Ștefan Mihai Leonte are doar 21 de ani și este din Târgu Neamț. Are, în palmares, titluri de campion și vicecampion la mai multe competiții naționale și internaționale de echitație. Cel mai drag îi este, până acum, titlul de vicecampion balcanic, pe care l-a obținut cu echipa României în 2011, în Croația, la categoria Juniori. Mentor și antrenor îi este chiar tatăl său, Leonte Grădinaru, cel care se îngrijește de Depozitul de Armăsari de la Dumbrava, al Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva. Ștefan așteaptă momentul potrivit să înceapă studiile superioare la o facultate din străinătate, care să se muleze pe ramura profesiei sale de suflet, echitația.
* ”Aveam doi ani când am urcat pe cal”
Pasiunea pentru echitație o are de la tatăl său. Își aduce aminte cu nostalgie când a urcat pentru prima dată pe un cal. Era cu tatăl său: ”Încă nu aveam conștiința formată, pentru a-mi da seama că sunt atras de acest sport. Pot spune că pasiunea fost transmisă de la părinți. Prima mea experiență călare a fost la vârsta de 2 ani. Îmi amintesc perfect când tatăl meu m-a luat pe cal, în fața lui, ținându-mă în brațe și, după o scurtă acomodare, a sărit cu mine peste un obstacol. Eu am reacționat diferit față de alți copii și am zâmbit larg. Atracția spre acest sport a fost, pot spune, implementată de tatăl meu, care, la rândul lui, a activat în diferite competiții o bună parte din anii dedicați acestei profesii. Nu pot spune, însă, că am luat această decizie pentru că nu am avut altceva de ales. Mi-a și plăcut. Mi-a plăcut și îmi place în continuare și, la ora actuală, nu îmi găsesc locul departe de cal”.
* ”Tatăl meu m-a format, ca om și sportiv”
Avea 9 ani când a participat la primul concurs, dar a pierdut șirul competițiilor la care a fost și al premiilor cu care s-a întors de la ele: ”Sunt 12 ani de când particip la competiții. Nu pot ține o evidență legată de numărul concursurilor în care am activat sau numărul premiilor. Pot spune că cele mai importante titluri obținute sunt pe categoriile de copii, juniori și tineret – campion, respectiv vicecampion național și internațional -, am și câteva titluri în campionatele balcanice, cel mai strălucit până acum fiind vicecampion balcanic în 2011, când am fost în echipa României, în Croația. Tatăl meu are cel mai important rol în ceea ce înseamnă formarea mea, ca sportiv, dar și ca educație, bineînțeles. E foarte practic să îmbini utilul cu plăcutul – ceea ce fac eu, de altfel -, iar cariera pot spune că e formată deja. Pentru moment, e nevoie doar să fiu la momentul potrivit în locul potrivit ca să am succes”.
Când vine vorba de câștigurile în această profesie, Ștefan se întristează: ”Din păcate, este un subiect ce mă deprimă… În sportul ăsta, puterea de manipulare o are doar cine cunoaște acest sport din toate perspectivele, iar cei cu bani nu pot jongla, cum se face în alte sporturi. Este un sport costisitor și non-profit pentru proprietarii de cai. Totuși, permite un trai decent și plin de viață”.
* ”Relația cu un cal implică un parteneriat”
Ștefan este de părere că a fi sportiv de performanță în echitație implică, în primul rând, echilibru. Trebuie un psihic de oțel și un grad ridicat de elasticitate, care să permită un ansamblu de reflexe foarte bine fixate, pentru a fi un jocheu bun. Iar în acest sens, foarte important, crucial chiar, este parteneriatul cu calul. Numai încrederea și relaționarea zilnică aduc tandemul cal-călăreț la acel nivel necesar de echipă, de conlucrare, astfel încât să vină și succesul. ”Mi-au trecut prin mână zeci de cai de-a lungul timpului. Am dat randament cu majoritatea, ceea ce ar putea da de înțeles unora că se lucrează mecanic. Adevărul este că relația care se stabilește între un călăreț și calul său este de parteneriat. Caii sunt animale deștepte, cu multe necunoscute încă, dar noi, fiind superiori în psihic, trebuie și putem schimba un animal într-un prieten. Ceea ce este esențial într-un parteneriat de succes.Timpul pe care îl aloc eu pentru antrenamente este în funcție de numărul cailor pe care îi călăresc. Antrenamentul cu unul dintre ei durează cam 45 de minute. Și fac asta zilnic”.
* ”Echitația te maturizează”
Tânărul jocheu îi încurajează pe copii să practice echitația, chiar dacă în aceste vremuri altele sunt sporturile atractive: ”Este un sport foarte elegant, pe care nu îl practică oricine. Copiilor le place să aibă activități mai ieșite din comun, mai altfel decât cele obișnuite în colectivul în care trăiesc. Odată ajunși la nivel competițional, copiii ajung să lege prietenii cu alți copii de vârsta lor, intră în acțiune comunicarea și, astfel, sunt motivați și mai mult să dea tot ce pot. Este un sport care te învață să respecți animalele, nu doar caii, întărește psihicul și are o influență pozitivă pe drumul spre maturizare, fiindcă implică o responsabilitate aparte”.
Ciprian Traian STURZU