Întâia zi a lunii iulie este cunoscută sub denumirea de Cosmandin și este consacrată leacurilor băbești și ritualurilor de medicină populară.
Denumirea sărbătorii este, de fapt, o contopire a numelor Sfinților Cosma și Damian, ”doftori fără de arginți” sau ”fără de parale”, despre care se povestește că umblau prin lume și îi tămăduiau pe bolnavi, fără a le lua acestora vreo plată.
Acești sfinți au trăit în marea cetate a Romei, în zilele împăratului Carin. Erau frați, iar cu meșteșugul doctori, vindecând nu numai oameni, ci și dobitoace. Ei cereau ca plată de la cei ce se lecuiau doar credința și mărturisirea în Hristos, nimic altceva. De aceea, ”doftorii fără de arginți” sunt adesea invocați când se prepară leacuri din plantele tămăduitoare și, uneori, sunt pomeniți în descântece.
Trei sunt perechile sfinților fără de arginți Cosma și Damian prăznuiți în Calendarul creștin-ortodox. Toți aceștia au tămăduit oameni și animale, folosind știința vremii și Harul Sfântului Duh, fără a cere plată pentru lucrarea lor.
Sfinții Cosma și Damian, prăznuiți pe 17 octombrie, erau foarte învățați în meșteșugul doctoricesc. Ei au fost de loc din Arabia și au trăit în veacurile III-IV d.H. Umblau prin toate cetățile și orașele, tămăduind bolnavii, neluând plată. Iar vindecările lor erau însoțite de propovăduirea Evangheliei.
Tradiția amintește că acești doi sfinți, cu ajutorul miracolelor, au scăpat de mânia guvernatorului Lisiei. Acesta a poruncit ca sfinții să fie aruncați în mare, având pietre legate de gât. Ei au ieșit nevătămați, iar guvernatorul i-a aruncat într-un cuptor încins. Sfinții au scăpat și din această încercare, fiind răstigniți precum Mântuitorul Iisus Hristos. La sfârșit, li s-a tăiat capul.
A doua pereche de sfinți fără de arginți Cosma și Damian au fost fiii unei femei creștine, Teodota. Ei erau de loc din Asia Mică și au trăit în secolul al IV-lea d.H. Aceștia sunt prăznuiți pe 1 noiembrie.
Sunt considerați protectori ai sfințeniei căsniciilor creștine, precum și dătătorii de armonie în viața soților. Sărbătorirea lor se face până și în Rusia, din vremuri străvechi. Ziua se ține în calendarele populare pentru tămăduirea de boli grele, inclusiv epilepsia.
Se poate observa că toți acești sfinți care poartă numele Cosma și Damian au trăit cu aproximație în aceeași perioadă, doar zonele în care au viețuit sunt diferite.
Despre alte tradiții la început de Cuptor, puteți citi aici.
În tradiția populară, luna iulie, luna lui Cuptor, este dedicată muncilor agricole. Chiar în prima zi, este celebrată sărbătoarea Ana-Foca, numită în zona Moldovei și Sărbătoarea Focului. Obiceiurile îi îndeamnă pe oameni să nu lucreze în vie, deoarece soarele va arde și le va pârjoli toată recolta.
În aceeași zi, este sărbătorit și Cosmandinul, cum spuneam, sărbătoare cu dată fixă, 1 iulie, provenită din contopirea sfinților creștini Cosma și Damian, ”Sfinții doctori fără de argint”.
Fiind o lună călduroasă și secetoasă, oamenii sunt îndemnați să fie cumpătați și atenți la toate semnele naturii. E o lună plină de tradiție și este dedicată secerișului.
Temerea principală a oamenilor de altădată era aceea de a nu-și pierde recolta obținută cu atâta trudă. De aceea, luna iulie este plină de tradiții și obiceiuri care interzic lucrul, din dorința de a nu chema grindina sau incendierea grânelor.
Se spune că, atât cât e de cald în luna lui Cuptor, tot atât va fi de frig în Făurar.
* Superstiții până la Sfântul Ilie
Sfântul Ilie este sărbătorit de bunicii noștri ca un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme de secetă. Calendarul creștin-ortodox ne semnalează ziua lui pe 20 iulie. Cu toate acestea, sătenii de altădată respectau o mulțime de reguli, care le dădeau siguranța că lucrurile privind semănăturile, ploile, seceta, furtunile se vor desfășura fără pagube majore. Bătrânii satelor de altădată făceau și prognoze meteo. Astfel, ei interpretau diferite manifestări ale naturii.
Dacă vara apăreau vârtejuri în aer, însemna că va urma o perioadă de secetă. Tot vara, dacă vor fi nuci și alune multe, înseamnă că va urma o iarnă grea.
Când norii, în timpul verii, sunt ca berbecii, e semn că va fi vânt.
Cât de sus va fi vara cuibul șoarecului pe iarbă, atâta va fi neaua de mare în iarna viitoare. Dacă șoarecii își adună spice multe vara, e rost de iarnă grea.
* Legende și superstiții legate de grindină
Se spunea că piatra (grindina) o fac copiii care au murit și au fost îngropați nebotezați. ”Este păcat să iei gheața căzută pe pământ în mână sau în gură”, îi povățuiau bătrânii de altădată pe copii. Cine ia piatră din Cer în gură nu are voie să intre șapte ani în biserică.
Gheața care cade din Cer este făcută departe, într-un loc unde Soarele nu luminează niciodată.
Se spunea că Dumnezeu bătea cu grindină un sat dacă, acolo, vreo fată a făcut un copil și l-a pierdut (avortat) și l-a îngropat în ascuns.
Piatra trimisă de sus avea rolul ”să sfarme pământul”, ca să scoată la iveală, să dezgroape ce are ascuns.
Pentru a feri satele de altădată de bătutul gheții, pietrarii săvârșeau un ritual. Ei posteau trei ajunuri, unul după altul: ajunul Crăciunului, ajunul Sfântului Vasile cel Mare și ajunul Bobotezei. După aceea, pietrarul alunga grindina, fiind îmbrăcat cu un cojoc întors pe dos, neavând nimic pe dedesubt. În mână, ținea un lemn scobit, care avea grâu sfințit de la doisprezece Liturghii.
