Violonistul Alexandru Tomescu a fascinat și în acest an publicul pietrean meloman, cu ocazia concertului susținut în cadrul celei de-a 10 ediții a Turneului Internațional Stradivarius. Spune că esența muzicii este dincolo de cuvinte și fiecare dintre noi ar trebui să rămână sincer menirii sale până la sfârșit. Plin de însuflețire, Alexandru Tomescu emană o strălucire aparte la finalul fiecărui concert, semn că puterea magică a muzicii și-a făcut din nou simțită prezența, pe deplin.
– Ne bucurăm că ne-ați ales din nou orașul, după ce, anul trecut, ați fost în premieră cu vioara Stradivarius Elder-Voicu la Piatra Neamț.
În fiecare an ne propunem să ajungem în cât mai multe orașe din România și, dacă ar fi cu putință, nu am ocoli absolut niciunul dintre ele, indiferent că-i mai mare sau mai mic. Sigur că aici, la Piatra Neamț, există deja o tradiție muzicală importantă. Am fost în postura de invitat de mai multe ori, la celebrele ”Vacanțe Muzicale”, dar și la alte evenimente și mi s-a părut firesc să includ orașul Piatra Neamț pe harta Turneului Stradivarius, fiindcă aici este un public foarte cultivat, care merită să aibă acces la programul pe care-l prezentăm.
– La această ediție, explorați o lume pasională, melancolică, dar și meditativă pe alocuri.
Fiind o ediție aniversară, am ales un program cu o altă direcție. Anul trecut, era un repertoriu pentru vioară solo extrem de puternic, extrem de intens, evident inspirat de evenimentele dramatice din cel de-al doilea Război Mondial și foarte greu de cântat. Anul acesta, ne-am gândit să schimbăm puțin registru stilistic și am ales o lucrare care are legătură directă cu trecerea timpului – ”Cele patru anotimpuri de la Buenos Aires”, semnate de Astor Piazzolla. După cum ați văzut, i-am avut alături pe celebrul bandoneonist Omar Massa, venit special din Argentina, și o foarte tânără pianistă, recent întoarsă în țară după studiile efectuate în străinătate. Este vorba despre Sânziana Mircea, care a studiat la Universitatea de Muzică și Dans din Kӧln, la Guildhall School of Music and Drama în Londra, la școala specială pentru pianiști a lui Vladimir Ashkenazydin Italia și iată că, în 2017, a ales România ca loc unde să-și desfășoare activitatea. Cumva, aceeași decizie am luat-o și eu în urmă cu mult mai mulți ani și m-am bucurat să văd că există în continuare același gen de interes, de entuziasm și de idealism la tânăra generație. Așa că am primit-o cu brațele deschise în turneu și cântăm împreună, pe lângă ”Cele patru anotimpuri…” și o serie de dansuri și piese populare spaniole, tocmai pentru a le pune în oglindă și a vedea relațiile și felul în care se inspiră una din cealaltă.
– Când v-a venit ideea să formați acest ”trio”?
E un grup pe care l-am format ad-hoc. Cu Sânziana Mircea, am cântat deja în mai multe concerte și, fără îndoială, vom colabora în continuare, la fel și cu Omar Massa. În ziua de astăzi, muzicienii, artiștii, trebuie să fie foarte flexibili, este un lux să-ți permiți să mai faci parte dintr-o formație de muzică de cameră pe termen foarte lung. Eu sunt și prim-violonist al cvartetului de coarde”Ad Libitum”, de mai bine de 6 ani, iar cvartetul are o istorie de peste 27 de ani.
– Când și cum au trecut acești 10 ani de Stradivarius?
Este greu de contabilizat sau de făcut așa un bilanț. Sigur că există o sumedenie de cifre, un număr impresionant de concerte, de spectatori, de zeci de mii de km parcurși prin România, dar ceea ce definește efortul pe care l-am făcut este altundeva, nu în cifre. Este vorba despre emoția pe care o simt cei din sală, atunci când împărtășesc această bucurie a muzicii. Acolo este lucru cel mai important și amintirea care va ține cel mai mult, dincolo de toate celelalte lucruri.
– Vă așteptați să ajungeți la 10 ediții ale Turneului Stradivarius?
Eu cred că 10 ani sunt un început foarte promițător.
– Vorbeați de emoții. Cum le-ați descrie?
Publicul care vine la concertele din cadrul Turneului Stradivarius are niște așteptări foarte ridicate. Împreună, am trecut printr-o mulțime de repertorii, în special cele de secol XX – Prokofiev, Enescu, Bartok – lucrări foarte rar cântate în România. Este o muzică așa… care nu are cum să te lase indiferent. Oamenii au fost captivați de acest spirit al muzicii și puțin a lipsit să nu danseze. În România, trebuie să fii pregătit să cânți în tot felul de locuri. Apreciez foarte mult eforturile care se fac aici, în Piatra Neamț, pentru a găzdui concerte. Eu cred că, dincolo de calitățile acustice sau alte lucruri pe care le oferă un spațiu de concert, contează, înainte de toate, publicul și energia de care el dispune. Atunci se stabilește această conexiune spirituală. Restul sunt detalii. Sunt importante și detaliile, dar cea mai importantă este legătura cu publicul.
