La Biroul electoral de circumscripție nr. 2 Roman s-a comunicat numărul de 59.118 cetățeni cu drept de vot în municipiul Roman, incluzându-i și pe cei 50 de romașcani cu drept de vot în Uniunea Europeană, înscriși în listele complementare.
Candidații
Buletinul de vot a cuprins 4 poziții, iar candidații pentru funcția de primar al municipiului Roman au fost:
- Lucian Micu (PNL): venit din administrația publică locală, fost consilier local și, apoi, timp de 5 ani, viceprimar al Romanului.
- Marius Neculai (PSD): venit din mediul de afaceri, dar fost deputat PDL în legislatura 2008-2012.
- Radu Samson (USR): venit din mediul de afaceri; cu tinerețea ca atu principal.
- Elena Chelmuș (PMP): venită din mediul privat, este psiholog și mediator, președintele organizației romașcane, cu prestație modestă în campanie, dar de bun simț, deși n-a avut susținători ”de la centru” cum au avut ceilalți candidați.
Mici modificări (nu și de orgolii)
Programul zilei a inclus și momentele de la urnă ale candidaților și susținătorilor principali ai acestora. Există cutuma ca, la nivel de staff-uri electorale, să se cadă de acord asupra orelor de vot, pentru că toată lumea se vrea în centrul atenției mediatice în momentul introducerii votului în urnă. Cutuma era cât pe-aci să fie respectată și de data aceasta la Roman, dacă n-ar fi fost vorba despre ”originalitatea” USR. Candidatul Radu Samson a anunțat primul ora 11, care convenea tuturor, PSD începând votarea la 10.30, iar PNL mult mai devreme. A intervenit, însă, o modificare la PSD, astfel încât orele s-au decalat, candidatul PSD și deputatul Rotaru votând, și ei, la 11, în loc de 10.30. Cu suprapuneri de candidați pe aceeași oră, cineva trebuia să-și modifice programul. Desigur, nimeni nu a vrut.
Votanții de la prima oră
În zi de alegeri, la ora 7, în general, puțini romașcani ies din casă. Doar cei care pleacă la serviciu, fiindcă lucrează și duminica. Sau pensionarii, care se duc să voteze de la prima oră, ”ca să-și ia de o grijă”. La Secția de votare nr. 105, la ora 7:06, votaseră 3 persoane. Unul a fost Nistor Mandache, pensionar, fost muncitor la Întreprinderea de Țevi: ”De când mă știu, eu la vot mă duc pe răcoare, dis de dimineață”. A doua persoană ieșea pe poarta Seminarului teologic, strigând către dl. Mandache: ”Anul ăsta mi-ai luat-o înainte, șmecherule ce ești!”.
Ulterior, ambii au explicat că da, sunt într-un soi de competiție și asta de ani de zile. Fost coleg la ”Țevi” cu dl. Mandache, dl. Ion Vieru nu concepe să voteze mai târziu de ora 7.30: ”Îmi merge rău în ziua aia dacă mă duc mai târziu. Ca să nu mai spun că, la etatea mea, s-ar putea să și uit…”
La Secțiile nr. 106 și 107, până la ora 7.15, votaseră doar membrii comisiilor. În jurul Școlii ”Roman-Mușat”, unde au fost amplasate secțiile, patrulau deja trei ”observatori” din partea PSD.
Întrebare: ”Ce observați, de fapt?”
Răspuns: ”Ăăă, să nu se întâmple ceva ilegal”.
Străzile Romanului au rămas în pustiul specific duminicii până după ora opt, când a început să se animeze împrejurul bisericilor.
Prima oră de vot a fost cu probleme doar la Secția nr. 77, unde tableta nu scana cărțile de identitate, deși la ”simularea” de vineri funcționase. În așteptarea rezolvării tehnice, codurile numerice se introduceau clasic, manual.
