În ședința Consiliului de Administrație a Inspectoratului Școlar Județean Neamț, desfășurată joi, 22 iunie, s-a aprobat lista cu punctajele acordate după evaluarea dosarelor gradațiilor de merit.
Prof. Elena Laiu, inspector școlar general adjunct al ISJ Neamț, a primit girul Ministerului, de a-i fi admis dosarul, la secțiunea personal didactic de predare. ”Am primit o hârtie de la Minister, prin care i se dă voie să aplice pentru gradație de merit pentru activitatea la catedră. Un inspector școlar general adjunct poate să participe cu calificativul de la disciplina pe care o predă”, a declarat prof. Viorel Stan, generalul ISJ Neamț.
Elena Laiu nu a optat pentru categoria personal didactic de conducere, de îndrumare și control, baza activității sale ca inspector general adjunct, pentru care a primit doar calificativul ”bine”. Pentru a obține gradație de merit, e obligatoriu calificativul ”foarte bine”, pe care doamna Laiu l-a îndeplinit doar pe linie profesorală, la Seminarul Teologic Ortodox ”Veniamin Costachi”, unde, doar întâmplător, activează și soțul său, preotul Viorel Laiu. (Ana MOISE)
Un comentariu
Traiasca PSD!!!!
Restul nu conteaza!