Oamenii din umbra ”Vacanțelor muzicale”

Pentru ca o instituție cu oameni puțini să facă lucruri multe și festivaluri mari, este nevoie de ceva mai mult decât de atitudinea de simplu angajat. Nu e vorba, neapărat, despre dăruire și pasiune, noțiuni pe care ne-am obișnuit să le calificăm drept desuete, ci de mulțumirea aceea pe care o ai seara, când ajungi acasă, te descalți și plângi de oboseală, dar ești fericit. În spatele scenei, pe care spectatorii văd artiști de mare valoare, reuniți sub bagheta ”Vacanțelor muzicale”, dar și a altor festivaluri binecunoscute, stau astfel de oameni. Cei neștiuți, neaplaudați, neaflați în lumina reflectoarelor. I-am numit ”oamenii din umbră”, dar, de fapt, ei sunt cei mai luminoși. Fiecare cu firea lui, cu problemele lui, cu viața lui, însă, puși laolaltă, funcționând ca un utilaj bine gresat, care nu scoate mult zgomot, dar lucrează eficient. Am stat de vorbă câteva minute, cu fiecare din acești oameni. Diferiți, indiscutabil, dar având o capacitate incredibilă de a face lucruri împreună. Și, pentru că nu ne-am propus vreo competiție sau vreun clasament, care, oricum, ar fi dificil de făcut, îi vom prezenta în ordinea în care am vorbit. Am început cu un domn…

* Filosoful în comunicare

Valentin Andrei: pietrean de la vârsta de 9 luni, dar născut la Săvinești. A absolvit Liceul auto, Liceul industrial nr. 2 cum era pe vremea aceea, apoi, ca să fie un om al contrastelor, Facultatea de filosofie și jurnalism. Facultatea a făcut-o ceva mai târziu, diploma de absolvire datând din 2010. Dar ocupația lui – până atunci și de atunci până în 2013 – a fost extrem de concretă, departe de orice aer filosofic: administrator.

”De când s-a schimbat conducerea centrului, am fost promovat la statutul de referent de comunicare. Teoretic, ar trebui să mă ocup cu promovarea imaginii instituției, cu redactarea comunicatelor, cu actualizarea paginii de facebook. Practic, când este nevoie, fac de toate. Am dormit la serviciu, pentru că trebuia să fiu aici, am cărat scaune, am dus apă pe scenă la spectacol. Eram 80 când era dl. Alupului director, acum am mai rămas vreo 22-23. Un om trebuie să lucreze cât pentru 3-4. Dar nu mă plâng, în niciun caz. Nu mă văd în alte parte”.

Valentin Andrei are 44 de ani. Și 20 de când muncește la ”Carmen Saeculare”. O importantă parte din viața lui e acolo. N-ar schimba-o cu nimic altceva. Pentru că e locul, e spiritul, e echipa și e calitatea cea mai de preț a omului pe care o întâlnește, în fiecare zi, la colegii săi. Un cuvânt simplu, dar atât de complex în fond: omenia.

* Rockerul dansator de muzică populară

 Mihai Ciprian Aileni: consultant artistic. Pietrean prin adopție, mutat de la Târgu Neamț în 2001, când tatăl lui a obținut funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean. De atunci, lucrează la centru. Avea un microb, de pe vremea liceului, când era dansator în ansamblul Casei de cultură. Dansa impecabil pe ritmuri de muzică populară și acasă asculta rock. Alt om al contrastelor. E mândru că și fiica lui mai mare, care are 11 ani, tot rock preferă.

La serviciu, se ocupă cu organizarea programului artistic, de la redactarea materialelor publicitare până la ordinea în care intră artiștii în scenă la un spectacol, asfel încât, chiar dacă sunt stiluri diferite, să nu pară nimic abrupt. Grafica o face tot el. În plus, are de muncă la evenimente, care s-au înzecit în ultimii ani. La Târgul de Crăciun, de exemplu, a fost prezent în fiecare zi, de dimineață până seara. Cele mai solicitante, însă, sunt proiectele mari. ”Vacanțele muzicale”, bunăoară, se pregătesc cu un an înainte. Practic, abia se încheie o ediție și începe agitația pentru următoarea. Mai nou, însă, Centrul ”Carmen Saeculare” se ocupă și cu zilele comunelor din județ. Chiar dacă nu sunt de anvergura festivalurilor consacrate, aceste evenimente sunt tratate cu mare atenție.

