Piețele de cartier între ”boemii” de cârciumă și lupta pentru supraviețuire

Piețele de cartier și împrejurimile lor, mai ales zonele din spate, constituie un ansamblu sordid, pestriț, cu lume de o anumită condiție. Asemenea locuri, după cum spun statisticile Poliției Piatra Neamț, sunt ideale pentru sporirea… situației operative în materie de furturi, tâlhării și scandaluri. Infracțiuni mărunte, care de multe ori se încheie, strict juridic, prin clasarea dosarelor, dar care creează o anumită faimă: locuri de evitat. Mai ales după o anumită oră.

* ”Nu se fură, nu sunt scandaluri, dar avem o mare problemă: leul românesc e cam slab”

Spațiul din spatele Pieței Dărmănești este împărțit între două cârciumi, ambele cu terase, toaleta publică și o construcție a cărei curte este un veritabil depozit de gunoi. Mirosul se simte de la câțiva metri, mai ales la prima bodegă, a cărei terasă este separată de WC-uri cu o plasă de construcții, care nu filtrează în niciun fel aerul. Clienții, aflați în număr mare la ”una mică” încă de la orele dimineții, nu par deranjați nici de vecinătăți, nici de duhoare. Vorbesc de-ale lor – în genere, ce-a mai făcut unul sau altul dintre cunoscuți, ei înșiși constituind o ”castă” de consumatori matinali, în care fiecare se cunoaște cu fiecare -, fumează și-și golesc paharele.

Localul este ”al unui băiat”, după cum a afirmat barmanul, care ne-a asigurat că, de 11 ani, nu s-a întâmplat nimic rău. La Poliția Piatra Neamț, a ajuns, însă, o plângere, acum câteva zile. Un bărbat, care a petrecut câteva ceasuri într-una din crâșmele din zonă, s-a dus într-un loc mai ferit, prin spatele unui bloc, pentru că toaletele erau ocupate. A fost agresat și a rămas fără telefonul mobil.

Patronii celor două bodegi au spus, însă, că n-au auzit de așa ceva. Sunt în regulă cu toate, au camere de supraveghere – și chiar au! -, contracte cu firme de pază, buton de panică și planuri de viitor. Cel puțin cel din dreapta, care beneficiază de un spațiu mai generos și intenționează să construiască o ”clădire frumoasă” în locul actualului chioșc, cu aspect de container. Se declară, însă, foarte deranjat de miresmele care vin de la toaleta pieței, dar și de faptul că, de foarte multe ori, este încuiată, chiar în timpul zilei, iar comercianții nu au unde se duce.

Patronul bodegii din stânga se mândrește că a amenajat o toaletă în ”curte”, de fapt pe terasa meschină, cu scaune din plastic, unele cu spătarul rupt. Măcar nu miroase. Aspectul general, însă, nu e nici pe departe cel de dorit pentru standardele unui local, fie el și de cartier mărginaș. Primele care sar în ochi sunt jaluzelele din aluminiu, îndoite și rupte pe alocuri.

”Nu se fură, nu sunt scandaluri, dar avem o mare problemă: leul românesc e cam slab. Și a doua problemă, locală de data asta, este cu WC-ul de la piață, care e mai tot timpul închis. Păi, se duc vânzătorii pe după garduri, pe unde pot, și pe urmă pun mâna pe legume! Eu, dacă aș fi fost inspector sanitar – că trebuia să lucrez în domeniu, dacă nu mă reprofilam -, le puneam lacătul pe piață!”.

* ”Păi, cum să miroasă la WC?”

Toaleta pieței e împărțită în două. La femei, se poate respira și este apă. Una din cabine e închisă cu lacăt, probabil dedicată administrației. Alături, la bărbați, duhnește insuportabil, dar explicabil. Chiuveta este doar de formă, pentru că nu e alimentată cu apă, pe unul din pereți se văd ceva urme, dar nu mai există pisoare, iar instalația de apă pare să aibă probleme peste tot.

La piață, nu am găsit administratorul în funcție, pentru că era în concediu. Doamna care-i ține locul n-a vrut să spună cum se numește, a afirmat că nu cunoaște problemele în detaliu, pentru că abia a venit, de câteva zile, dar se îndoiește că toaletele sunt închise. ”De regulă, se încuie la 8 seara, când se închide piața. O fi mirosind, dar, până la urmă, cum să miroasă la WC?”. A clor, de exemplu! Ar fi preferabil, și mult mai igienic.

Piața, în sine, este extrem de departe de supranumele de oraș turistic, de conceptul de piață și de orice idee de lume civilizată. În zilele caniculare, abia se poate respira, iar verdețurile se ofilesc după câteva ore. Dacă încercările de ”resuscitare”, cu apă rece, nu dau rezultat, comercianții le aruncă în niște cutii și le trec la ”pierderi”. Ca să le evite, nu aduc decât câteva legături de verdeață din fiecare sortiment și le vând cu 50 de bani bucata.

