Înălțarea Sfintei Cruci este cea mai veche și mai importantă dintre sărbătorile creștine închinate cinstirii Sfintei Cruci. În această zi, creștinii sărbătoresc amintirea a două evenimente deosebite din istoria Sfintei Cruci.
Întâiul este aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul și înălțarea ei de episcopul Macarie al Ierusalimului, pe 14 septembrie 335 d.H.
Să ne amintim de miracolele Sfântului Duh, care îl împiedicau pe împăratul Iulian Apostatul să reconstruiască Templul lui Solomon pe locul unde se afla îngropată Sfânta Cruce. Așa cum a proorocit Mântuitorul Iisus Hristos, că ”nu va rămâne piatră peste piatră”, așa s-a petrecut. Pe locul unde se dorea construcția, apăreau flăcări puternice, care îi topeau pe cei care se apropiau să construiască.
Al doilea eveniment se referă la aducerea Sfintei Cruci de la perși, în anul 629 d.H., în vremea împăratului bizantin Heraclius. Acesta a depus Sfânta Cruce, cu mare cinste, în biserica Sfântului Mormânt, a Sfintei Cruci, din Ierusalim.
Cârstovul sau Înălțarea Sfintei Cruci este marea sărbătoare creștină prăznuită la 14 septembrie. Este o zi de post aspru, în care credincioșilor nu li se îngăduie să mănânce niciun fel de aliment de culoare neagră sau care poartă pe el semnul crucii – nuci, usturoi, pește, castraveți, pepeni, prune. În această zi, se dau de pomană ulcele noi, pline cu apă curată, miere sau mied, împodobite cu fir roșu, acoperite cu un colăcel sau covrig și o lumânare.
Sfânta Cruce este împodobită cu florile aduse de credincioși la biserică. Femeile făceau și fac tot posibilul să respecte această zi, în credința că vor scăpa, astfel, de boli rele, îndeosebi de friguri. Începutul toamnei nu e la Sânta Mărie Mică, cum zic unii, ci de Cârstov.
Înălțarea Sfintei Cruci, prăznuită pe 14 septembrie, este considerată cea mai veche sărbătoare închinată cinstirii lemnului sfânt. Tradiția ne amintește că împărăteasa Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, a poruncit căutarea crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos. După îndelungi căutări, s-au găsit pe Golgota trei cruci. Pentru a afla care a fost crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos, patriarhul Macarie a spus să se atingă crucile, pe rând, de o femeie moartă. Femeia a înviat în momentul când a fost atinsă de cea de-a treia cruce, cea pe care a fost răstignit Hristos.
* Moșii de altădată de Ziua Crucii
În tradiția creștină, de Ziua Crucii se postește – e bine chiar să se țină post negru – și se fac praznice. Cei care posteau nu reîncepeau să mănânce de dulce decât din seara sărbătorii și numai după ce vedeau că au răsărit stelele. Creștinii merg la biserică, participă la Sfânta Liturghie, se pot împărtăși dacă, în prealabil, s-au spovedit și au primit dezlegare.
De Ziua Crucii, țăranii onorau Moșii într-un mod aparte. Pomenirile constau în nouă ulcele, pline cu apă curată, miere sau mied, fiind împodobite pe la gură cu strămătură (lână toarsă) roșie, iar deasupra fiind acoperite cu un colăcel sau un covrig și o lumină de ceară. Acestea, după ce erau sfințite, se trimiteau mai ales la casele cu copii mulți. Pe unde nu erau copii, se trimiteau căni sau alte vase mai mari, de care se știa că sunt de nevoie în acea casă. Cei care le duceau căpătau, și ei, Moși.
Cârstovul este denumirea arhaică a sărbătorii Înălțarea Sfintei Cruci. În Gromovnic este precizat că, de Cârstovul viilor, e bine de început culesul viilor. Dar trebuie făcută o precizare: după calendarul vechi, Cârstovul viilor era serbat pe 27 septembrie. Odată cu introducerea calendarului stil nou, în 1919, Cârstovul viilor se serbează pe 14 septembrie. Cam repede pentru culesul viilor, dar oamenii au adaptat obiceiurile la ”mersul pământului”.
