Jandarmii de la postul montan Vânători-Neamț au intervenit, în ultimele două zile, în două situații în care au fost semnalate tăieri ilegale de arbori.
„În cauză au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, în valoare de 6000 lei, iar 4 metri cubi de material lemnos a fost confiscat și predat ocolului silvic arondat teritorial”, a precizat căpitanul Marius Gămănuț, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Neamț. „Dacă pentru faptele antisociale există un regim sancționator prevăzut de legislația în vigoare, în cazul animalelor periculoase din mediul natural lucrurile stau cu totul altfel. Așadar, miercuri, 2 august a.c., în jurul orei 19.0, jandarmii au fost solicitați, prin sistemul unic pentru apeluri de urgență 112, să intervină în zona comunei Alexandru cel Bun, acolo unde a fost semnalată prezența unui urs care a atacat mai multe animale de la o stână. Jandarmii s-au deplasat la fața locului împreună cu personalul silvic specializat, au constatat că aspectele semnalate se confirmă și că animalul atacase mai multe oi și câini”.
Având în vedere că, legal, jandarmii sunt responsabili cu rezolvarea situațiilor periculoase generate de animalele sălbatice dar, practic, n-au în dotare puști cu tranchilizante, singurele „acțiuni” care le rămân sunt recomandările. Mai ales că urmează Ziua Muntelui Ceahlău și Hramul Schitului de la Sihla, manifestări la care participă, de regulă, multă lume.
Așadar, Jandarmeria Neamț recomandă cetățenilor următoarele:
- Nu părăsiți niciodată traseul marcat, animalele sălbatice evită zonele frecventate de oameni și astfel, minimizați riscul de a vă întâlni cu ele!
- Nu mergeți singur pe munte. O simplă discuție cu partenerul este suficientă pentru a ține animalele sălbatice la distanță.
- Țineți câinii legați în lesă pentru că aceștia pot agita animalele sălbatice.
- Evitați să faceți plimbări seara târziu sau noaptea. Animalele sunt mult mai active în această perioadă.
- Dacă aveți de gând să campați cu cortul, nu o faceți în locuri izolate. Asigurați-vă că montați cortul într-o zonă de campare și că nu țineți mâncare în acesta.
- Nu mâncați în cort sau în imediata apropiere a acestuia și spălați-vă pe mâni pentru a îndepărta orice urmă de miros de mâncare! De asemenea, ținând cont de temperaturile ridicate din această perioadă, este indicat să aveți, în permanență, apă potabilă pentru a asigura organismului o hidratare corespunzătoare.
- În situația în care vă aflați în pericol, solicitați sprijinul jandarmilor montani prin 112 sau direct, la numărul de telefon 0233230391, specificând datele de identificare ale persoanei care anunță, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor și locul unde sunt persoanele aflate în dificultate.
C.M.