Cea de-a XX-a ediție a Festivalului Internațional de folclor ”Ceahlăul” s-a încheiat aseară (9 august), într-o atmosferă sărbătorească. Manifestarea a inclus parade ale portului popular și cinci concerte folclorice organizate la Piatra Neamț, Târgu Neamț, Durău și Bicaz. Au încântat asistența ansambluri folclorice din Muntenegru, Ucraina, Israel, Bistrița-Năsăud, Cluj, Brăila, Olt, Suceava și Piatra Neamț.
”Din partea bucovinenilor, vreau să mulțumesc în primul rând doamnei directoare Carmen Nastasă și colectivului organizatoric al acestui festival. Ne-am simțit foarte bine din toate punctele de vedere. La Mulți Ani și bucurie!”, a transmis Elena Pintescu, coordonatoarea Ansamblului ”Mugurelul” Cernăuți-Ucraina.
Vasile Lipan, prof. coordonator al Ansamblului ”Ștefan Lăutaru” Brăila a spus că Festivalul ”Ceahlăul” este o Perlă a Moldovei. ”Totul a fost la superlativ și ne-am bucurat foarte mult că a fost un festival itinerant pentru că am avut ocazia să ne prezentăm folclorul autentic în mai multe localități ale județului Neamț. Sunt mândru că brăilenii mei din comuna Unirea au dansat pe scena Festivalului ”Ceahlăul”.
Ediția a XX-a s-a încheiat cu un recital extraordinar susținut de Nicolae Gribincea și Ansamblul Etnofolcloric ”Plăeșii“ din Chișinău.
”Suntem pentru prima dată la Piatra Neamț și ne bucurăm că am ajuns să cântăm și să dansăm pe scena acestui prestigios festival de folclor. Transmitem toată dragostea și tinerețea plăieșilor celor care iubesc folclorul și apreciază tradiția neamului nostru”, a afirmat Nicolae Gribincea.
”A fost un festival cu multe situații neprevăzute, cărora am fost nevoiți să le facem față în timp foarte scurt, dar cred că am reușit să rezolvăm lucrurile în așa fel încât participanții să se simtă bine, iar publicul să aibă parte de spectacole interesante și atractive”, a declarat Carmen Nastasă, directoarea Centrului pentru Cultură și Arte ”Carmen Saeculare” Neamț. ” Este o perioadă plină de festivaluri de folclor, nu numai în țară, ci și în străinătate, multe din formațiile participante fac un adevărat turneu al manifestărilor de acest fel. De aceea unele ansambluri invitate au stat doar câteva zile, apoi au plecat către alte festivaluri, iar noi am adus în program formații noi. Am încercat să prezentăm în fața publicului folclor cât mai divers, din zone etnografice bogate și cât mai diferite. Am avut invitată și o trupă din Israel, din orașul Lod, înfrățit cu municipiul Piatra-Neamț, care a adus un program de dansuri inspirate dintr-un folclor stilizat. Lod este un oraș multicultural, în care trăiesc diverse naționalități –israelieni, arabi, palestinieni, iordanieni, tunisieni, marocani – iar folclorul este tot mai greu de conservat. Deși dansurile trupei israeliene s-au aflat undeva la granița dintre tradiție și modernism și nu au reprezentat neapărat folclor autentic, cred că au fost o experiență interesantă pentru public. Una peste alta, consider că a fost un festival reușit, în care publicul a venit în număr foarte mare, în care s-au legat prietenii și s-au făcut schimburi culturale și profesionale interesante. Mulțumim Consiliului Județean Neamț, finanțatorul nostru și Primăriei municipiului Piatra-Neamț, partenerul principal, sponsorilor noștri, tuturor participanților și publicului pentru că au fost alături de noi și la această ediție”. (Ana MOISE)