”Pentru comunitate, este o sărbătoare, care are loc o singură dată într-un an întreg. E foarte important ca oamenii s-o țină minte, să le rămână în suflet și să-și dorească să vină, din nou, în anul următor. Cred în ideea de cultură și în continuitatea ei și mă bucur când văd că din ce în ce mai mulți copii vor să învețe să danseze sau să coasă. E bine că ne întoarcem spre rădăcini”.

* Antropologul cu proiecte de viitor

Ramona Mancaș este omul care și-a găsit locul de 12 ani, după ce-a încercat în învățământ și, o scurtă perioadă, în presă. Este consultant artistic. Face documentația și redactează textele pentru proiectele care sunt supuse aprobării Consiliului Județean Neamț. S-a angajat în ideea de a fi omul de comunicare. Scrisese în ziar despre evenimente, dar, abia după ce-a ajuns de cealaltă parte a baricadei, a înțeles câtă muncă este în spate. Între timp, s-a redus mult din personal și a ajuns să facă nu doar proiecte, ci să țină legătura cu meșterii populari și să le faciliteze participarea la evenimente, să se ocupe și cu cercetarea pe Valea Bistriței, dar și pe la Vânători sau Pipirig, în căutarea autenticului.

”Mă doare când aud oameni care spun că au băgat războaiele de țesut pe foc, pentru că nu aveau spațiu pentru ele, mă doare când văd târguri la care câteva ii sunt cusute manual și restul făcute industrial, mă doare când patrimoniul nostru este contagiat de împrumuturi. O casă din lemn, cu draniță, cu tâmplărie termopan și lambriu din plastic este exact ce nu suport să văd. Am început să facem o cercetare și ne dorim să edităm un album cu case tradiționale. Este tezaurul pe care îl pierdem. Nu putem obliga pe nimeni să mențină patrimoniul nemțean, care este bogat și valoros, doar putem sugera, dar evoluția nu este, din păcate, deloc încurajatoare”.

* Omul care se bucură postum

Octavian Popa este omul care, deși pare bizar, este prezent și absent pe scenă sau în fața ei, în același timp. El filmează și, simultan, face fotografii. Este atent și la detalii, și la lumini, și la imaginea de ansamblu. N-are timp să se bucure de spectacol, pentru că se concentrează strict pe ”tehnic”. Abia când se apucă de editare, savurează actul artistic. Și-l așează apoi, atent, în arhiva centrului, ca să se bucure și alții, care nu l-au văzut.

Octavian Popa este pietrean, absolvent de ”Hogaș” și moștenitor al pasiunii tatălui lui, un cunoscut fotograf – Valentin Popa -, care a avut un studio în Piatra Neamț. Are un singur frate, care este designer, probabil tot efect al moștenirii paterne. Nu vorbește mult, zâmbește tot timpul și pare extrem de mulțumit de viața lui. Mărturisește doar că-i plac filmele, fotbalul și plimbările. Preferatele lui, din toate proiectele centrului, sunt ”Vacanțele muzicale” și Festivalul Internațional de Folclor ”Ceahlăul”. N-a lucrat niciodată în televiziune și nu-și închipuie cum pot dormi fără coșmaruri cameramanii care filmează accidente, incendii și tot felul de alte nenorociri. El are deja 13 ani de când este atent la soliști, la orchestre, la dansatori.

”E frumos aici, chiar dacă eu sunt ultimul care se bucură după un eveniment. La editare, mă bucur și pentru cei care vor vedea, în timp, ce am strâns în arhiva din biroul meu”.

* Inima obosită a editurii

Emilia Pîclea vrea la pensie. Lucrează de 32 de ani la Centrul pentru Cultură. A prins toate etapele, de pe vremea când erau doar 3 angajați, până la perioada de maximă înflorire și, apoi, cea în care parcă s-a vrut distrugerea instituției, prin reducerea drastică a activității și a numărului de angajați. Ea avea de dus și editura ”Nona”, ceea ce face și acum. Tehnoredactare. Stă, toată ziua, cu ochii în calculator. Ajunge acasă seara. O așteaptă tatăl, pisicile din fața blocului și cele din apartament. Cam astea sunt reperele din viața ei. Și sâmbăta face curățenie. Nu are niciun fel de problemă vizavi de faptul că n-a avut niciodată soț sau copii. ”Trebuie să fie și oameni singuri pe lumea asta. Eu mă simt foarte bine în singurătatea mea”.