”Oamenii s-au învățat să se ducă la supermarket și cumpără de acolo, pentru că, dacă au nevoie de doi morcovi, doi iau, nu le spune nimeni să cumpere o legătură sau un kilogram”, ne spune Maria Zugravu, care vinde legume. ”Eu mă chinuiesc, că am 6 copii și n-am ce face. Am 40 de prăjini de teren la Turturești și mă duc pe jos până acolo, în fiecare zi. Nu-mi convine să dau bani la autobuz și la dus, și la întors. Aici trebuie să plătesc 12 lei în fiecare dimineață. Nu mă întreabă nimeni dacă scot destul să-mi ajungă pentru chirie și pentru mâncare la copii. E luptă pentru supraviețuire”.

Tot în ideea luptei pentru supraviețuire, o altă femeie, care are taraba chiar în dreptul ușii, se consideră nedreptățită: ”N-am nimic cu nimeni și nu vreau să fiu rea, că știu cum este să ai necazuri și abia să te descurci, dar cineva trebuie să facă ordine odată! Le-au alungat pe femeile astea, care stăteau pe la Orion, au venit aici, dar nu-și iau tarabă în piață, să plătească 12 lei pe zi. Stau la ușă, își pun marfa pe cutii sau pe jos și omul care vine să ia de-un borș, de exemplu, dacă vede la ele leuștean, ceapă verde, morcov și pătrunjel, nici nu mai intră în hală. Plus că ele, stând afară, nu ajung ca noi, să aruncăm frunzele pentru sarmale și verdeața, că se opăresc din cauza căldurii. Și nu-i corect! Eu sunt producător, muncesc pentru fiecare leuț și pierd și clienții, și marfa!”.

Femeile de afară au spus că și ele plătesc, ba chiar una ne-a arătat un bon de 5 lei. Nu consideră că le fac vreun deserviciu celor dinăuntru și susțin că stau în fața ușii doar când au marfă prea puțină ca să ia o tarabă, că ”nu se merită”. Ca să facă diferența de 7 lei, ele trebuie să vândă câte 14 legături de verdeață. Și nu prea li se întâmplă asta în fiecare zi.

Cu toate ”micile scăpări”, începând de la ziarele îngălbenite din vitrina unui chioșc de la intrare, continuând cu spațiile – multe părăsite – din interior și cu aspectul general al halei (există, bunăoară, un singur loc în care se vinde caș, un caș care arată extrem de necomestibil), Piața Dărmănești nu este nicidecum un spațiu al abundenței și al senzației de proaspăt. Așa înghesuite și adăpostite sub diverse corturi și umbrele, tarabele din Piața centrală au cu totul alt aspect. Măcar dau senzația că ai de unde alege…

* ”Cred că mor și nu mai apuc să văd piața plină”

Cealaltă piață depopulată, situată în cartierul Mărăței, merge și mai prost decât Piața Dărmănești. Nici măcar nu mai are personal administrativ să încaseze ”importantele chirii” de 9 lei pe zi. Vânzătorii sunt aceiași. Tanti Ileana – care are 85 de ani și nu se îndură să stea degeaba la vârsta ei – și nenea Mircea. Tot pe ei i-am găsit, temerari, și astă iarnă, când în hală era la fel de frig ca afară și se gândeau să se profileze pe fasole boabe și nuci, ca să nu le înghețe marfa. Acum vând verdețuri și legume de sezon. Ba, domnul Mircea s-a aprovizionat și cu pepeni, aduși din Grecia. Nu-i cumpără nimeni. ”Dacă se strică, îi arunc!”.

Apă în piață nu este de mult timp. Din dorința de a avea marfă diversificată, Mircea aduce câteva bidoane de 5 litri în fiecare zi. Pune castraveți la murat, acolo, la tarabă, să vadă omul că sunt puși cu mâna lui și nu aduși din altă parte. Numai omul care să vadă cu ochii lui lipsește.

Clienții sunt rari. Chiar în fața pieței este un fel de aprozar, care are aproximativ aceeași marfă ca producătorii din interior. Tanti Ileana nu se plânge neapărat de asta, că oricum cine are de cumpărat de la ea, la ea vine. Are teren la Ciritei, îl lucrează copiii, iar ea trebuie să vândă, că doar n-o să stea degeaba în casă. Apă de băut își aduce. Nici nu-i trebuie prea multă. Iar dacă are nevoie la baie, se duce la fiica ei, unde, de altfel, și locuiește, peste drum. Baia pieței există, dar se poate vedea doar pe geamul ușii ferecate cu un lacăt. Nu e apă nici acolo, cum nu este nici la robinetele din mijlocul halei. Pentru doi oameni, Urban nu mai vrea să aibă cheltuieli suplimentare.

