Romanul a fost mereu punct de trecere pentru marile drumuri comerciale care veneau de la Lvov, Cracovia, Colomeia, Sniatyn, Cernăuți și mergeau, prin Bacău, spre Dunăre, apoi spre Bizanț. În cetatea Roman, de la jumătatea secolului al XVI-lea, au început a se clădi biserici, cu o febrilitate nemaivăzută. Una din ele este ”Sf. Nicolae”, despre care se presupune că a fost construită cam pe atunci, dar nu există date confirmate de izvoare istorice. Există, însă, mențiunea Episcopului Melchisedec Ștefănescu, în ”Cronica Romanului”, unde, la capitolul ”Bisericile vechi ale Romanului”, ”Sf. Nicolae” apare imediat după biserica ”Sf. Voievozi”, construită în 1596, de Ștefan Tomșa.
Datele oficiale certe atestă începerea construcției pe când episcop era Ioanichie (1747-1769), iar, în 1795, domnitorul Constantin Racoviță îi pune pe stolnicul Cantacuzino și pe medelnicerul Buhăescu să stabilească hotarele moșiei Episcopiei Romanului. Boierii consemnează că moșia Episcopiei se învecinează, printre alții, cu ”Mahalaua Brașovenilor, prin care trece ulița Borșova, care răspunde cu un capăt spre Moldova și cu celălalt capăt spre Siret”, că mahalaua avea biserica ei – ”Care se cheamă a brașovenilor” – și că temelia fusese turnată cu mult înainte de a cerceta ei.
Pe acești brașoveni, care erau de suficient timp în Roman cât să-și fi ridicat propria biserică, Nicolae Iorga îi amintea în lucrarea ”Negoțul și meșteșugurile în trecutul românesc”, unde scrie că erau ”români din Șchei care, deprinzând negoțul de la companiști (mari negustori străini – n.red.) și neîncăpând în strâmtoarea privilegiilor de acasă de la ei, vin să se așeze dincoace de munți”. În 1751, brașovenii aveau mahalaua lor în Roman, iar Episcopul Melchisedec Ștefănescu scria despre ei că ar fi sași, nu români din Șchei, că ”se ocupau cu industria necesară țăranului român” și că ”negustorii brașoveni își complectau cu vorbe calitățile mărfurilor”. De aici, expresia păstrată și în ziua de azi – ”a spune brașoave”, adică a exagera.
Ajunși la Roman pentru a-și lărgi piața de desfacere, brașovenii s-au constituit în bresle, ca să-și promoveze mai ușor interesele. Cum, încă din secolul al XVI-lea (dacă nu și mai dinainte), principala sursă de venit la bugetul statului era ”taxa vamală”, plătită de toți negustorii care aduceau mărfuri de peste granițe, între domnitorii țărilor românești și negustori s-au încheiat, în timp, niște ”învoiri”, care cuprindeau drepturi și obligații pentru fiecare parte. Toate au mers până la Conveția din 1858, de la Paris, care a pus bazele unirii Principatelor Române și care a lovit puternic în anumite clase sociale: ”Toate privilegiile, scutelile și monopolurile de care, însă, se bucură și astăzi câteva clase sunt desființate”.
* Meșterii țigani se ”lipesc” de biserică
Catastihul Breslei brașovenilor s-a pierdut în timp, din păcate. În arhiva parohiei s-a păstrat, însă, Catastihul Breslei Meșterilor țigani, scris în slavonă, consfințit de episcopul Lavrentie, scris în 1706 și reprodus de preotul Gh.C. Zamfirescu în lucrarea ”Biserica Sf. Niculae”, publicată la începutul anilor ’30.
«Cu voința Tatălui, cu conlucrarea Fiului și cu perfecțiunea Sf. Duh s-au început acest praznic în numele Sf. Niculae al Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni, la anul 7215 (1706). Întru zilele Domnului bun creștin și lui Hristos iubit Io Antioh Constantin Voivod, Domn Țărei Moldovei și întru zilele Preasfințitului Părinte Chir Lavrentie, episcopul de Roman.
Împreună cu toți frații noștri, cu voia lui Dumnezeu și cu luminata sa inimă, am luat pe Dumnezeu de ajutor nouă păcătoșilor și pe Preacinstita Lui maică, ca să facem praznic la Hramul Sf. Niculae, în tot anul, după obiceiul pravoslavnicilor creștini, când este la Decembrie în 6 zile.