Dincolo de programul administrativ de acasă, pe care-l face, dar îl consideră cam inutil, Emiliei Pîclea îi place să asculte muzică și să urmărească dezbaterile tv. N-a mai fost în vacanță de 2 ani, de când i-a murit mama. Nici nu se dădea în vânt după mare. Preferă muntele și, oricând, frigul. Singura căldură care-i face bine este cea a activității de la centru. În timp, a realizat că e forma ei de împlinire. Acum, însă, a obosit, e sigură că nu va avea nicio senzație de inutilitate dacă se retrage și tare și-ar dori să lenevească dimineața și să-și petreacă ziua cu pisicile, cu bicicleta și cu muzica ei.

* Omul cu telefonul

Nicoleta Macovei are 36 de ani și s-a născut în Pângărați. Este absolventă de liceu profil matematică-fizică, dar prima ei slujbă a fost la Complexul Muzeal Neamț, unde era supraveghetor. Apoi, a ajuns om bun la toate, la Centrul pentru Cultură. E secretară. În fiecare dimineață, se trezește la 6, cel târziu la 6,30. La 7,30, e deja la birou. Nu se ocupă doar cu partea de secretariat, ci și cu cea de personal, care implică documente, adeverințe pentru medic, evidența în REVISAL. În plus, e omul care trebuie să fie, tot timpul, acolo, ca să răspundă la telefon. Și sună lumea, care vrea să știe de unde își poate procura invitații pentru un spectacol, în egală măsură în care sună părinții copiilor, vreo 400 la număr – înscriși la activitățile centrului: chitară, teatru, canto clasic, dans popular, arte plastice sau pictură. Bineînțeles, Nicoleta este parte vie a agitației din preajma festivalurilor, când trebuie cazați artiștii și organizat programul de vizitare și relaxare.

”Sunt genul care vine cu inima deschisă la serviciu și pleacă la fel. Suport bine stresul, mi-am asumat rolul de «om cu telefonul», mă înțeleg bine cu toți colegii, mi-e drag ceea ce fac și mă bucur că sunt parte a acestei mici, dar unite, familii”.

* ”Vistierul” responsabil cu petrecerile

 Laura Oprea lucrează de 4 ani la ”Carmen Saeculare”, teoretic, 4 ore pe zi. Ea se ocupă cu relația cu banca, ordinele de plată și CEC-urile. Partea care-i place și-i umple viața este, totuși, cea legată de ghidaj. Este responsabilă de buna dispoziție a membrilor delegațiilor care participă la evenimentele organizate de centru. Îi duce la Cetatea Neamțului, la Casa Creangă, la mănăstiri, îi plimbă cu telegondola și, bineînțeles, îi ”contaminează” cu pofta de ei de viață, cu veselia ei și cu dramul acela frumos de nebunie, care o caracterizează.

”M-au dat în ziar, în Israel, am distribuit pe Facebook. Toți spun că sunt omul potrivit la locul potrivit. Fac exact ce-mi place. La petreceri, nu spun, e nebunie curată, am o groază de amintiri. Când a fost Ciprian Aileni director de festival și au venit egiptenii, n-a vrut să-i dea pe mâna mea. Mi-a spus că sunt nebună și o să-i zăpăcesc. În final, erau toți în jurul meu, le-a plăcut felul meu de-a fi și nu se mai dezlipeau. La un alt festival, am dansat pe stradă și m-am măritat cu un turc. Bine, doar așa ca să prezentăm ritualul de nuntă. Ai lui l-au ridicat pe brațe și au început să-l arunce în sus. Am strigat și eu la ai mei și, când m-au aruncat și s-au aplecat să mă prindă, au venit cap în cap. Din astea… nebunii! Dacă aș sta să povestesc, mi-ar lua o săptămână! Mai nou îi duc la Aqua Park. Am o viață faină, mi se potrivește”.

* ”Și motorul să cânte Aida de Verdi!”

