Direcția de Sănătate Publică Neamț a rămas o instituție în care până și propria activitate reprezintă un secret, chiar și după ce a ieșit din epoca Morenciu. Dacă întrebi despre controale, ți se răspunde cu paragrafe de legi, cu cuantum de amenzi, dar fără să se precize cine a încălcat legislația care ar putea afecta sănătatea publică. Dacă întrebi despre firmele care desfășoară activități de alimentație publică, despre care știi că nu au actele necesare să facă respectiva activitate, și despre controalele la acestea, ți se motivează cu personalul sub normativ.
O solicitare benignă din partea publicației noastre – ce controale s-au desfășurat în cimitirele din județ, unde și cu ce sancțiuni s-au soldat – a primit din partea DSP Neamț, prin grija purtătorului de cuvânt al instituției, dr. Mirela Grădinaru, un răspuns stupefiant. Așa am aflat că un control într-un cimitir este o chestiune confidențială, că asemenea date ”nu sunt transmise nici Ministerului Sănătății” (ca un amănunt, băieții și fetele astea de la DSP se subordonează Ministerului – n.n.), că nu se pot face publice numele localităților unde sunt cimitire cu probleme pentru că Direcția poate fi dată în judecată!
Această gândire, de funcționari mulțumiți că lucrează, pe bani buni, la stat și nu vor să deranjeze pe nimeni, nici măcar pe cei care încalcă legea, este tipică și pentru alte instituții, de partid și de stat, prinse în diverse cercuri de interese, unde șefii sunt numiți politic.
Am întrebat care este temeiul legal pentru care nu se pot face publice asemenea informații și nici măcar acest lucru nu a primit un răspuns. Repetăm, este vorba despre o instituție publică, teoretic în slujba cetățeanului, în realitate, o instituție în care frica pentru păstrarea locului de muncă și grija de a nu supăra pe nimeni sunt singurele principii de funcționare. Pentru nemțeni, cel puțin, DSP înseamnă Direcția Secretelor bine Păzite. (V.B.)