”Meseria de părinte nu este nici ușoară, nici comodă, dar, dacă te-ai apucat de ea, nu mai ai scăpare” – Katia Nanu, ziaristă.
Cazuri cutremurătoare, în care copiii sunt protagoniști, apar prea des pe prima pagină a ziarelor sau în jurnalele de știri. Vă dau și eu un exemplu. O cheamă Maria și are 5 anișori. Își știe mama din poze. Noțiunea de tată nu există, din motive lesne de înțeles. După naștere, Ioana, mama care i-a dat viață, a pasat-o părinților și a tăiat-o ”afară”, în țările de farmec pline. Fetița a rămas cu bunicii, oameni ”pâinea lui Dumnezeu”, dar săraci lipiți pământului. Trăiesc toți trei din câteva sute amărâte. De multe ori, nu au bani nici de cartofi, fasole, făină, ceapă… Că și cartofii noi s-au făcut 5 lei kg în Piața Centrală din Piatra Neamț…
Așa cum știți, după Revoluție, destui nemțeni disponibilizați au plecat spre opulentul Occident să-și caute norocul. Unii l-au găsit, alții ba. Și, așa, au ajuns, de la strungari la I.M. Ceahlăul Piatra Neamț, căpșunari în Spania sau măturători de stradă în Anglia. În Italia, au devenit constructori și menajere, iar în Franța hoți și cerșetori. Jumătate din bronzații care locuiau în Ciritei se găsesc azi în țara lui Voltaire. Fură, ziua în amiaza mare, în metrou. Ați urmărit meciurile Simonei Halep de la Madrid? E plină Spania de români care au încurajat-o de sub faldurile tricolorului!
Cine are grijă de copiii ”căpșunarilor”? Vecinii cumsecade, bunicile, mătușile, frații și surorile mai mari. Cunosc familii din Precista care au plecat cu toții: mama, tata, frații, surorile. S-au înstrăinat de țară, au fost dezrădăcinați. Nu există școală în municipiul Piatra Neamț să nu aibă în cataloage, la capitolul observații, precizarea: ”plecați în Germania, Franța, Italia, Spania”… Panicantă situație.
Cei 7 ani de acasă, petrecuți sub privirea părinților, sunt esențiali pentru copilul în formare. Părintele e cel care te cheamă acasă de la joacă, îți închide televizorul sau calculatorul ori schimbă școala dacă sunt prea mulți suplinitori. Nimeni nu poate fi absolvit de datoria de părinte, cea asumată de bună voie și nesilită de nimeni.
* Copilul nu cere să fie adus pe lume, mai ales în această lume nesigură, violentă, bizară, plină de contradicții și destul de mizeră.
Dacă tot ți-ai asumat calitatea de părinte, ești obligat, inclusiv prin lege, să fii părinte în adevăratul sens al cuvântului. Nu numai fizic sau prin asigurarea condițiilor materiale. Trebuie să te dăruiești celui căruia i-ai dat viață. Așa cum și alții au făcut-o pentru tine. Cazurile extreme, de copii abandonați, cu părinți violenți etc., nu fac decât să întărească regula.
Copiii au nevoie să se știe iubiți. Dar sărăcia și lipsurile îi obligă pe părinți să uite de cei pe care i-au adus pe lume.
Într-o toamnă târzie, eram pe Călimani (Săvinești), la scos cartofi, cu clasa mea, niște gâgâlici de-a V-a. La pauza de masă, o fetiță a venit la mine și m-a întrebat: ”Tov. diriginte, nu serviți o turtă țărănească făcută pe plită?”. Evident, răspunsul a fost ”Da!” și am primit o turtă unsă cu magiun, gustoasă foc! Apoi, am iscodit-o: ”Cine a făcut turtele?”. ”Mama!”. ”Te iubește?”. ”Bineînțeles!”. ”De unde știi?”. ”Se vede de la distanță”.
Fetița cu turta este, astăzi, medic cardiolog, fără să mănânce homar și icre de Manciuria, ca potentații vremii. Mai mult, recunoaște oricând că părinții ei au fost țărani cu mâinile bătătorite.
Sute de copii și adolescenți din județul Neamț duc dorul părinților aruncați de soartă pe meleaguri străine. Adorm cu poza mamei și a tatălui sub pernă. Cei care nu rezistă fac pozne mari: fug de la ore, consumă droguri, se sinucid… Majoritatea visează că, într-o zi, părinții lor se vor îmbogăți și se vor întoarce acasă, încărcați cu daruri: role, biciclete, scutere, telefoane mobile bengoase. Că viața își va relua cursul normal și că ei vor redeveni niște copii ca toți ceilalți, cu o familie acasă. Ce vis frumos de copil!
Momentan, însă, nu pricep de ce trebuie să spună ”noapte bună” unei mătuși, de ce bunica a devenit ”mama”, de ce, la ședințele cu părinții, organizate de școală, băncile rămân goale.
