Spitalul Orășenesc ”Sf. Dimitrie” Târgu Neamț a primit, ca donație, din partea Patriarhiei Române un aparat pentru ecografie cardiacă și abdominală. Noul aparat, care valorează 30.000 de euro a fost ”prezentat” de primarul Daniel Harpa conducerii spitalului și va intra în dotarea secției de cardiologie.
”Acest aparat ne este foarte util și mulțumim, pentru că a fost donat spitalului nostru”, a spus dr. Florin Apostoae, managerul spitalului.
”Această donație vine de la Patriarhia Română și aș vrea să amintesc că am avut și sprijinul părintelui Ciprian Grădinaru, care, mulți ani, a fost duhovnicul meu și al altor credincioși din orașul nostru, la Mănăstirea Sihăstria. Mulțumim Patriarhului României, Prea Sfințitul Daniel, că s-a gândit la spitalul din Târgu Neamț. După cum bine știm, Patriarhul nostru a fost călugăr la Mănăstirea Sihăstria și nu a uitat această zonă. Mulțumesc, în numele spitalului și al locuitorilor orașului nostru! Ca și până acum, voi sprijini în continuare această instituție importantă a zonei Târgu Neamț, iar în perioada următoare vor urma și alte investiții”, a spus primarul Daniel Harpa. Pentru a întări ideea de noi achiziții, primarul Harpa a vorbit, în premieră despre o nouă achiziție de marcă: ”Intenționăm să achiziționăm și un tomograf nou, pentru spitalul nostru. Încercăm să dotăm spitalul cu aparatură nouă, nu cu aparate medicale second-hand. Sau, dacă le dotăm cu aparate medicale second-hand, să nu fie mai vechi de 3 ani de zile, în măsura în care durata de viață a unui aparat medical este de aproximativ 5 ani de zile. Tomograful pe care vrem să-l cumpărăm va fi achiziționat cu sprijinul Consiliului Județean. Am avut o discuție cu domnul președinte Ionel Arsene și, fără să stea pe gânduri, a decis să cumpărăm acest tomograf, care valorează aproximativ 130.000 de euro”. (C.T. STURZU)