Ioana Roxana Iorga este prima femeie viceprimar al Romanului. Născută în Roman, pe 3 august 1975, a absolvit gimnaziul la fosta Școală nr. 1, actuala ”Vasile Alecsandri”, și liceul la ”Roman-Vodă”. A făcut parte dintr-o generație care a dat și treapta I, și treapta a II-a, și bacalaureat la cinci obiecte, și admitere la facultate. A urmat Chimie-Biologie din pasiune. A absolvit facultatea de biologie a Universității Cuza, din Iași, apoi o sumedenie de cursuri post-universitare. Din 2006, e profesor titular de biologie la Școala ”Al.I. Cuza”, din 2016 este consilier municipal, iar de anul acesta este viceprimarul Romanului.
”Imediat după absolvire, am prins o catedră la liceul «Emil Racoviță» din Iași. Am avut un mare noroc cu acea catedră, la un liceu prestigios, fiindcă ștacheta era foarte sus și m-a obligat să fiu la nivelul acela. Ei, după doi ani, am venit în Roman, unde nu erau posturi titularizabile, așa încât am trecut prin toate școlile din oraș. Ba, un timp, am avut și o completare și am predat la Averești… Și asta a fost experiența vieții mele! Mi-a plăcut extraordinar să cunosc toate tipurile de instituții școlare, și ca organizare, și ca tipologie a elevilor. Mi-a prins foarte bine în profesie, fiindcă am predat și unor olimpici naționali, dar și unor copii care mai aveau, fiecare, încă 7-8 frați acasă și le înghețau iarna picioarele în papuci de cauciuc”.
* Începuturile în politică
În politică, a intrat în 2008, în echipa lui Laurențiu Leoreanu. ”Am intrat, inițial, încercând să ajut și eu pe partea de tineret. Am coordonat niște tineri în taberele foarte frumoase pe care le organizau și mi-a plăcut. Și ce aveam eu de făcut, dar și ce făcea echipa. Iar eu, fără falsă modestie, am fost omul de care au avut ei nevoie atunci. S-a potrivit așa. M-am simțit ca peștele în apă și am rămas în echipă până în anul 2010, când eram însărcinată și am luat o pauză… Dar am rămas cu sufletul alături de ei”.
Roxana Iorga este o femeie volubilă, veselă și, aparent, tot timpul sinceră și onestă. Inclusiv când mărturisește că nu și-a dorit funcții politice e credibilă. ”Au fost, de exemplu, momente când discutam în echipă despre ce oameni avem pentru diverse funcții și posturi… am propus întotdeauna, dacă am avut pe cine, dar nu m-am autopropus și nici n-am cerut o funcție niciodată. S-ar zice că nu știu să-mi cer drepturile ori să-mi vânda marfa. În schimb, sunt disciplinată și, dacă sunt pusă să fac ceva, mă execut”.
În 2008, putea la fel de bine să meargă la PSD, dar zice că nu a atras-o. Convinsă fiind că lucrurile mari, importante, ies din proiecte, din investiții pe termen lung, i s-a părut că nu găsește așa ceva la PSD. ”Ci, mai degrabă, hai să împărțim bani în dreapta și în stânga, indiferent dacă muncești sau nu muncești. Nu, nu mi se pare corect, eu nu gândesc așa. Asta nu înseamnă că în echipa PSD nu sunt și oameni valoroși și demni de tot respectul”.
* De ce nu e o ”Doamnă de fier”
Fiindcă apare mereu zâmbind, fiindcă pare foarte înțelegătoare. E destul pentru ca romașcanii, nefamiliarizați cu un viceprimar femeie, să nu-i acorde prea mare credit și să nu-i recunoască autoritatea. ”Pe stradă, foarte puțini mă recunosc, fiindcă puțini mă cunosc – cu excepția părinților elevilor mei -, dar, din experiența audiențelor, oamenii au impresia că o femeie sigur e mai maleabilă. Eu am păcatul că mă emoționez în fața unor probleme deosebite, a unor necazuri și nu mă ajută nici ochii, în care se citește empatia, așa încât unii mă consideră de-a lor, din familie, care știe foarte bine necazul lor. Și nu știu zău dacă asta e neapărat bine. Judecând după cei cu care mă întâlnesc la audiențe, după instituțiile cu care am contacte, deși sunt abia la început de mandat, apreciez că lumea mă consideră o persoană cu picioarele pe pământ, cu simțul răspunderii și autorității cu care a fost investită”.
Viceprimarul Ioana Roxana Iorga răspunde de patru direcții mari și grele din primărie: Impozite și Taxe Locale, Urbanism și Amenajarea Teritoriului, Asistență Socială și Clubul Sportiv Municipal. ”La toate trei Direcțiile, echipele de conducere sunt profesioniste desăvârșite și, în același timp, mâini de fier, dacă pot spune așa. Iar la Clubul Sportiv e un om de toată lauda. Răspund de niște direcții dificile și complicate, dar am o relație foarte bună cu conducerile lor, de încredere reciprocă, și nu am emoții că lucrurile vor merge și altfel decât bine”.