Astfel de întrebări și-a pus și Maria, pruncuța despre care narăm. Când o întrebi cine este Ioana, se alintă și răspunde: ”Păi, eeeee mama, asta e. A plecat în Spania, demult, demult”. Pentru ea, mămica ei e, de fapt, bunica, mamaia, pe care o iubește mai mult decât orice pe lume. Și de ziua ei, soarta i-a fost potrivnică. Nu a sunat-o nimeni din Spania, nimeni nu i-a spus ”La mulți ani!”, cu excepția bunicilor. O fi uitat Ioana că, în România, are o fetiță frumoasă și deșteaptă foc? Muncește ea atât de mult acolo, în țara lui Cervantes, încât i s-a șters din minte imaginea micuței pe care a născut-o cu 5 ani în urmă? Sau e ”podoabă”, cum spune cu năduf bunicul? Care bunic a văzut multe la viața lui și știe ce vorbește.
* Toți copiii se nasc nevinovați și buni. Părinți, nu uitați un lucru esențial: fiecare copil e unic și special! Dvs. îl îndrumați spre succes sau eșec.
Cândva, ”școlit în România” însemna, automat, știință de carte temeinic însușită. Absolvenții noștri erau pretutindeni priviți cu invidie și chiar cu uimire. Exemple concrete de elevi pietreni deosebiți sunt multe: Daniel Tătaru (SUA), Lucia Ostahie (SUA), Alexandru Filimon (SUA), Anca Andrița (SUA), Adina Ștefan (Microsoft, Seattle)… Doctori și doctoranzi de sorginte pietreană, ajunși în zenitul științei: Magdalena-Cecilia Ionescu, doctor în informatică ”Duke University”, SUA; Anca Dracinschi, doctor în electronică și telecomunicații – Franța; Ioana-Ruxandra Budescu, doctorand limbi clasice University College London, Anglia; Florin Costeniuc, doctorand, matematică ”Massachusetts Institute of Technology”, SUA; Lucian Negură, doctorand, chimie, Franța… Cum au ajuns acești ”copii” astfel de oameni? Prin muncă, prin studiu, prin renunțări, prin seriozitate.
E greu de înțeles cum, într-o lume atât de avansată din punct de vedere științific, într-o lume care se pretinde a fi rațională, mai există copii abandonați, copii care ne sărută pantoful pentru un bănuț, copii care nici măcar nu cunosc sensul cuvântului ”acasă”. Cum, într-o lume dominată de bani, există copii care mor de foame: ”România figurează pe ultimul loc în clasamentul bunăstării copiilor din țările dezvoltate, potrivit unui raport UNICEF. Clasamentul a fost realizat pe baza notelor medii obținute la cinci dimensiuni: bunăstarea materială, sănătate și siguranță, educație, locuință și mediu. Olanda ocupă primul loc în acest clasament. Finlanda, Islanda, Norvegia și Suedia urmează după Olanda. Ultimele patru locuri sunt ocupate de trei dintre cele mai sărace țări: Letonia, Lituania și România. În ceea ce privește obiceiul de a lua micul dejun, în cele 29 de țări, cu excepția României și a Sloveniei, peste 50% dintre copii mănâncă în fiecare dimineață”. (sursă: www.euroactiv.ro)
E frumos să sărbătorim Ziua Copilului o dată pe an, dar și mai bine ar fi ca prioritățile guvernărilor să meargă pe ținerea zilnică a copilului în viață. Să-i scoată permanent la desene pe asfalt, la cercurile din ștrandul Tineretului, la drumeții… Deci, Ziua Copilului să fie sărbătorită cum se cuvine, să nu fie uitați copiii de prin orfelinate și nici copiii străzii, care deja au ajuns în filmele documentare ale străinilor care ne vizitează.
Copiii nu sunt ființe de decor, de amuzament! Să nu-i ascultăm doar atunci când spun lucruri trăznite! Ei sunt capabili să ne arate păcatele noastre cele mai grave, pe care nu le vedem sau ne facem că nu le vedem.
* Reforma din învățământ nu se rezumă în a schimba denumirea dirigenției în ”consiliere și orientare” cum a crezut ministrul Marga. Reforma din școlile românești a azvârlit, odată cu apa, și copilul din copaie.
Ce îi doresc slujitorii școlii românești copilului? A spus-o prof. Monica Marilena Cristea, în articolul ”Măria ta, Copile!”, apărut în revista Apostolul, din mai 2012:
«– Să crești drept ca un paltin spre cer și să rămâi așa, în ciuda furtunilor.
– Să păstrezi în privire seninătatea inocentă a puiului de sturz care încearcă prima dată să zboare.
– Să-ți fie sănătos trupul, dar mai ales sufletul pe care, la capăt de drum, trebuie să-l înapoiezi Celui Ce ți l-a dat!
– Să nu te sperie niciun obstacol, pentru că mai ales ele, încercările, te ajută să te cunoști!
– Să te bucuri de minunile lumii, chiar dacă pe unele nu le vei avea niciodată!
– Să-ți fie zâmbetul mai încăpățânat ca lacrima!
– Să fii înțelegător cu cei mari care, uneori, sunt nepăsători, cruzi și te pot înșela, părăsi sau uita. Arată-le tu, pui de om, că ești mai bun decât ei. Iartă-i!
– Să găsești în tine puterea de a întinde mâna celui care are nevoie de sprijin!
– Să nu te apleci, încovoindu-te pentru bănuțul azvârlit la picioarele tale!
– La mulți ani, cocon de lumină din Forță Divină!»
Prof. Dumitru RUSU
FOTO: Pixabay
