Stațiunea Durău astăzi: Plexiglas, metal și depozite anti-ecologice în nasul turiștilor

Emblemă a județului Neamț, locul unde nu se mai practică demult un turism de week-end, ci unul de sezon, Stațiunea Durău este, din păcate, în ”raza de acțiune” a Primăriei Ceahlău. O primărie care are dezavantajul major de a nu putea accesa niciun fel de fonduri europene pentru dezvoltare, din cauza păcatelor precedentului edil, dar nici nu face vreun minim efort de a schimba fața stațiunii. Și n-ar fi costisitor! Pentru a uniformiza, de exemplu, multitudinea de indicatoare, de toate formele,  mărimile și culorile, ar fi suficientă o hotărâre de consiliu local. Tot prin hotărârea consiliului, s-ar putea impune și culoarea acoperișurilor, pentru că este de neconceput ca o stațiune, peste care cade pădurea verde, să aibă acoperișuri roșu aprins sau albastru, care agresează ideea de sat de munte. La Durău, se poate! În plus, nu doar retina e rănită, ci și nara. Simțul olfactiv se revoltă în preajma eurocontainerelor care sunt așezate, conform proiectului, la drumul național, dar și la cel care duce spre releu.

* Când kitsch-ul devine brand

Înainte de intrarea în stațiune, undeva în dreapta, pe marginea drumului, o minte inspirată a proiectat o troiță montană, iar niște mâini pricepute au comis-o. E din piatră de râu, cu acoperiș din draniță și tâmplărie PVC. Cu greu s-ar fi găsit o nepotrivire mai evidentă, dar cineva chiar s-a străduit.

Primul consumabil de care se împiedică privirea credinciosului, cel care ignoră aspectul și se apropie să aprindă o lumânare, nu e uleiul din candelă, ci o rolă de hârtie igienică.

La intrarea în stațiune, este o poartă monumentală, din buștean tradițional. Bună idee! Numai că, alături, scrie ”Bine ați venit!” pe un panou de plastic. O asociere demnă de consumabilul din troiță, dacă punem la socoteală și indicatorul de pe care vopseaua (o fi scump kilogramul la preț de stațiune) s-a scorojit de mulți ani, dar gospodarii comunei n-au observat.

După doar câțiva metri, privirea turistului e atrasă de două bannere, similare celor de campanie electorală, plantate deasupra drumului, colorate diferit și cu informații diferite. Plus numere de telefon, în caz de nevoie.

În prima intersecție serioasă, cea de lângă mănăstire, spațiul publicitar e împărțit, precum resursele de către copaci, pe principiul ”ajunge pentru fiecare”. Pe același stâlp (metalic) sunt indicatoare (metalice) către diverse vile și pensiuni. Notă discordantă, deși așa ar fi normal să arate toate, face o tavernă, deschisă recent și ”semnalizată” cu scândură sculptată, cu literă vopsită, montată pe un trunchi de copac. Altceva!

Tot în zona mănăstirii este și un panou, încadrat în lemn, de bun gust, făcut cu ani în urmă de un ONG. E o hartă a stațiunii și a punctelor de interes pentru turistul care caută loc de dormit și de mâncat.

La releul din deal, urcă multă lume. Probabil de aceea este și semnalizat cu multe indicatoare de tot felul, inclusiv unul – dacă se poate numi astfel – scris direct cu vopsea pe un capăt de podeț. Turiștii se duc, să vadă peisajul ”de sus”. Ca să ajungă acolo, trec pe lângă un minunat ”depozit ecologic”, cu europubele de 3 culori diferite, așezate într-un spațiu îngrădit ”conform proiectului”.

Imediat ce se umplu, localnicii aruncă sacii menajeri alături și e interesant de știut în ce categorie îi încadrează cei care se laudă cu colectarea selectivă a deșeurilor. Primarul Dan Coroamă spune că așa a fost proiectul. Ok! Totuși, dacă monștrii ăia mici și colorați, pe care oricum nu se uită nimeni ce scrie și aruncă sacul unde mai e loc, ar fi fost puși în niște cutii din lemn, cu capac, lăcuite, eventual date și cu un pic de baiț înainte, ar fi arătat cu totul altfel. Sigur ar fi mirosit mai puțin.

