Sinagoga de lemn ”Baal Shem Tov” din Piatra Neamț a fost neîncăpătoarea zilele trecute la lansarea cărți de poezii ”Femina” a scriitorului pietreano-israelian Etgard Bitel, volum ilustrat cu desene de pictorul butafor al Teatrului Tineretului, Cristian Petrescu.
Evenimentul a fost deschis de scriitorul și criticul de artă Emil Nicolae. ”Asistăm la un eveniment cultural și prietenesc. E vorba de poezie, e vorba de doi autori, unul al textelor, celălalt al desenelor. Etgard Bitel, fost colaborator al ziarelor Ceahlăul și Acțiunea revine din Israel, Cristian Petrescu este din Piatra Neamț. Adunate laolaltă poezia cu imaginea în această carte a rezultat un produs editorial normal pentru zilele noastre”.
Primarul Dragoș Chitic a făcut cunoștință cu autorul Etgard Bitel în cadrul unei vizite pe care a efectuat-o în luna mai în Israel cânda devenit membru de onoare al ”Asociației Internaționale a Evreilor Originari din Piatra Neamț și Târgu Neamț.”Am primit acest volum de poezie atunci și l-am citit în avion la întoarcere”.
Despre carte au vorbit scriitorii Adrian Alui Gheorghe și Constantin Munteanu .
”Mă surprinde la modul cel mai plăcut faptul că un om care a plecat în urmă cu aproape 30 de ani în urmă din Piatra Neamț reușește să ne adune în număr atât de mare. Am vrut să facem această lansare în Bibliotecă, dar nu am mai făcut-o acolo pentru că știți prea bine, confrați de-ai noștri au luptat să nu mai fiu eu la Bibliotecă, au reușit, nu ca să intre ei în Bibliotecă ci ca să fie un pic mai pustiu în comunitatea din Piatra Neamț. Recunosc că nu mă așteptam ca Etgard Bitel să scrie poezie. Eu îl știu din anii 1985, 1986. El era cel care ne dădea cărți la Centrul de Librării, era cel care ne punea o carte pe ascuns ca să ne ajute”, a declarat Adrian Alui Gheorghe.
Constantin Munteanu a spus că, prin cartea sa, Etgard Bitel ne reaminteștefraza spusă cu peste un secol și jumătate de Dostoievski: ”Frumusețea va salva lumea”.
”Limba română în care a crescut va rămâne în țara sa, limba sa”, a afirmat și profesorul Mihai Emilian Mancaș.”Eu știam că scrie poezie Etgard, știam că pictează Cristi și mă bucur că și-au îngemănat eforturile pentru a ne invita aici. La istoria glorioasă a acestui lăcaș sfânt se adaugă în anii noștri și splendide pagini de cultură printre care cea de astăzi”, a punctat și profesorul Gheorghe Bunghez.
Din creațiile lui Etgard Bitel au recitat actorii Lucreția Mandric și Cornel Nicoară.”Faptul că sunteți aici demonstrează că sensibilitatea și actul de cultură n-au dispărut. Este un act de prețuire întru Etgard Bitel. Ne cunoaștem de 51 de ani”, a precizat Cornel Nicoară.
Momentul de final a aparținut autorilor.
Etgard Bitel: ”Este o vorbă: ”În spatele oricărui bărbat de succes stă o femeie puternică”. Am avut șansa să am mai multe femei puternice în spatele meu. Prima a fost mama mea, Dumnezeu s-o odihnească, cealaltă îmi este alături de 50 de ani, dar mai sunt aici două doamne care sunt vinovate pentru că mă aflu în fața dvs. Este vorba despre doamna profesoară Jana Orza care, dacă nu mă trecea la chimie, eu nu eram aici și de doamna Ruxandra Ciocan care, în cei doi ani în care mi-a fost profesoară, efectiv m-a bombardat cu cărți de literatură franceză. La două zile eram obligat să-i restitui o carte și-mi aducea o alta. Sunt aici colegii mei de liceu, colegii mei din armată, colegii mei de la Centrul de Librării din Piatra Neamț unde am lucrat, prietenii. Vreau să vă spun tuturor că sunteți bolnavi de prietenie”.
Cristian Petrescu:”Eu am fost dintotdeauna artistul din umbră. Am un suflet de copil ceea ce se vede cred și prin lucrările mele”. (Ana MOISE)
Un comentariu
O fi una şi aceeaşi persoana cu cel dezvăluit de regretatul Cornel Lamatic, prin 1990, ca profitor gingaş al unei scheme piramidale, cu bănuţi trimişi prin poştă?… Da, cred că-i o potrivire. De nume, de rimă, nu mai contează.