AGORA Străzile au amintiri

”Nicio stradă din lume nu-și păstrează intactă înfățișarea după un veac de istorie” – Mircea Radu Iacoban

Cu jumătate de secol în urmă, pe marile ecrane ale României multilateral dezvoltate rula filmul ”Străzile au amintiri”, semnat de regizorul Marcus Manole. Cine a avut curiozitatea să-l vizioneze a dedus că toate fundacurile, ulițele, străzile și bulevardele sunt copleșite de amintiri, indiferent dacă au în ambient dughene amărâte, coșmelii insolubre sau palate socialiste, gen Casa Poporului. Durerea vine din altă direcție: destui locuitori ai urbei despre care vorbim nu știu pe ce urme calcă. Nu cunosc nimic despre înaintașii lor valoroși.

Pentru a păstra vie istoria locală, doi cercetători științifici de la Institutul de Istorie ”A.D. Xenopol” din Iași, S. Iftimie și A. Ichim, au scos un bogat volum ilustrat sub sigla ”Memoria monumentelor”, dedicat străzii Ștefan cel Mare din ”dulcele târg”, cu fazele sale – uliță, stradă, bulevard, arteră pietonală.

Orice târg moldav care se respectă are o stradă Ștefan cel Mare, o statuie sau un bust. Inclusiv municipiul Piatra Neamț.

Pe vremea bunicii, când pietrencele ascultau patefonul cu ac și călcau rufele cu fierul cu jar, urbea de sub Cozla arăta altcum. Străzile erau înguste, întortocheate, nealiniate, neasfaltate, mizere. În verile secetoase, praful era de câteva degete, iar în sezonul ploios noroiul (glodul) era prezent peste tot. Ulițele mărginașe păreau pustii, de aceea când apărea o trăsură se scria despre ea și la gazetă. Din martie până în octombrie, strada era în stăpânirea țâncilor desculți și gălăgioși.

Din ce a fost odinioară, pietreanul băștinaș care trece astăzi pe strada Alexandru Lăpușneanu mai poate vedea doar Farmacia Papa Sotir (clădirea) și frumoasa casă a sculptorului C. Pompiliu. De la pomenita spițerie, mahalagiii din Precista, calici și analfabeți, cumpărau ”chicușuri” de pus în ochi și ”hapuri” pentru durerile de cap. De la sculptor ne-au rămas mulți daci ”bărboși și viteji”, iubitori de țară și neam (busturi în piatră). Pe dacii cei viteji îi puteți admira în Parcul ”Nicu Albu” și pe holurile Casei de Cultură din Piatra, dacă reușiți să vă strecurați printre numeroasele firme înghesuite la intrare, de genul Asigurări, Yannis… Doamne, cum mai trec anii!

Toate străzile fostului târg medieval ”Piatra lui Crăciun” au amintiri. Multe și frumoase. Mă refer la ulițele vechi, principale, pavate cu piatră cubică, scoasă din carosabil de primarul Ion Rotaru. O parte din pavajul scos se poate vedea și astăzi pe str. Dimitrie Ernici, în dosul Colegiului Național ”Petru Rareș”. Că așa se obișnuia pe vremuri: noul primar, uns prin alegeri democratice, demola ce-a construit înaintașul său, pe motiv de schimbare. Așa s-a întâmplat nu doar cu străzile, ci și cu sălciile pletoase de pe malurile Cuiejdiului, înlocuite cu platani degrabă crescători.

Să ne întoarcem la străzile frumoase din municipiul capitală de județ: Ștefan cel Mare, Petru Rareș, Dragoș Vodă, Vlad Țepeș, Petru Movilă… Ce constatăm?