– De ce muzica are forța de a modela timpul?
Muzica vine din altă lume și de aceea are această putere, de a ne scoate din timpul acesta profan, din aceste minute, care par tot mereu și mereu prea scurte, fiindcă ne remodelează modul în care gândim, modul în care percepem lumea. Beethoven spunea că muzica îi face pe oameni mai buni. Cred că un om mai bun este un om mai puțin grăbit, un om mai deschis la problemele aproapelui său, un om mai sensibil. Muzica are o mulțime de puteri magice, care așteaptă doar să fie descoperite și puse în practică.
– Cum se ajunge la esența muzicii?
Eu cred că, atunci când ai contact zilnic cu o muzică de calitate – și nu mă refer aici doar la muzica clasică -, o muzică bună, o muzică căreia să i te dedici, să-i acorzi întreaga ta atenție, că ești ascultător, interpret sau compozitor, atunci muzica își poate produce aceste efecte miraculoase despre care vorbeam. Și aici nu e vorba doar despre o fantezie a unui muzician. Sunt efecte reale, măsurate științific și care sunt folosite într-o mulțime de țări. Esența muzicii este greu de descris în cuvinte. Cred că este dincolo de cuvinte și trebuie, pur și simplu, trăită.
– E adevărat când se spune că muzica nu are limite?
Cred că da. Muzica nu are limite, noi, oamenii, însă, avem limite și muzica ne ajută să le depășim și să ajungem acolo unde nici cu gândul nu gândim.
– Care-i secretul succesului dvs., pentru că vă bucurați de o largă audiență, sunteți foarte iubit, foarte apreciat…
E foarte multă muncă în mod constant. Și nu de ieri, de azi, ci de niște zeci și zeci de ani. Plus că am dorit întotdeauna să păstrez un standard de calitate cât se poate de ridicat, deci să dau absolut tot ceea ce este mai bun în mine, la fiecare spectacol pe care-l cânt, indiferent de locul în care mă aflu. Și acest lucru cred că s-a văzut la fiecare ediție a Turneului Stradivarius și la fiecare concert pe care-l cânt. În clipa în care începi să faci compromisuri, deja ajungi să te îndepărtezi de muzică, de esența ta de artist și, de aceea, important este să rămânem sinceri menirii noastre până la sfârșit.
– Cum considerați generația tânără de muzicieni?
Tinerii din ziua de astăzi sunt copii ai secolului XXI, beneficiază de o mulțime de atuuri la care noi nici nu puteam să visăm în anii ’80 sau ’90. Mulți dintre ei cred că știu să fructifice aceste oportunități pe care le au și este, într-adevăr, o perioadă fastă pentru ei. Sigur că mulți aleg calea studiilor în străinătate și, ulterior, au de ales între a reveni în țară sau a activa în străinătate. Îi înțeleg pe deplin și pe unii și pe ceilalți, însă, pe de altă parte, sunt atâtea de făcut în țară, încât avem chiar foarte multă nevoie de ei.
– Mai pot apărea un George Enescu, un Dinu Lipatti?
Eu sunt convins că astfel de talente sunt tot timpul pe lângă noi. Și Enescu, și Lipatti au avut șansa să întâlnească oamenii potriviți la momentul potrivit, deci să fie sprijiniți atunci când era nevoie. Unei astfel de provocări încearcă să răspundă acum acest centru cultural, această Casă a lui Enescu de la Mihăileni, care a devenit Academie de Muzică și Arte Frumoase. Să nu uităm că foarte mulți dintre marii artiști, marii creatori ai României provin din această zonă geografică, așa că eu cred că suntem exact acolo unde trebuie. Ne bazăm exclusiv pe fonduri private, așa că totul depinde de cât de bine organizate vor fi campaniile de strângere de fonduri.
- Vioara pe care cântați dvs. a mai fost de multe ori la Piatra Neamț. Maestrul Ion Voicu venea adesea la noi. Și George Enescu a concertat de câteva ori în orașul nostru. Cunosc oameni în Piatra Neamț care l-au văzut pe viu pe Enescu, în concert la Casa Lalu sau în sala de festivități a Liceului ”Petru Rareș”.
Este o onoare și o răspundere imensă să știi că, iată, calci pe urmele unor asemenea artiști uriași. Povestea merge mai departe.
Ana MOISE
FOTO: TVR și martausurelu.ro.