VIP-urile la vot
Deputatul Laurențiu Leoreanu a votat la Secția nr. 115, pe strada Cuza-Vodă, împreună cu soția și cei doi băieți. La ieșirea din secție, parlamentarul a declarat: ”Îmi doresc o zi frumoasă, liniștită și cu Doamne-ajută. Am votat pentru continuitate, pentru dezvoltare, pentru un oraș european. Pentru continuarea unei echipe care, în ultimii 9 ani, a dovedit profesionalism, competență și bună credință”. Ziua frumoasă și continuitatea i-au ieșit. Liniștea, mai puțin, cel puțin în noaptea albă a numărătorii… Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu profesionalismul, competența, buna credință și, mai ales, dezvoltarea.
La ora 10 trecute fix, la Secția de votare nr. 88, din cartierul N. Bălcescu, s-a prezentat primarul interimar, Lucian Micu, împreună cu familia, pentru a-și exercita votul: ”A fost un vot pe care l-am dat pentru continuarea dezvoltării municipiului Roman, așa cum cred că va face marea majoritate a romașcanilor”. Întrebat cum s-a simțit votându-se pe sine, Lucian Micu a răspuns: ”E prima dată când m-am votat pe mine… E drept că întreaga perioadă a fost diferită pentru mine, dar să te votezi pe tine îți dă un sentiment diferit”. Dar de bine, după cum s-a dovedit.
La ora 10.30, la Secția nr. 114 din Școala ”Al.I. Cuza”, a votat și Elena Chelmuș, candidat din partea Partidului Mișcarea Populară, însoțită fiind de soț și cei doi copii. În fața secției era așteptată de Laurențiu Dulamă. Elena Chelmuș a declarat că a votat ”pentru un primar cu viziune, care poate schimba fața orașului și care vine cu soluții simple la probleme reale”. Departe gândul să fi votat pentru dl. Micu…
Laurențiu Dulamă și-a explicat prezența în Roman prin dorința de a susține candidatul PMP: ”Avem mare încredere în romașcani, avem încredere că, atunci când doi așa-ziși mari se ceartă, s-ar putea să câștige… o doamnă”. După cum au arătat rezultatele, este foarte bine că vicepreședintele CJ Neamț nu s-a orientat spre o carieră de oracol sau parior.
Candidatul USR Radu Samson a votat la ora 11, ”pentru întinerirea spiritului romașcan. Eu sper că vor ieși toți tinerii la vot, pentru că generația noastră e marele absent la alegeri”. N-au ieșit chiar toți tinerii, iar cei care au votat au avut, vorba ceea, de unde alege.
La 11.30, prezența la urne era 10,8% – 7.500 romașcani.
Deputatul Alexandru Rotaru a votat în aceeași secție cu candidatul PSD Marius Neculai. Au nimerit în cea mai mică încăpere amenajată ca secție de votare din Roman, situată la etajul unei clădiri și cu foarte mulți alegători arondați.
La ieșirea de la urne, dl. Neculai a spus: ”Vreau să mulțumesc tuturor romașcanilor care votează astăzi. Eu sper ca romașcanii să aibă parte de un primar implicat, care să modernizeze acest oraș. Cu acest prilej doresc să urez «La mulți ani!» colegului meu Alex Rotaru, deputat în Parlamentul României, a cărui zi de naștere este astăzi”. Întrebat ce cadou își dorește la aniversare, deputatul Rotaru a răspuns: ”Un singur mare cadou aștept, sper să-l primesc diseară. Eu am votat omul potrivit pentru romașcani”. Evident, nu dl. Lucian Micu…
Și, în vreme ce Marius Neculai a fost însoțit la vot de ambii parlamentari PSD de Roman și de mai mulți consilieri locali PSD, senatorul Dan Manoliu a fost acompaniat la secția sa doar de dl. Neculai. ”Am venit și am votat cu speranță și cu încredere un om care vrea un pic mai bine pentru toți romașcanii. El are în spate încrederea obținută de noi prin faptul că ne-am ținut de cuvânt întotdeauna prin ce-am promis tuturor”, a declarat senatorul, la ieșirea din secție. La asemenea rezultate, mai că ți-e groază să afli ce anume i-au promis lui Marius Neculai…
Aroganță
Pe aleea din fața Școlii de artă (pe care abia poate intra o mașină), a oprit cogeamitea «gipanu’», blocând ieșirea tuturor mașinilor aflate în perimetru. Din jeep, s-a descărcat apă minerală, probabil pentru comisie, deși proprietarul mașinii este social-democrat.