Daniela Bîndilă este contabil-șef, dar se implică și în partea de organizare. ”Iau legătura cu cele mai importante personalități ale culturii, din țară și chiar din străinătate. Vorbesc bine engleza și asta mă ajută să aduc oameni pe scenă. Sunt tare mulțumită când, prin efortul meu, apar în fața publicului artiști de mare valoare. Asta îmi place, asta mă face să rămân aici, deși salarizarea nu e grozavă și cam tragem mâța de coadă de la o leafă la alta. Dar, atunci când publicul aplaudă în picioare, ești răsplătit pentru tot efortul și pentru tot stresul. Păstrez în amintire oameni foarte dragi, cum este domnul Dorel Vișan, care, ca personalitate, este un om extraordinar de frumos. Sau domnul Ludovic Spiess, pe care l-am luat cu mașina mea de la hotel și l-am adus la teatru. Ascultam operă și, când s-a urcat în mașină și-a auzit, mi-a spus că asta înseamnă spiritul Vacanțelor, până și motorul să cânte Aida de Verdi. Să stai în preajma unor astfel de oameni, o oră, două, cinci, nu înseamnă neapărat că-i absorbi, dar este o senzație fantastică. Te încarci. Domnul Alupului, care ne-a format, avea o vorbă: «Când întâlnești un om deștept, freacă-te de el, că poate-ți rămâne și ție ceva!». Și avea dreptate. Nu poți să nu te șlefuiești când colaborezi cu doamna Nicolesco sau cu domnul Ioan Holender. Și ăsta e câștigul mult mai important decât salariul”.

* De la Humanitas la achiziții pe SEAP

Simona Cucu este inginer de profesie, librar de formație și responsabil cu achiziițiile la centru. Ea postează pe SEAP și se ocupă cu licitațiile. Sufletul i-a rămas la Humanitas, de unde a plecat acum 9 ani, după ce s-au stricat lucrurile, prin concedierea directorului de vânzări de la București și prin fracturarea relației cu librăriile din teritoriu. Pietrenii o știu, pentru că era omul care le păstra cărți, le făcea rost de cele care nu erau pe raft și chiar le împrumuta, spre lectură, celor care n-aveau bani să le cumpere. La Centrul ”Carmen Saeculare” a ajuns la îndemnul dlui Alupului, care avea în plan să adune obiecte vechi, să le repare și să facă muzeu.

”Humanitas a fost partea vieții mele pentru care îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu. Librăria este spațiul în care am fost fericită, iar oamenii m-au regretat când am plecat. Acolo eram în elementul meu, aici a trebuit să arăt că pot. Am fost cu Ramona pe teren, am făcut tot felul de studii, am participat la toate festivalurile, iar acum primesc înscrierile pentru «Florile Ceahlăului» și organizez aproape tot. Numai repetiții nu fac! Mă ajută și zodia. Sunt o «Fecioară» tipicară, care vrea ca totul să fie pus la punct, în detaliu”.

Simona Cucu s-a pensionat în primăvara acestui an, dar a rămas, drept colaborator, omul care se ocupă în continuare cu achizițiile și cu festivalul de care răspunde. Dorința ei este să-și facă o librărie mică, într-un loc bun și frumos.

* ”Menirea noastră este să aducem în atenție satul tradițional”

”Nu suntem o echipă mare, dar încercăm, pe cât posibil, să facem lucruri care să conteze”, spune managerul Carmen Elena Nastasă. ”Fiecare dintre angajați are un rol bine delimitat, sarcini precise, toți sunt cu experiență, vin deja cu un bagaj important de proiecte mari realizate – vorbim aici de «Vacanțele Muzicale», Festivalul Internațional de Folclor «Ceahlăul», Festivalul «Florile Ceahlăului», Festivalul de Datini și Obiceiuri «Steaua sus răsare» -, precum și de alte numeroase proiecte de conservare și promovare a culturii tradiționale românești. Asta este menirea noastră, să aducem în atenție ce s-a mai păstrat în cultura satului tradițional și să stimulăm conservarea lui în termeni autentici. Împreună cu întreaga echipă, din toate cele patru departamente ale instituției, cel de Conservare și valorificare a culturii tradiționale, Ansamblul Folcloric «Floricică de la Munte», Școala Populară de Arte, sprijiniți, desigur, de cel financiar, încercăm să realizăm proiecte cât mai variate, dedicate diferitelor categorii de public, de la copii până la cei de vârsta a treia”.

Cristina MIRCEA