Își puseră staroste cu mare blestem, ca să nu strice nime breasla meșterilor și pomenirea Sf. Niculae, nici odinioară, nici în veci, ci ca să întărească breasla fieștecare frate până la moarte.
Iară care staroste sau care din frați va vrea într’alt chip ca să întoarcă sau să strice praznicul Sf. Niculae, unul ca acela să fie proclet dela Domnul Dumnezeu, și așișderea cel ce nu va vrea să asculte de staroste, să aibă pe acela a-l globi (amenda – n.red.) starostele, după obiceiul cel vechi. De asemenea cine nu va vrea să plinească și să întărească la praznic breasla, un frate ca acela să fie proclet dela Domnul Dumnezeu care au făcut Cerul și pământul și de Prea Cinstita Maică și de Soborul a 12 Apostoli și de 4 Evangheliști și de 318 Părinți din Niceea.
Iaă cine va plini și va întări la praznicul Sf. Niculae, să iasă însă dela tot răul și în cer să se afle cu drepții.
Așișderea, cari nu vor fi în breaslă și vor lucra la fier sau cu lăuta sau cu cobza și vor umbla prin târg hrănindu-se, sau zlătari, ori fiece meșter, pe unii ca aceștia să aibă starostele a-i certa și să-i globească.
Pentru gloaba și certarea lor nimeni din giudecătorii lumești, din boieri, să n-aibă voie a-i giudeca sau globi, pe staroste, nici pe meșteri, fără numai singur Preasfințitul părinte Episcop dela Sfânta Episcopie de Roman.
Cine va sări din meșteri la staroste gloabă 3 taleri (monede de argint, austriece, care a circulat și în Țările Române – n.red.) și 100 de toege; cine va da palmă altuia gloabă 15 costande (vechi monede mărunte) și 50 de toege; care din meșteri va merge la alt giudeț și nu va merge la staroste: 100 toege; care din meșteri nu va asculta de staroste și va vrea să strice obicina și breasla, acela să fie afurisit: triclet și proclet (de trei ori blestemat – n.red.) de 318 Părinți și de neiertat de Dumnezeu, iar de Noi încă să fie lepădat și isgonit.
La praznic, tot meșterul să dea câte un ort (monedă de argint de valoare mică, reprezentând a patra parte dintr-un taler – n.red.) ca să fie pentru treaba praznicului.
Așișderea cine se va amesteca să strice această tocmeală care mai sus scriem și să tragă afară din obicina lor sau să le facă alte obicine rele care n’au fost până acuma, unul ca acela să fie sub blestemul care mai sus scriem, iară cari vor întări, să fie blagosloviți de Dumnezeu».
Aspre reguli se găsesc în acest catastih și nici că se putea altfel.
Pentru cinstirea hramului Sf. Nicolae, Breasla Meșterilor țigani a făcut o lumânare, de ceară galbenă, înaltă de 1.58 metri, groasă de 55 cm spre bază li vreo 15 cm înspre vârf. Lumânarea de pomină a rezistat până prin anii interbelici, după care i s-a pierdut urma.
* Ordine și disciplină pentru breslași
Existența bisericii înainte de anii 1700, deși neatestată istoric, pare, totuși, firească și, având în vedere că, la începutul sec. XX, cu prilejul unor lucrări la canalizare, s-au descoperit acolo morminte, n-ar fi greu de stabilit vechimea osemintelor, care, implicit, ar putea oferi date și despre vechimea bisericii. Până atunci, rămâne de bază că biserica a fost a brașovenilor breslași. Probabil, inițial, a fost construită din lemn și abia în 1747 avea să înceapă construirea lăcașului din zidărie, la o oarecare distanță. Finalizarea și sfințirea bisericii s-a făcut în vremea lui Leon, episcopul Romanului între 1768 și 1786, după care a fost ridicat în scaunul de mitropolit al Moldovei. În 1797, episcopul Veniamin Costachi reface Catastihul Breslei Meșterilor țigani. Apar niște obligații în plus: pentru ținerea hramului, ”să dea tot numele câte zece parale”, bani din care să se cumpere cele trebuitoare – ceară, tămâie, ulei și altele -, iar ce rămânea să fie puși într-o cutie pecetluită, care să stea în biserică. Dacă vreunul din meșteri se îmbolnăvea, avea să fie ajutat de breaslă cu bani din cutia aceea.