”Patronii” unor străzi sunt mulțumiți, alții par ofuscați. De pildă, poetul nepereche, Eminescu, stăpânește un frumos și modern bulevard ce străbate cetatea de la Hotelul ”Ceahlău” până la Podul de la Căprioara. Nu același sentiment de satisfacție poate nutri conul Iancu, care a fost revizor școlar al județului Neamț și Suceava și a locuit în Piatra destul timp. Marele dramaturg a primit ”în custodie” doar un fundac, cu câteva locuințe, în apropierea frumoasei case Lalu, sub Cozla. Drept e că, dacă socotesc după valoarea imobiliară, conu’ Iancu este mai câștigat cu vilele de sute de mii de euro, în vreme ce Mihai Eminescu e ocupat cu atâtea condominii…

Și locuitorii de pe str. Unirii s-ar putea declara nemulțumiți. Strada lor de altădată avea o pădure de crășme, astăzi e situată într-o zonă ”aridă și secetoasă”. Cârciumile ”La Ardeleanu”, ”La Karp”, ”La Florea”, ”La Constantinescu”, ”La Drăgan” au dispărut. Nemulțumit ar putea fi și profesorul meu de matematică, dl. C. Borș, care a primit ”în proprietate” o străduță lipsită de importanță în Ciritei, în apropierea arterei numită Fermelor. Cum am activat ca profesor vreo 15 ani la Șc. Generală nr. 9 Piatra Neamț, am pretenția să declar că elevii de la această unitate școlară nu mureau de dragul obiectului numit matematică. Deci, celebrul profesor de matematică, în Ciritei rămâne un mare necunoscut.

Nici str. Muncii din urbea noastră nu are justificare cât timp șomajul se plimbă boierește, cu mâinile la spate, pe frumoasa stradă numită, în bășcălie, Ultimul Drum. Că, în Ciritei, există o stradă numită a Băncii și are patru case cu ciulini nu are rost să mai discutăm…

După vizita în Coreea de Nord, ”cel mai iubit fiu al poporului român” s-a întors în țară hotărât să imite comunismul asiatic, să transforme capitala țării după modelul nord-coreean. Între ideile principale pe care dorea să-și aplice ”viziunea înnoitoare” se afla și construirea unui ”sediu politico-administrativ reprezentativ”, ceea ce avea să se concretizeze, mai apoi, în mastodontul care găzduiește astăzi Parlamentul. Și a început să se caute locul potrivit pentru mega-proiectul dictatorului. S-a ajuns la soluția Uranus, numai că era un cartie deja construit. Asta însemna că, înainte de a construi, trebuia demolat. Aici a intrat în joc șiretenia ”Cârmaciului”. Iată cum s-au desfășurat lucrurile:

”Profitând de cutremurul din 4 martie ’77, care șubrezise o parte din zestrea edilitară a Bucureștiului, Ceaușescu a hotărât ca vreo 15 imobile din centrul Capitalei să fie puse la pământ, astfel încât să facă loc pentru viitoarele sale exerciții de grandomanie constructivă. Evident, ca să-și ducă la îndeplinire planul, Tovarășul avea nevoie și de un instrument eficient, iar acesta s-a numit Securitatea. La două săptămâni de la devastatorul cutremur, a avut loc o ședință cu toți capii Miliției și Securității unde s-au stabilit sarcinile de viitor. Ministrul de Interne a grăit clar: 15 imobile grav avariate vor fi demolate până la 1 mai, pentru a putea construi un nou sediu al CC al PCR în perimetrul străzii Uranus” (v. Revista 22, nr. 15, a.c., articolul ”După cutremur”, semnat de Mădălin Hodor).

Ordinul venit ”de sus” s-a executat. Că așa era pe vremea răposatului, ordinul era ordin și se executa.

La Piatra Neamț, demolarea și ”alinierea străzilor” au început în centru și au continuat la periferie. În cartierul Precista, primele case demolate de fioroasele buldozere au fost zărite în ’80. De atunci au apărut și ”câinii lui Ceaușescu”, adică fără stăpâni, câinii vagabonzi. Societatea visată de poporeni la Revoluția din Decembrie ’89, bazată pe Putere, Adevăr și Dreptate, încă nu s-a construit. Și astăzi mergem tot spre Nicăieri, tranziția nu s-a terminat. Nu disperați, se poate și mai rău!

Prof. Dumitru RUSU

FOTO: Pixabay