Primăria Piatra Neamț are un șef cu concurs la Direcția Patrimoniu, Autorizări și Transport. Este vorba despre Vespasian Puiu Fecic, tatăl secretarului municipiului, Florin Fecic. Acesta a fost admis la proba de cunoștințe de operare pe calculator, a primit 93,5 puncte la proba scrisă și 99 la oral, ultima probă desfășurată pe 4 septembrie. Fiind singurul participant la concurs, nu ne rămâne decât să așteptăm publicarea rezultatului final.
Pentru o bună desfășurarea a concursului, secretarul municipiului a plecat în concediu.
Vespasian Puiu Fecic a trebuit să îndeplinească niște condiții de studii, vechime, dar și să dea, pe proprie răspundere, o declarație din care să rezulte că nu a fost destituit dintr-o funcție publică și nu i-a încetat contractul de muncă din motive disciplinare în ultimii șapte ani. Multă lume se va întreba dacă această condiție este îndeplinită, deoarece el a fost condamnat cu suspendare în celebrul dosar al funcționarilor de la Direcția Taxe și Impozite Piatra Neamț, care au taxat companii de distribuție a energiei cu sume pe care instanța le-a considerat ilegale. Vespasian Puiu Fecic era jurist și a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, plus la plata în solidar a unei sume imense. Cum fiul său este secretarul primăriei, este greu de crezut că ar fi acceptat participarea tatălui la concurs, dacă nu ar fi expirat interdicțiile prevăzute de instanță, mai ales că, și până acum, el exercita atribuții în Direcție, dar ca personal contractual.
În decizia de condamnare a Curții de Apel Bacău se preciza și obligația celor cinci funcționari, ”în solidar și cu partea responsabilă civilmente Municipiul Piatra Neamț, să plătească părții civile SC E.ON MOLDOVA DISTRIBUȚIE SA Iași suma de 12.706.851,27 lei, cu dobânda legală, începând cu data de 28.07.2007 și până la data plății efective. Constată că din acest prejudiciu s-a achitat, până la data de 30.11.2012, suma de 610.701,41 lei. (…) Obligă, în solidar, pe inculpații: Zelincă Rodica, Bordea Cătălina-Mirela, Fecic Vespasian-Puiu, Borcea Ion și Avram Elena, în solidar și cu partea responsabilă civilmente Municipiul Piatra Neamț, să plătească părții civile SC E.ON GAZ DISTRIBUȚIE SA Tg. Mureș suma de 2.508.536,5 lei, cu dobânda legală, începând cu data de 28.07.2007 și până la data plății efective. Constată că din acest prejudiciu s-a recuperat, inclusiv prin compensare, până la data de 30.11.2012, suma de 210.873,35 lei.”
Sumele către companiile care s-au considerat lezate au fost plătite de Primăria Piatra Neamț în cea mai mare parte, iar în 2015 Dragoș Chitic declara că ”stingându-se procesele cu E.ON, nouă ne rămâne sarcina să recuperăm sumele”. (V.B.)
Un comentariu
Familia Fecic are in componenta:
-secretarul
-tatăl secretarului șef la patrimoniu
-mama secretarului angajată la DAS
-nevasta secretarului angajată la poliția locală
Mi-a scăpat ceva?