Totuși, una din schimbările operate de Veniamin Costachi i-a nemulțumit pe toți meșterii: desființarea praznicului propriu-zis, adică a ospățului din ziua de Sf. Nicolae – ”Iară masa care se făcea până acum între toți țiganii în ziua numitului praznic, hotărâm ca să nu se mai facă. Într’acest chip hotărându-le, le-am rânduit staroste tot pe numitul Ioniță Drumea. Deci carele dintr’înșii nu va păzi hotărârea Noastră, unul ca acela în toată viața lui procopseală să nu aibă, să-i moară dobitoacele toate, bolile și tot felul de necazuri și de nevoi să nu mai iasă din casa lui, spor la nimica să nu-i dea Dumnezeu, iar cari vor păzi hotărârea Noastră, pe unul ca acela să-l blagoslovească Dumnezeu și să-l hrănească și Noi încă’l blagoslovim.
Amin! În Roman 1797 Septembrie 8.
(ss) Veniamin Episcopul Romanyului”.
* Reparații și amenințări
Peste ani, în 1805, episcopul Gherasim înlocuiește catapeteasma bisericii episcopale, iar catapeteasma veche, care data din 1550, o dăruiește bisericii Sf. Nicolae. Imediat după acest dar sfințit, negustorii brașoveni construiesc o clopotniță nouă, din piatră, în locul celei din lemn. În timpul lucrărilor la clopotniță, biserica este spartă de hoți, fără cine știe ce pierderi, pentru că hoții veniseră după banii și valorile negustorilor, dar aceștia își făcuseră o tainiță într-unul din ziduri bisericii și acolo își țineau averile.
În 1835, biserica suferă stricăciuni din pricina șindrilei prea vechi, care lăsa ploile să se strecoare în turla mare. Nu se găsesc bani și abia în 1845, pe cheltuiala boierului Gavril Cilibiu, s-a putut schimba șindrila de pe acoperiș. Între timp, apa se tot infiltrase, șubrezind construcția în sine, astfel încât, în 1863, arhitectul de atunci al Romanului face cunoscut primăriei că bolta turnului amenință să se năruie. Primăria înștiințează Episcopia și cere închiderea de îndată a bisericii.
Nu s-a putut închide cu una cu două, dar în 1879 chiar nu se mai putea intra în biserică în siguranță și au început lucrările de reparații. Pentru asta, lăcașul a fost închis trei ani, dar șindrila a fost schimbată cu tablă, pe jos s-a turnat ciment, iar pereții au fost șlefuiți și văruiți. Pe cheltuiala dr. Alexandru Vasiliu, medicul-șef al județului, s-a refăcut cafasul (balconul în care cântă corul bisericesc – n.red.).
În anii de după 1848 și de început ai secolului XX, când a crescut numărul evreilor în toate așezările însemnate ale Moldovei, s-a întâmplat la fel și în Roman, în mahalaua Brașovenilor. Așezată în jurul bisericii ”Sf. Nicolae”, în 1818 era populată numai de creștini români, iar în 1913 mai adăpostea un singur creștin român, avocatul Gheorghe Costandache!
Înlocuirea negustorilor brașoveni și a românilor care locuiau în zonă cu evrei a stârnit îngrijorare. Există plângeri ale ”poporănilor dela Sf. Niculae” către Episcopie, în legătură cu înmulțirea evreilor în mahalaua lor și cu intenția acestora de a-și construi o sinagogă în fața bisericii ”Sf. Nicolae”, spre est, ”în mare apropiere de altarul bisericii”. Plângerea a venit după ce, în august 1852, tot urmare a unei plângeri, Înalta Cârmuire emisese ”Anaforaua” nr. 2409, care desființase niște sinagogi apărute în mahala. Înalta Cârmuire a trimis o echipă de anchetă la fața locului, iar episcopul Nectarie Hermeziu, aflând că membrii echipei primiseră sume de bani considerabile de la evrei, a refuzat să semneze procesul-verbal de anchetă, favorabil evreilor. Totuși, sinagoga nu s-a mai construit chiar în fața altarului bisericii, ci ceva mai jos, spre râu.
Iar biserica Sf. Nicolae se impune și astăzi, maiestuos, pe colina care domină albia Moldovei.
Dan AILINCĂI
P.S.: Vom continua periplul prin orașul Roman și în edițiile viitoare. Mulțumim anticarului Dan Dimitriu, pentru ajutorul său de neprețuit.
GALERIE FOTO
