Apărute în ideea de a fi veriga forte între medicul de familie – Urgențe – spital, centrele de permanență au fost înființate pentru ca, de seara până dimineața, în weekend și sărbători legale, tot bolnavul să aibă acces la un medic generalist, care să-l consulte, să-i dea un tratament, să-i cheme o ambulanță în cazuri grave, să-i dea o trimitere la specialist, o adeverință sau o rețetă. Au fost create pentru ca orice bolnav – asigurat și, mai ales, neasigurat – să aibă acces servicii medicale, în cazul afecțiunilor acute sau al micilor urgențe. 23 de afecțiuni pot fi rezolvate la un centru de permanență, între care probleme de obstetrică-ginecologie, febră, probleme psiho-sociale, arsuri de orice fel, accidente rutiere și casnice, intoxicații la copii sau intoxicații cu alcool în cazul adulților, căderi, răni, leziuni chimice, agresiuni, cazuri de leșin, diabet, apoplexie, dureri, convulsii, insuficiență respiratorie, etc. Prin asta și prin chiar statutul lor, centrele de permanență ar trebui să degreveze (un pic) Unitățile de Primiri Urgențe, supraaglomerate mai ales de pacienți care nu constituie urgențe.

Cât de eficiente sunt aceste centre de permanență, la cinci ani de când s-au înființat în Piatra Neamț, am încercat să aflăm, într-un demers care ne-a purtat pe la cele șase unități existente în municipiul reședință de județ.

Astăzi, la Văleni.

Medicină cu poliția la ușă

Înființat în iulie 2015, centrul de permanență din cartierul Văleni asigură servicii medicale pentru vreo 2.500 de oameni. Media lunară pe 2017 a fost de 224 pacienți, după cum susține Direcția de Sănătate Publică Neamț, ceea ce plasează centrul pe penultimul loc din oraș, la adresabilitate în perioada ianuarie-iulie.

Amenajat la parterul unei vile din zona locuințelor sociale ale Primăriei Piatra Neamț, aici vin oameni ”din sat”, dar mai ales chiriașii – primii și cei mai fideli pacienți. Se întâmplă, însă, ca, pentru o injecție sau un puseu de tensiune, să vină preotul cu preoteasa (care locuiesc în oraș), musafirii localnicilor, rudele întoarse de la munca în străinătate, când vin acasă în concediu… Oameni de vârste diferite, fiecare cu bolile și cu necazurile lui.

În duminica în care am bătut la ușa cabinetului, pe la ora 14, era liniște. Din punct de vedere medical. Sonor, e altă discuție. Afară, la volum maxim, se tânguia din niște boxe o manea. Câțiva auditori stăteau pe o pătură, în iarbă, lângă vila de peste drum și vorbeau între ei, întrerupți din când în când doar de copiii care alergau, desculți, de la o casă la alta. După ce asistenta Carmen Țicu ne-a poftit înăuntru și a închis ușa, muzica se auzea… cam ca afară.

* ”Ne-am călit!”

Medicul Ioana Negoescu, care asigura garda pentru ultimele 24 de ore ale weekend-ului, a explicat zâmbind cum a ajuns aici, la centru, și cum rezistă: ”Ne-am călit! Am acceptat să vin aici, la Văleni, la propunerea dnei dr. Doina Crețu. Eu sunt obișnuită, în cei peste 30 de ani de activitate ca medic de familie, la Pângărați, să răspund noaptea la telefon, când mă sună pacienții, să merg acasă la ei la orice oră au nevoie, știu absolut tot ce îi doare, am și asistat multe nașteri cu ani în urmă. De 5 ani, fac gărzi la permanență și, fiindcă nu voia nimeni aici, am acceptat. După mine, au început să vină și alți medici și, astfel, s-a făcut centrul de permanență la Văleni”.

Reticența medicilor în a veni la Văleni poate fi explicată și prin etnia locatarilor majoritari, mai ales că, se știe, când un țigan e suferință, nu suferă singur, ci cu tot neamul lui.

Carmen Țicu, asistentă, și-a urmat medicul mereu, inclusiv la Văleni. Împreună, fac cea mai veche echipă de la înființarea centrelor de permanență. ”Când a aflat fiica mea că vin la Văleni, s-a bucurat și a spus «Bravo, mama! Și oamenii ăștia au nevoie de o vorbă bună, de un gest omenesc». Fiica mea este specialist în sistemul penitenciar și cunoaște foarte bine categoriile de la marginea societății”.

La centrul din Văleni, în doi ani, ”clientela” a crescut simțitor, mai ales că pot veni pacienți neasigurați, neînscriși la vreun medic de familie. ”Iar aici sunt mulți”, spune dr. Ioana Negoescu.

* ”Oamenii vin și pentru o vorbă bună”

Datele arată că, anul acesta, s-au prezentat pentru îngrijiri 1.573 de pacienți. Mai puțini decât în alte zone din oraș. Poate și pentru că, fiind la o aruncătură de Bistriță de Spitalul Județean, ”când se taie sau se bat, cheamă imediat salvarea, spre deosebire de locuitorii din comunele învecinate orașului nostru”, spune dr. Negoescu.

