Drumurile care asigură intrarea în municipiul reședință de județ dinspre Bicaz și dinspre Târgu Neamț au fost inspectate astăzi, 14 septembrie, de Ionel Arsene. Președintele Consiliului Județean Neamț s-a dus la fața locului pentru a inspecta lucrările pentru care a făcut demersuri la cei de la Drumuri Naționale. ”Partenerii de la Drumuri Naționale și-au ținut promisiunea și au respectat programul pe care l-am agreat împreună, astfel că astăzi au început reparațiile asfaltice la cele două tronsoane de drum ce asigură intrarea în municipiul Piatra Neamț dinspre Bicaz în zona Ursuleți, respectiv Târgu Neamț în zona Ocol. Sunt mulțumit de modul și ritmul în care se desfășoară cele două lucrări, acestea urmând a fi finalizate până la sfârșitul acestei săptămâni”, a spus Ionel Arsene, declarându-se bucuros de faptul că ”demersurile pe lângă Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași au dat roade și am reușit să rezolv această problemă, care trenează de ani de zile și provoacă neplăceri atât șoferilor, cât și celor care locuiesc în zonele respective”.
”Am luat legătura cu cei de la Poliția Rutieră, pentru a suplimenta numărul de agenți în teren pentru fluidizarea circulației rutiere, având în vedere traficul intens, mai ales în zona Ursuleți, astfel încât șoferii să fie minim afectați”, a adăugat președintele Consiliului Județean.
GALERIE FOTO
FOTO: Facebook/ Ionel Arsene