A doua și a treia zi după Sf. Petru sunt serbate de săteni, ca să fie feriți de zloată și grindină.
Credințele populare spun că Ana-Foca este aducătoare de arșițe, care pârjolesc și usucă recolte, în special vița-de-vie. Ca să scape de acest blestem, gospodarul care nu vrea să i se usuce via nu trebuie să lucreze în această zi. Ziua e periculoasă și de trăsnet, dar și de focul; se ține pentru a fi ferit tot anul de daună prin foc sau prin roadere de șoareci prin casă. Se spune că, dacă o respecți, Ana-Foca, așa cum mai este cunoscută această zi, te păzește de foc tot anul. Iar de nu, ”te arde când ți-e lumea mai dragă”.
Printre țărani se spunea că aceluia care nu păzește Ana-Foca și lucrează la vie, soarele îi va dogorî via cu arșiță și aceasta se va usca.
Ziua era considerată ”rea de trăsnet și de foc”. Ca să ”bage lumea-n sperieți”, babele povesteau cum o femeie care a lucrat de Ana Foca, când s-a dus să caute caii, a fost trăsnită.
În unele zone, ziua se ținea și pentru ca oamenii ”să fie feriți de boale năprasnice, ca acestea să nu cadă ca un foc deodată peste om”.
* Datul de-a verii și verișoarele
Acesta era un obicei care se ține pe 30 iunie. Reprezenta legământ juvenil, încheiat de puberi până la moarte, pe criterii de prietenie, sex și afinitate sufletească, sinonim cu Însurățitul.
Jurământul cuprindea un adevărat ritual. Se desfășura în afara gospodăriei și fără martori, fiind însoțit de un schimb de alimente (pâine, colac, fructe) și, uneori, de vase de lut și alte cadouri.
Asocierile pe sexe, fetele separate de băieți, după alt criteriu decât cel de rudenie, ca, de altfel, și intrarea ulterioară a tinerilor în instituțiile premaritale ale satului, cetele feciorilor și șezătorile fetelor, prefațau constituirea cuplurilor bisexuate și întemeierea viitoarelor familii.