Toate claxoanele enervate au fost ignorate, fiindcă ordinul se execută, nu se discută, indiferent pe cine incomodează. Când, într-un final, s-a terminat operațiunea ”Acarul”, s-a dovedit că persoana de la volan nu prea știa cu marșarierul și nici cu comenzile auto.
După-amiază – căldură mare și pauză de cununie
După prânz, ca toți oamenii chemați la vot, romașcanii au ieșit. Să ia aer, să se relaxeze în parc sau în ștrand. Cozile de la tonetele cu înghețată și de la plimbările cu hidrobicicletele i-ar fi înverzit de invidie pe toți activiștii implicați în procesul electoral. Ce-ar fi fost să se mute la votare? Raiul de partid! Ei bine, n-a fost cazul.
Se juca tenis cu piciorul pe alei, lumea făcea plajă sau pregătea grătare în foișoarele din ștrand. Cei întrebați susțineau, la unison, că au votat deja, dar probabil că sinceritatea era din aceea specifică sondajelor de opinie.
Membrii birourilor secțiilor de votare, profitând de un lung respiro, au ieșit din săli, preferând umbra pomilor.
La sediul de campanie al PSD , mare agitație, unii veneau, alții plecau, fiecare părând să aibă o sarcină foarte importantă. Se vorbea de iminenta sosire în Roman a președintelui Arsene.
La sediul PNL, deputatul Leoreanu, candidatul Micu, staff-ul și mulți alții. La un moment dat, dl. Micu a părăsit centrul de campanie și s-a dus… să oficieze o căsătorie. Alegeri, alegeri, dar obligațiile de primar trebuie îndeplinite…!
Apus de soare cu aglomerare la votare
După ora 19, în Roman, prezența la urne a început să se îmbunătățească, înregistrându-se o medie de 10 persoane la 10 minute, cam pe fiecare secție. La cea de lângă spital nu s-a solicitat deloc urna mobilă, de unde comisia a tras concluzia că persoanele cu drept de vot fuseseră externate. Sau deloc dornice să uzeze de dreptul lor…
La ora 20.35, la secțiile 110 și 111, a picat un grup de 12-15 persoane. Au motivat prezența târzie prin: ”Am fost la o nuntă și abia m-am trezit”, ”Am fost la țară” și ”Am fost la un grătar”. Cât despre prezența în grup, au spus mai toți că e o… coincidență.
Biroul de Evidența Persoanei a eliberat câteva cărți de identitate în acea dimineață, iar pentru după-amiază n-a fost nicio solicitare.
Seara, la sediile de campanie ale celor două partide mari, se discuta despre voturi plătite și alegători aduși cu taxiurile. Bineînțeles, fiecare în curtea celuilalt și numai la nivel de bârfe. Nu s-a lăsat cu plângeri oficiale. ”Noi nu vrem să facem rău oamenilor, că, dacă îi reclamăm pe cei din partid care i-au cărat cu mașinile la vot, îi cercetează și pe alegători și nu vrem să aibă probleme” au spus, aproape cu aceleași cuvinte, și unii de la PSD, și unii de la PNL.
Așa încât, la Roman, alegerile s-au încheiat cu bine. Pentru dl. Lucian Micu chiar cu foarte bine.