De mai multă vreme, administrația orașului Târgu-Neamț se confruntă cu problema mașinilor abandonate. Mai mult, în ultima perioadă, problema s-a acutizat și a încurcat lucrările de amenajare a parcărilor de reședință realizate de SC Civitas Com SRL, care administrează, pe lângă Piața orașului, și parcările cu plată și cele de reședință.
Problemă ne-a fost confirmată și de dl. Ionel Ungurianu, directorul Civitas: “Ne-am apucat de amenajat parcările de reședință printre blocuri și am identificat, până acum, vreo 4 mașini abandonate. Am anunțat Poliția Locală și aceste mașini abandonate au fost ridicate. Este păcat că ocupă spații, pe care le-am putea da unor proprietari de mașini, care chiar au nevoie de un loc de parcare de reședință”.
Primăria Târgu-Neamț a confirmat faptul că, în spatele instituției, există deja două autorisme abandonate, ce au fost ridicate și care așteaptă să fie revendicate de proprietari. În cazul în care aceste mașini nu sunt revendicate în decursul a 6 luni, vor intra în proprietatea primăriei, care, cel mai probabil, le va preda la fier vechi. Primăria face apel la cetățeni să nu-și mai abandoneze mașinile pe domeniul public. (C.T. STURZU)