Duminică, 6 august 2017, de la ora 17:00, Cetatea Neamțului va găzdui recitalul final al Turneului Național “Muzica în Palatele României”, ediția a V-a. Evenimentul este organizat, cu sprijinul Complexului Muzeal Județean Neamț, de Asociația Pro Valores și finanțat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România. Protagonistul manifestării itinerante este menestrelul modern Nicolae Szekely. El va fi însoțit de cinci instrumente deosebit de spectaculoase, rar prezente pe scenele României: vihuelă, lăută, chitară renascentistă, chitară barocă și arhilăută.
”Nicolae Szekely vă propune un periplu unic, încărcat de autenticitatea unei adevărate călătorii în istorie, plin de frumuseți sonore din perioada medievală și barocă. Cu acest prilej vor fi readuse în atenția iubitorilor contemporani ai muzicii, sonorități imaginate de mari creatori de acum câteva sute de ani: Francesco da Milano, Adrian Le Roy, Diego Pisador, John Dowland, Giovanni Zamboni, Gaspar Sanz și mulți, mulți alții”, anunță organizatorii.
Nicolae Szekely a câștigat, în 1987, locul I la Festivalul Național de Chitară Clasică de la Sinaia. După 1988 se stabilește în Hunedoara. În anii ’90 organizează festivalul „Zilele Chitarei Clasice”. Lutierul Gyorgy Lorinczi din Târgu Mureș îi deschide apetitul pentru instrumente deosebite: vihuela și lăuta, instrumente care îi acaparează întreaga pasiune pentru muzică. Este activ la festivalurile medievale din țară și participă la un master-class cu Hopkinson Smith, care îi dezvăluie din tainele tehnicii speciale a acestor instrumente. A susținut recitaluri de muzică renascentistă la: Cetatea Neamțului, Castelul Corvinilor, Biserica Fortificată de la Biertan, Casa de Cultură a Studenților din București, Cetatea Râșnovului, Turnul Bastionului din Cluj, Biserica Evanghelică Mediaș. Lumea muzicală a lui Nicolae Szekely persistă în repertoriul medieval și renascentist, de o bogăție și profunzime nebănuite.
Alte detalii – AICI. (Ana MOISE)