”Romanul, în condițiile de azi, nu este un oraș ușor de administrat, fiindcă, vedem cu toții, nu prea sunt bani, nu prea merge aia, nu prea merge nici ailaltă… Iar efectele a ceea ce se întâmplă la centru sigur că se resimt și la Roman. Nu, nu e ușor deloc, dar și satisfacția, la sfârșit de proiect implementat ori la sfârșit de mandat, este mare. Mă doare sufletul că sunt proiecte depuse la cheie, dar stăm prost cu bănuții și nu din vina noastră sau a cetățeanului! E greu, deci, de administrat un oraș ca Romanul, dar, pe de altă parte, nimeni nu ne-a obligat să venim aici, așadar nu trebuie să ne plângem”.
Când a intrat pe postul de vice, nu s-a gândit că ar putea ajunge să-i țină locul primarului, din cauze fericite sau nefericite. ”Sunt în echipa dlui Micu, fiindcă am simțit că este bun și știe ce face. Îl sprijin cu tot ce pot, îl apreciez foarte mult și am foarte multe de învățat de la el. Nu, nu mă văd în locul lui… Dacă, vreodată, ar apărea o situație – că orice om poate face, Doamne ferește, o pneumonie care să dureze două săptămâni sau mai mult -, am ține legătura și cred că aș reuși să fac în așa fel încât dl Micu să fie mândru de mine”.
Viceprimarul e om și el. Roxana Iorga nu a renunțat cu totul la catedră – ”Am rămas cu câteva ore la școală, fiindcă nu sunt în incompatibilitate, dar am păstrat orele doar de la clasa pentru care am pus tot sufletul și de care n-aș fi putut să mă despart, o clasă a VII-a, la mijlocul ciclului gimnazial, nu i-aș lăsa pe alte mâini pentru nimic în lume!” -, munca de viceprimar este clar mai solicitantă și obositoare, dar se bazează pe sprijinul familiei – ”Am norocul că mama, chiar cu diabet și insulină, e încă în putere, locuiește și foarte aproape de mine și mă ajută, că fata cea mare mă ajută și ea foarte mult și că soțul mă înțelege”.
Apropo de soț, a fost deja întrebată cum se vede, din punct de vedere conjugal, funcția de viceprimar: ”El niciodată n-a fost implicat în politică. Mai mult decât atât, la ultimele alegeri locale, eu nici nu știu cu cine a votat… N-am putut scoate de la el și am renunțat să-l mai întreb”.
S-au căsătorit pe când doamna Iorga era în ultimul an de facultate. Dl. Iorga,
tot absolvent al universității ieșene, a predat o vreme la un liceu din Roman, fără satisfacții însă, așa că amândoi au încercat să deschidă o afacere. După niște nereușite, acum, soțul are un business în domeniul auto, service și magazin de piese.
Averea doamnei Iorga este ușor… neobișnuită. Declarația oficială (vezi aici) este aproape imaculată, adică nici datorii, nici depozite în bănci, nici bijuterii… Exotismul vine din faptul că doamna vice deține 3/8 din ”ditamai” terenul de 138 de metri pătrați, tot 3/8 din două apartamente și un spațiu de producție și tot 3/8 din două autoturisme (ambele din anul 2001). La toate este alături de Axinte Mariana și Wren Daniela: ”Daniela este sora mea, căsătorită de mai bine de 16 ani cu un englez, dl Wren. Anul trecut a plecat dintre noi tatăl meu și a rămas această moștenire: un apartament în care stă mama – două camere, semidecomandat -, un apartament al bunicii mele, care a ajuns moștenire mamei mele… Iar una din mașini, Golf-ul, a fost a tatălui meu, care, pe vremuri, a bătut toată Delta Dunării cu ea și n-a mai fost pornită de cel puțin trei ani… Nici nu știu dacă ar mai cumpăra-o cineva… Noroc că am, împreună cu soțul, un apartament și o mașină numai ale noastre, fiindcă, din fracțiile astea de moștenire, nu știu dacă iese o suprafață cât a unui hol!”.
Un proiect la care doamna viceprimar visează de pe când abia intrase în politică, dar pe care a reușit să-l strecoare în proiectul PNL Roman 2020, este amenajarea unei creșe, o necesitate stringentă pentru tinerele familii din Roman, care sunt de-a dreptul disperați că nu au ce face cu copiii.
”Îmi amintesc, elevă fiind, treceam pe lângă creșa din Smirodava și copilașii erau scoși afară, în iarba aceea extraordinar de verde și de proaspătă, și ei păreau niște ciupercuțe… Îmi doresc nespus să mai văd niște ciupercuțe în iarba creșei. Avem planurile, proiectul e gata, să vedem pe ce canal îl introducem și așteptăm finanțarea. Și proiectul se referă chiar la creșa din Smirodava”.
Dan AILINCĂI