În schimb, e apă destulă când plouă, pentru că acoperișul e în aceeași stare de ani buni și nu l-a reparat nimeni. Bărbatul a agățat o prelată să-și protejeza taraba, dar bătrâna este la mila vremii. ”Mă dau și eu mai într-o parte. Ce să fac? La anii mei, unde să mă mai duc? Era bine dacă am fi fost mai mulți, dacă era și carmangerie și un magazin cu lactate, atunci ar fi avut oamenii de ce să ne treacă pragul. Nu se preocupă nimeni să facă ceva, păcat! Cred că mor și nu mai apuc să văd piața plină!”.

Lipsa de organizare și de viziune este invocată și domnul Mircea: ”Eu nu înțeleg de ce, dacă există atâta loc liber, și la Dărmănești, și aici, nu au fost mutați comercianții din Piața Centrală, după ce-a ars. Au stat să înghețe, acum îi bate ploaia în cap și tot acolo stau înghesuiți. Poate n-ar fi vrut toți să se mute, dar măcar câțiva tot s-ar fi dus, mai ales dacă plăteau mai puțin la chirie. Așa, de 5 ani, e pustie piața asta…! Lucruri negândite! Și-mi pare rău că Ștefan, care era legat de cartierul ăsta, n-a făcut nimic pentru Mărăței, dar absolut nimic! Asta e piață? Ăsta e comerț? Hai că o târâi dacă ești singur, dar, dacă ai o familie și doi-trei copii, nu ai nicio șansă! Iar condițiile… iarna frig de-ți înțepenesc oasele, vara plouă, apă curentă nu este, eu încui, eu descui, vai de mama ei civilizație”.

Mult mai animată decât hala e terasa barului de alături. Oamenii, mulți pensionari, locuiesc la blocurile din apropiere. Barul e locul lor de socializare, unde mai joacă o tablă sau stau, pur și simplu, la o bere și la povești. E altă atmosferă, totuși, față de crâșmele din Piața Dărmănești. Iar oamenii se simt în siguranță. Glumesc că le lipsește un amic la apel. ”S-a apucat nevastă-sa de făcut gemuri și dulcețuri și nu mai are bilet de voie”. Și spun că, între ei, nu sunt niciun fel de neînțelegeri. A! Dacă vreunul uită numărul paharelor, pleacă noaptea printre blocuri și are ghinionul să-i ia careva portofelul, ca să ”verifice” dacă a băut toți banii, e ”afacerea” lui! Dar nu prea se întâmplă.

* Viziuni diferite între Poliția municipală și cea locală

Din punctul de vedere al comisarului șef Radu Berejan, șeful Poliției Piatra Neamț, zonele rău famate ale orașului sunt cele periferice, dar și bodegile din piețele Dărmănești și Mărăței. În proximitatea acestora se întâmplă infracțiuni care țin de mica violență: scandaluri mărunte, rezumate uneori la două palme, furturi și, mai rar, tâlhării. ”În schimb, avem des reclamații de furturi cu prejudicii mici: plăcuțe de înmatriculare, ștergătoare de parbriz sau capace de roți. Probabil că genul acesta de furturi va ajunge la un nivel mai mare în luna august, când ne așteptăm să vină în vacanță mulți din cei care lucrează în străinătate. În rest, eu zic că lucrurile s-au mai liniștit și cu tâlhăriile, și cu infractorii minori”.

Eugen Pancu, șeful Poliției locale Piatra Neamț, vede drept zonă fierbinte centrul orașului, unde, de altfel, și programează zilnic măcar două patrule, una la Curtea Domnească și în parc, cealaltă în apropierea Casei de Cultură și a Hotelului Central, dar și în Piața Gării și în zona Petrodava.

”Colaborăm cu Poliția municipiului, astfel încât să asigurăm și cartierele Speranța și 1mai și Piața Mărăței, iar joia și sâmbăta avem câte două patrule în Piața Centrală”.

Concluzia este că magazinele și, mai ales, supermarketurile de cartier au cam omorât comerțul din piețe, iar cele din Dărmănești și Mărăței au ajuns să nu-și mai merite numele. Singura mai aerisită este Piața Bistrița, unde și vânzătorii, și mărfurile au un alt aspect. Piața Centrală, pentru că are vad tradițional, încă este o atracție pentru mulți vânzători. Dar și pentru mulți hoți de buzunare, care folosesc orice ocazie să dea lovitura. Lucruri care nu se întâmplă în Dărmănești și în Mărăței. Acolo ar fi imediat reperați, pentru că halele sunt mai mult goale și orice om care intră este ușor de observat. Crâșmele sunt, însă, pline mai toată ziua, indiferent de vreme și de anotimp. Oamenii își cumpără rachiu și bere și se simt bine. Mai ales când le răsună în urechi Taraf TV: ”Să trăiască barosanii!”.

Cristina MIRCEA