Ministrul Muncii și Justiției Sociale, Lia Olguța Vasilescu, a declarat marți, 6 iunie, că începând cu anul 2018 voucherele de vacanță și normele de hrană se vor acorda în bani: „Mai mulți bugetari iau tichete de masă anul acesta și, de asemenea, este o ordonanță de urgență, dată de Guvernul României, în care toți bugetarii iau un voucher de vacanță, dar care nu este în bani, cum este anul viitor, ci este tichet. S-a rămas pe această variantă, până la începutul anului viitor, iar la începutul anului viitor urmează să se acorde și aceste drepturi, în bani de data aceasta, nu în tichet”. Rămâne de văzut dacă și această promisiune va fi la fel de ușor de realizat cum se dovedește legea salarizării în sistemul bugetar.