Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt prăznuiți în aceeași zi, deoarece amândoi s-au săvârșit la Roma, din porunca împăratului Nero. Sf. Ap. Petru a fost răstignit cu capul în jos, iar lui Pavel i s-a tăiat capul. Moaștele Sf. Ap. Petru și Pavel, potrivit Sinaxarului, au fost puse împreună. Tradiția a consemnat 29 iunie ca dată a martiriului celor doi Sfinți Apostoli. Cercetările mai noi au stabilit cu o anume precizie că Petru a fost răstignit în anul 64 d.H., iar Pavel a fost decapitat în anul 67 d.H.
Sfinții Apostoli Petru si Pavel sunt autori de epistole incluse de Biserică între textele canonice ale Noului Testament.
Sf. Apostol Petru, fiul lui Iona și fratele Apostolului Andrei, s-a născut în Betsaida Galileei. Numele său iudeu era Simon, însă Mântuitorul L-a numit Chifa (piatră). Sfântul Petru a propovăduit în Ierusalim, Iudeea, Samaria, Asia Mică, Babilon și, în ultima parte a vieții, la Roma.
Sfântul Apostol Pavel era originar din Tarsul Ciliciei, din neamul Veniamin. Pavel locuia în Tars și lupta împotriva creștinilor, el participând la uciderea arhidiaconului Ștefan. Pe calea Damascului, i s-a arătat Mântuitorul, într-o lumină orbitoare, și L-a certat. În urma acestei dojane, Saul s-a convertit la creștinism, primind numele de Pavel. A fost botezat de Anania, episcopul Damascului. L-a slujit pe Mântuitorul făcând misiune de apostolat, întărind bisericile creștine, scriind epistole și evanghelii până la moarte.
* Sânpetru la jumătatea anului
Sf. Petru, marcând cea de-a doua jumătate a anului, care poate începe și puțin mai devreme, la Sânziene, este patronul agricultorilor. El este răspunzător de starea finală a recoltelor, el este cel care patronează căldura și ploaia, putând trimite grindină pe hotarele celor nerespectuoși. Fiind o sărbătoare de mare însemnătate pentru calendarul agricol, paza împotriva grindinei se realiza prin venerarea lui Sânpetru în cele trei zile de nelucrare, cu începere din 29 iunie.
Din obiceiuri, ne amintim că, până acum, se interzicea scuturarea merilor, pentru a se feri de căderea grindinei ”cât mărul” peste holde. Ca și de Drăgaică, acum este momentul când încetează să mai cânte privighetorile și cucul. Pe vremuri, sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel era denumită și Pietrele lui Sânpetru.
În Calendarul popular, sărbătoarea lui Sânpetru putea ține și trei zile, începând cu 29 iunie până pe 1 iulie. Pietrele lui Sânpetru se considera o sărbătoare despre care străbunicii noștri spuneau că, dacă e ținută după datină, ajută la îndepărtarea grindinei.
Se spunea despre Sânpetru că ”fierbea” grindina în cer, timp de trei zile. Fierberea era, de fapt, mărunțirea, fărâmițarea acesteia, ca să nu distrugă recoltele. De asemenea, Sânpetru, bun la suflet, îl liniștea pe Sântilie, să nu mai fulgere și să nu trăsnească vreun om sau vreo gospodărie.
* Obiceiuri și tradiții de Sânpetru
În fiecare an, pe 29 iunie, creștinii fac pomenirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Cei doi apostoli sunt sărbătoriți împreună, deoarece tradiția creștină consemnează că au murit în aceeași zi, 29 iunie a anului 67 d.H.
Sfântul Petru este pe buzele tuturor, fiind, de departe, cel mai popular dintre toți sfinții românilor. În popor, Sfântul Petru era socotit ”omul” sau ”cumătrul” Lui Dumnezeu, sfătuitorul, ”consilierul” principal al Domnului.
În legendele și povestirile plasate la începutul lumii, îi regăsim pe cei doi, călătorind adesea pe Pământ și cercetând păsurile oamenilor nevoiași.
Pe cei care poartă numele Petru îi îndemnăm să încerce să fie la fel de buni și de drepți precum Apostolul Domnului, cinstind și în acest fel pe Sfântul Petru.
Bătrânii de altădată spuneau că Sf. Petru a fost un om muritor, pe care l-a luat Dumnezeu în cer. Acolo, Sfântul Petru este mâna dreaptă a lui Dumnezeu. Alte legende despre Sfântul Petru spuneau că acesta stă cu Sf. Pavel în lună, Sf. Petru de-a dreapta și Sf. Pavel de-a stânga.
Sf. Petru, fiind chelar, el nu păstrează numai cheile raiului, ci și cheile încăperilor cerești. El era considerat chelarul curții dumnezeiești, fiind mai-mare peste grânare, din care trebuie să împartă animalelor. Sf. Petru patronează căldura și ploaia, iar bătrânii spuneau că gerul nu-l sloboadă Sf. Petru, ci Dumnezeu.
* Moșii de Sânpetru
În mai toate zonele țării, credincioșii merg la biserică și duc mere, colivă, colaci și miere în faguri, pentru a fi sfințite. După slujbă, le împart de pomană în memoria celor ce s-au înălțat la ceruri. Prin acest obicei, sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel poartă și numele de Moșii de Sânpetru. De asemenea, în tradițiile orale se pomenește că, de Sânpetru, pe la miezul nopții, cerul se deschide și Sfântul Petru ar putea fi zărit pentru o clipă, așezat în dreapta Tatălui.
* Superstiții de Sânpetru
Nicio femeie nu trebuie să mănânce mere până în această zi, fără a face un mare păcat, fără a-i supăra pe morți. După această zi, femeile tinere pot mânca mere, cele bătrâne trebuind să aștepte până la Sfântul Ilie.
La Sf. Petru, se taie un pui de găină și omul, lepădându-l, zice: ”Să fie pentru pagubă!”.
Prin unele zone, se doboară merele cu bota din meri: ”Din această zi e iertat a bătuci merele și alte poame, că până acum n-a fost iertat, ca să nu le bată grindina”.
Când oamenii nesocotesc puterea dumnezeiască, Sf. Petru cheamă balaurii și cu dânșii se ajută la bătutul lumii cu piatră. Balaurii o mărunțesc, iar el o dă, adică face să plouă cu piatră. Când Sf. Petru plesnește din bici, din șfichiul biciului sar scântei, care, căzând pe pământ, se prefac în licurici. Licuricii sunt blagosloviți de sfânt, să lumineze calea rătăciților prin păduri. Ei se ivesc aproape tot timpul în preajma acestei zile, după cum remarca Tudor Pamfile.
La 29 iunie, încetează a mai cânta privighetorile și cucul, spuneau oamenii de altădată. Explicația era simplă. Povestea spune cum cucul are un singur naș și acela era Sânpetru. ”Dar cum o fost el cucu p-atunci, s-a apucat de-a furat caii lui nașu-său. Nașu-său aleargă mereu după ei, doar, doar o pune mâna pe ei. Atât de mare frică ce are cucul, că, de vede licuricii noaptea, fuge și de ei, căci i se pare că vine nașu-su cu potera după el. Așa o duce el, până mai e o săptămână până-n Sâmpietru, tot cântând, când tace. Tace că s-apropie ânpetru și i-e frică că-l aude. De la Sâmpietru-nainte, cucul iar nu mai cântă, de frica nașu-său”.
