Dacă tot s-a dus vara și vine campania de toamnă, este firesc să reînceapă forfota administrativ-politică, mai ales că, acum, toată lumea e odihnită. Într-un oraș precum Târgu Neamț, unde există atâta lume bună și atâtea oportunități de valorificat, campania de toamnă începe cu recrutări de personal. Și, pentru că, deși valoarea este mare, numărul valoroșilor este destul de restrâns, recrutările la Târgu Neamț seamănă foarte mult cu schimburi între partide/ tabere/ grupuri/ grupulețe.
O bârfă cu intens parfum de credibilitate aduce în prim-planul politicii de pe malul Ozanei o mișcare pe care PSD o pregătește cu PNL. Sau, mai degrabă, împotriva PNL.
Se pare că doamna Cătălina Apopei, învățătoare, preoteasă și membru marcant al PNL Târgu Neamț, fost președinte al organizației locale de femei, se încălzește pe marginea organizației de femei a PSD Târgu Neamț și în curând ar urma să primească acordul de intrare pe teren, pentru a-și fructifica abilitățile și know-how-ul de pe dreapta pe stânga.
În același timp, soțul doamnei, preotul Bogdan Apopei, paroh la biserica din satul Târzia, comuna Brusturi, se antrenează pentru Primăria Târgu Neamț, unde ar urma să devină consilierul personal al primarului Daniel Harpa, pe probleme sociale și bisericești. Sigur, primarul Harpa a evitat să spună ceva legat de asta, preferând strategia lui ”Nu vă pot spune nimic, o să fiți informați oficial, când va fi cazul și dacă va fi cazul!”, dar toată lumea știe că nu iese fum fără foc, nici măcar pe malul Ozanei.
Cătălina și Bogdan Apopei păstrează încă discreția asupra intențiilor lor viitoare pe plan profesional și politic. Și liderii PNL Târgu Neamț sunt deosebit de reticenți, deși este evident că subiectul nu le convine. Andrei Aciocârlănoae, președintele organizației liberale de la Târg, e dispărut în misiune (sau, poate, în concediu last-minute), iar singurul care a putut oferi o declarație pe tema asta, deși n-a spus nimic, este consilierul local Daniel Cozma, vicepreședinte, care susține că ”Nu știu nimic. Am încercat să o sun și eu ieri pe doamna Apopei, dar nu mi-a răspuns la telefon. Nu vă pot spune nimic oficial până nu am o discuție cu conducerea organizației”.
Evident, nu-i nicio grabă. Se știe că toamna se numără bobocii, nu doar în bătătură, ci și în organizațiile de partid. (D.O.)
GALERIE FOTO: