Măcar o dată la patru ani, de ziua alegerilor, unii din purtătorii de vot aleg să își ofere încrederea și ștampila cui i-a promis ceva suficient de convingător. În acest moment de grație, la un an de la cea mai recentă învestire cu încredere și ștampilă, în județul Neamț lupta politică este într-atât de hilară, încât nici măcar cei care o poartă nu reușesc să pară că mai cred în ea. Pozițiile și atacurile politice, altădată un adevărat ambreiaj pentru lucrurile din județ sau măcar deliciu de comentat la cafea dimineața, acum sunt atât de artificiale încât devine evident că reprezintă doar o sarcină trasată ierarhic pe linie de partid, ca să fie acolo. În bătălia declarațiilor publice, combatanții nici măcar nu se deranjează să mimeze convingerea proprie, necum să mai pară și sinceri.
Cel mai recent episod se derulează în aceste zile, pentru a marca anul aniversar de când și unii și alții au ajuns la Consiliul Județean. Pe de o parte îi avem pe cei din PNL, care, după nenumărate gafe și prestații lamentabile în plen, a comis o carte neagră – deși, mai degrabă, galben-albastră – a guvernării PSD în Neamț. De cealaltă parte, îi avem pe cei din PSD cu anexa ALDE și singur etalon Ionel Arsene, care par să nu găsească ceva mai bun de făcut decât să soarbă fiecare comunicat comis de adversari și să le dea ”replici” aplicate, studiate, pe fiecare cuvințel.
Consilierii județeni ai PNL spun că:
http://mesagerulneamt.ro/wp-content/uploads/2017/07/1Cartea-Neagra-PSD-2016-2017.pdf
Ionel Arsene, președintele PSD al Consiliului Județean Neamț, spune că:
http://mesagerulneamt.ro/wp-content/uploads/2017/07/comunicat-de-presa.pdf
Iar legea administrației publice locale, 215/2001, în ciuda modificărilor și completărilor ulterioare, spune, în continuare că:
Atribuțiile Consiliului Județean
(1) Consiliul Județean îndeplinește următoarele categorii principale de atribuții:
a) atribuții privind organizarea și funcționarea aparatului de specialitate al consiliului județean, ale instituțiilor și serviciilor publice de interes județean și ale societăților comerciale și regiilor autonome de interes județean;
b) atribuții privind dezvoltarea economico-socială a județului;
c) atribuții privind gestionarea patrimoniului județului;
d) atribuții privind gestionarea serviciilor publice din subordine;
e) atribuții privind cooperarea interinstituțională;
f) alte atribuții prevăzute de lege.