* ”Am încercat așa, cu vorba bună”

În fine, peisajul ”de sus” dezvăluie o explozie de culoare a acoperișurilor, complet nepotrivită și în contrast evident cu arhitectura de munte dezvoltată în toate stațiunile de succes.

Nu doar de pe la vecini, ci chiar din România mioritică. Un sat montan, care are ceva de oferit, devine brand prin uniformizare. Gardurile sunt într-un anumit fel, arhitectura este aceeași, de regulă parterul solid din piatră și etajul din lemn. La Durău e unitate în diversitate, care cu Lindab, care cu Bramac, care cu Velux, minunat de altfel, lumea e modernă, dar foarte păgubos ca aspect general. Forțând puțin imaginația spre sfera muzicală, e ca un fel de simfonie a lui Salam.

Coșurile de gunoi din stațiune, nu europubelele – că ele fac parte din alt proiect -, sunt potrivite, din lemn, solide, aspectuoase, dar incredibil de mici și, pe alocuri, rare. Dacă 10 copii aflați în tabără se hotărăsc să-și ia ciocolată sau napolitane, s-a umplut coșul numai de la ambalajele aruncate de ei. Și vorbim despre un loc unde vin, constant, câteva mii de turiști. Probabil că unii dintre ei sesizează lipsa de viziune în administrare și lipsa unui plan de organizare, astfel ca teritoriul să fie plăcut, util și să atragă alți oameni.

Logic, spațiul de publicitate de pe străzi este spațiu public și n-ar trebui să-și pună fiecare ce vrea și cum vrea. Tot logic ar fi ca, printr-o hotărâre de consiliu local, să se stabilească un preț pentru afișajul pe spațiul public, dar și niște reguli după care să se facă panourile sau indicatoarele. Iar bannerele, decolorate de soare și legănate de vânt, care nu-și au locul într-o stațiune de munte, să dispară.

”Știu că sunt vreo două bannere, nu am acum exact în minte cui aparțin”, spune primarul Dan Coroamă. ”În anii trecuți, am ajuns la o înțelegere cu proprietarii de pensiuni, dar acum s-au mai deschis unele noi și-și fac reclamă. Și așa turistul nu vine tot timpul. Da, știu cum arată peisajul privit de pe deal, primul care sare în ochi e un acoperiș mare, roșu. Dar parcă nu poți să-i impui omului cum să-și facă pensiunea… Am încercat așa, cu vorba bună… I-am sfătuit să-și facă acoperișurile în tonuri de maroniu, care să se vadă bine în combinație cu pădurea, și fațadele cu alb. Așa ar trebui, da sunt absolut de acord că s-ar schimba fața stațiunii. Bine ar fi să putem. Cu depozitele ecologice, e o altă poveste. Știu că sunt neplăcute și la vedere, și la miros, dar nu știu unde ar putea fi mutate, că nu prea mai este domeniu public în Durău, totul e concesionat”.

După cum arată astăzi Durăul, în disprețul total al ideilor arhitecților care-l proiectau acum 38 de ani, se pare că ”vorba bună” nu funcționează. Și, de vreme ce în toată lumea civilizată progresul s-a făcut cu sancțiunea drept vârf de lance, nici nu era de așteptat să funcționeze. Nu mai vorbim de stațiile de autobuz din plexiglas, din seria ”la soare te poți uita, dar la ele ba”, nici de terasele cu scaune din plastic, absolut ”rustice” și ”tradiționale”.

Aceste detalii, care ar putea fi foarte ușor corectate, creează un ansamblu pestriț, care frizează orice gust, nu doar bunul gust. Asta e cartea de vizită a turismului în singura stațiune montană a județului Neamț.

Cristina MIRCEA

N.R.: Pentru cine este interesat ce trebuia să fie stațiunea Durău, acum patru decenii, când s-a pornit, click aici.