La centru, au venit mai mult pentru injecții și tratamente, pentru pansat sau când le-a mai leșinat copilul. ”Când vreunul face spasme de la plâns, cum am avut cazuri, ori când se zgârie la joacă, vin 7 odată cu un singur rănit! Trebuie să ai răbdare, să le explici că trebuie să rămână doar aparținătorul, că trebuie un act de identitate… Fiindcă mulți nici nu sunt înscriși la medicul de familie, iar eu, fără un CNP, nu pot nici măcar să-i consult. După ce lucrurile se lămuresc, mă ocup de pacient, iar, la urmă, le mai dau sfaturi, insist să se înscrie la un medic de familie… Dar aici sunt mulți oameni fără venituri, avem și pacienți cu HIV, alții cu boli cronice, mulți încadrați în grad de handicap, diverse… Pentru ei, contează și o vorbă bună, o mână pe umăr, un sfat, pentru că sunt categorii izolate de societate. În primul rând, facem educație cu ei. După doi ani aici, îmi dau seama că majoritatea duc lipsă de comunicare cu instituțiile statului. Este clară fractura între societate și clanul lor”, explică medicul.

* ”Săru-mâna, doamna doctor!”

Au fost și urgențe majore. Când se întâmplă, consultația se face cu poliția la ușă. Chiar în noaptea dinainte, medicul de gardă a sunat la 112, după ce un pacient a bătut cu picioarele în ușă și, când asistenta a deschis, omul a început să înjure, să vorbească urât, să nu poate fi potolit. Au fost și cazuri când, după scandaluri, năvăleau pe ușă mai mulți răniți, tăiați și plini de sânge, iar personalul medical nu făcea față decât cu întăriri de la poliție. ”Nu poți să-i lași așa, le-am acordat primul ajutor și apoi am chemat ambulanța”. Sunt și mulți pacienți cu afecțiuni cronice, care nu respectă tratamentul și ajung la cabinet în criză. Dar mai sunt și cazuri în care vizita la centrul de permanență poate salva viața. Și foarte multe cazuri cazuri când oamenii vin la medic foarte agitați și, după ce sunt consultați, sfătuiți și tratați, ies pe ușă cu un potop de ”săru-mâna, doamna doctor!”.

* ”Copiii ne cred locul lor de joacă”

Copiii sunt o categorie considerabilă de pacienți, indifeent de vârsta lor. Unii cu afecțiuni grave respiratorii, alții subnutriți, unii neglijați, alții cu imunitate precară, unii accidentați la joacă. Într-o zi, un copil a căzut pe stradă, în fața dispensarului, răpus de oboseală după o fugă împreună cu alți copii. Din cauza unei insuficențe respiratorii remanentă de la naștere, copilașul, în vârstă de 2 ani, este pacient fidel al centrului. Dr. Ioana Negoescu a dat fuga în stradă și l-a luat înăuntru, l-a îngrijit și a trimis după mamă, și ea cu probleme respiratorii și cardiace, deși are numai 17 ani. ”I-ar trebui tratament, și ei, și copilului. Mai face convulsii, se îneacă, nu poate respira, dar bolile lor sunt scumpe, de unde bani?! Măcar copilul dacă l-ar duce la spital”. Tot dr. Negoescu își amintește cum, într-o seară, au venit la cabinet câțiva copii, de 8-9 ani, agitați teribil pentru unul care avea dureri. Dar au intrat toți opt înăuntru. La întrebarea medicului a răspuns doar unul, care și-a dat pantalonii jos pentru a arăta unde îl ”durea”. După care au zgughit-o repede afară, în hohote de râs. ”Ne cred locul lor de joacă! I-am potolit, spunându-le că, atunci când vor avea într-adevăr o durere, tot la noi vor veni și vor vedea că lucrurile sunt cât se poate de serioase. Trebuie să avem răbdare cu pacienții, indiferent de situație și, de multe ori, am văzut că cel mai mult contează faptul că aici primesc atenție”.

* ”Unii colegi ne cred… prea altruiști”

Cadrele medicale de aici s-au obișnuit cu pacienții, îi înțeleg, pentru că îi iau așa cum sunt, cu bune, cu rele, cu probleme, cu lacune. Nu înțeleg, în schimb, atitudinea unora din colegii lor, medici de familie care refuză să facă propriilor pacienți tratamente injectabile în cadrul orelor de program. Toți medicii din centrele de permanență din Piatra Neamț se plâng de această chestiune. Spun că se practică ”o dezinformare a pacienților” din partea medicilor de familie, care le recomandă să meargă seara la centre să-și facă injecțiile. ”Sunt o serie de colegi care ne consideră prea… altruiști și trimit pacienții să-și facă injecția după ora 15, la centrul de permanență. Mă refer la Cerebrolysin, de exemplu, care se administrează până în ora 14, or, avem pacienți care vin seara, la centru, pentru că i-a trimis medicul de familie. Nu mi se pare normal, pentru că medicul de familie este obligat să facă tratamentul în cabinetul său, conform contractului pe care îl are cu Casa de Sănătate”.

Aici, la Văleni, niciun pacient nu a fost respins, indiferent că era murdar, că duhnea a alcool, că era obraznic sau suna insistent la ușă, în puterea nopții. Creșterea numărului de pacienți care ajung la centru este o dovadă că înființarea lui la Văleni era mai mult decât necesară. Poate ar mai trebui ca primăria, care suportă cheltuielile cu spațiul (utilitățile), să mai facă un efort pentru siguranța cadrelor medicale de aici și a spațiului propriu-zis.