Exemplul investițional inițial al omului de afaceri Francesco Capuano de a porni o afacere pe terasa din parcarea Cetății Neamț printr-o înțelegere direct cu Primăria, (între timp, patronul pensiunii Aristocratis și-a luat toți stâlpii, planșeele de prindere și grilajele, după ce în presă au apărut reacții cu privire la lipsa avizului de la Ministerul Culturii-vezi foto), pare să fie urmat și de alții. Cei 140 de metrii de terasă ar lua vadul tuturor comercianților de la bază, (mai ales că ar putea fi loc de petreceri de fițe într-o zonă istorică, în definitiv, urmașii dacilor se veselesc mai bine la umbra Cetății Neamț, în crâșma medievală a unui urmaș al Romei, venit să continue procesul de formare al limbii și poporului roman), inclusiv al ceror care deja vând în zonă. Este cazul lui Cristinel Timofte, care are deja o mică afacere, chiar lângă Cetatea Neamț. El deține un chioșc (cort) ce oferă turiștilor apă, suc, înghețată și plăcinte. Spațiul se află, la câțiva metri înainte să ajungi pe puntea ce duce la Cetate. Pentru acest spațiu de 16 mp, el plătește o chirie de 1.200 de euro pe lună Consiliului Județean Neamț. Adică fix 75 de euro pe mp. Pentru 160 de mă de terasă alimentație publică, deci cu mai multe facilități decât cortul lui Timofte, ar ajunge prețul undeva la peste 10.000 de euro, de la prima strigare. „Am încheiat un contract cu cei de la Complexul Muzeal Județean, care se află în subordinea Consiliului Județean, în urma unei licitații, pe 5 ani de zile. Mai am doi ani de zile și îmi expiră contractul. În contract se stipulează clar că 70% din chirie se duce la Consiliul Județean, iar 30% merg către Complexul Muzeal Județean. În acest contract am și clauze, mai bine zis restricții de activitate: nu am voie să comercializez mici sau alte produse de tip grătar sau restaurant, nu am voie să vând alcool, tutun, vederi sau suveniruri cu Cetatea, sau să pun muzică. Am voie doar să vând apă, suc, înghețată și plăcinte. Sincer să fiu, nu e prea rentabilă afacerea. Mă gândesc serios dacă mai țin deschis cortul și anul viitor. Acum, am înțeles că este o licitație pentru spațiul din parcare, cu destinația terasă sezonieră. Am luat caietul de sarcini și voi decide, dacă particip sau nu la licitație”, declară domnul Timofte.
Cu perspectiva pierderii vadului comercial, domnul Timofte are multe dileme cu privire la legalitatea construirii unei 
terase provizorii în parcarea de la baza Cetății Neamț. În primul rând, el crede că primăria orașului ar trebui să obțină avizul de la Ministerul Culturii, și nu câștigătorul licitației: „Legea 422 interzice amplasarea unei terase la baza Cetății Neamț. Cetatea este monument de clasă A. Din ce știu, atât Complexul Muzeal Județean Neamț, cât și cei de la Patrimoniu de la județ i-au interzis domnului Capuano să-și ridice o terasă în respectiva parcare, mai mult, l-au obligat să demonteze tot ce a construit acolo. M-am informat și am aflat că pentru amplasarea acestei terase este nevoie de avizul Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice din cadrul Ministerului Culturii. Ori, primăria, înainte să scoată la licitație această suprafață trebuia să obțină mai întâi avizul de legalitate de la Ministerul Culturii, și apoi să o scoată la licitație. Prețul licitației pentru suprafața de 140 mp din parcarea de la baza Cetății pornește de la 119 de lei pe an. Ca să te înscrii la licitație trebuie să plătești o taxă de participare de 400 lei și o garanție de 4.000 lei. Dar dacă nu obțin avizul de la Ministerul Mediului? Nu pierd bani și timp?”, mai spune Cristinel Timofte.
În altă ordine de idei caietul de sarcini este, la rândul său, o capodoperă: “Terenul care se dorește a fi scos la licitație în vederea amenajării unei terase în stil medieval având ca obiect de activitate alimentație publică, trebuie să păstreze arhitectura specifică zonei (?), încadrându-se în următoarele cerințe: construcția terasei să fie din lemn de esență prețioasă și/sau fier forjat, sculptată în fresce medievale, perdele brodate și draperii somptuoase ( cât de somptuase?), inclusiv acoperișul ( tot perdele și draperii !?), creând astfel locuri de muncă ( cine crează, terenul?), se atrage capital privat, în acțiuni ce vizează satisfacerea unor nevoi ale comunităților locale precum și ridicarea gradului de civilizație , sănătate și confort al acestora ( Bre, da de turiști ați uitat, că și ei au nevoi?).
În același caiet de sarcini se mai stipulează: Pentru autorizarea amenajării terasei- având în vedere că terenul este situat în zona de protecție a unui monument istoric de grupă valorică A- se impune obținerea avizului Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice din cadrul Ministerului Culturii.
Durata concesionării este de 10 ani, cu posibilitatea prelungirii cu încă 5 ani. Același caiet de sarcini mai specifică: În situația în care, concesionarul nu va primi avizele cerute prin autorizație, acesta are dreptul de a rezilia contractul cu plata redevenței la zi, printr-o cerere temeinic justificată.
Rămâne de văzut dacă primăria va mai scoate terenul la licitație în aceste condiții sau va alege calea rațională a unui proiect făcut cu cap, care să valorifice trecutul, nu să-l hăcuiască.
C.T. Sturzu
V. Bălănescu
