte mult despre sine, dar nici nu-i judecă pe alții și nu-și pierde timpul, și așa puțin, comentând fără rost. A lucrat de două ori la Poliția Rutieră, una din zonele cu risc din inspectorat, și spune simplu: ”Dacă știi să refuzi prima oară, nu mai vine nimeni să-ți dea mită. Nu e niciun mister. N-am avut neapărat modele în viață, am muncit pe oriunde am fost, respect oamenii, dar am un principiu de la care nu abdic: nu m-aș compromite niciodată!”.

Cristina MIRCEA