La Cârstovul viilor, exista obiceiul de a chema preotul, pentru săvârșirea rugăciunilor la locul unde aveau să fie așezate butoaiele cu vin. Țăranii posteau o săptămână întreagă și făceau rugăciuni la vii și pivnițe prin unele sate.
Un obicei interesant era ca, după ce se călcau strugurii, când era să se toarne în butie cea dintâi vadră de vin, să se adune toți culegătorii și să dea un chiot. Asemenea se făcea la toate buțile, când se începea a turna în ele.
În timpul culesului, seara, se făcea câte un foc mare, de viță uscată, împrejurul căruia, după ce mâncau, culegătorii jucau, iar lăutarii cântau.
La culesul viilor, nu era uitat strugurele lui Dumnezeu. Astfel, nu se culegeau strugurii de pe ultimul butuc al viei, aceștia fiind lăsați ca pomană lui Dumnezeu sau păsărilor cerului.
* Închiderea pământului și Ziua șarpelui
În calendarul popular, de la Ziua Crucii până la Alexii, ”toate gângăniile și jigăniile stau ascunse, ca într-o lacră, prin borți, văgăuni și alte ascunzișuri”. ”Merg toate păsările, se călătoresc de la noi și vin tocmai primăvara”, spuneau bătrânii de altădată, care urmăreau mersul timpului.
Se spunea că șerpii, înainte de a se retrage, se strâng mai mulți, la un loc, în aluniș, se încolăcesc și produc o mărgică, numită ”piatra nestemată”, ce ar folosi pentru vindecarea tuturor bolilor. ”Cine se va nimeri pe acolo e bine să ia o nuia de alun, să o agite către aluniș și să zică de trei ori: «Șerpi, șerpișori,/ De rău făcători,/ Intră-n bortă, că iarna vine/ Și-i rău pentru tine!», iar după rostirea acestor vorbe să se dea repede la o parte, căci șerpii, înșirându-se unul după altul, vor porni din aluniș”.
O credință de pe la satele din munte spunea că șarpele din frunte, cel din mijloc și cel din coadă trebuie omorâți. Exista ideea că, dacă se va căuta în gușa celui din urmă, se va găsi piatra cea scumpă, tămăduitoare de multe boli.
Șerpii care i-au mușcat pe oameni nu pot intra în pământ în această zi, deoarece, pentru acest păcat, pământul nu-i primește. Ei sunt meniți să fie omorâți de om, pentru ca greșeala făptuită să se șteargă.
După Cârstov, nimănui nu-i mai este îngăduit să ucidă șerpi.
Ziua Înălțării Sfintei Cruci e Ziua șarpelui. O superstiție interzicea în această zi tăierea lemnelor ca să nu vină șarpele la casă.
Înălțarea Sfintei Cruci marca ultima dată din an când se mai puteau culege plante de leac, ce urmau a fi păstrate la icoane.
* Superstiții de Cârstov
Bătrânii pe la sate mai spun că nu-i bine să începi nimic, nici lucru, nici drum, și, îndată ce te scoli, trebuie să-ți faci cruce, ”căci dracii toată săptămâna rod lanțurile diavolului”, iar sâmbăta doar într-o cruce se mai țin.
Tot bătrânii ne amintesc că dă boala peste oamenii care lucrează de Ziua Crucii. În schimb, cine postește postul Crucii, scapă de boli rele, de friguri etc. Dacă cineva zace de friguri și-l apucă această sărbătoare, boala ”se va închide” în trupul lui și frigurile nu-l vor slăbi până anul viitor.
Florile și verdeața sfințite în această zi se folosesc de fete în lăutoarea ce și-o fac pentru spălatul capului, crezând, astfel, că nu le va cădea părul. Dacă aceste flori și ierburi se strâng în această zi și se pun sub streașina casei, ele vor apăra casa și vecinătatea de tunet și trăsnet.
Dintre poame, se duc la biserică ”mai ales perjele, cari vor fi bune de lecuit durerile de cap, cele de dinți, umflăturile și gâlcile”. ”Unii iau cu gura nouă perje din copac și le pun la păstrat, iar când îl doare capul pe cineva, fierbe două dintr-însele și le pune la frunte”.
Flăcăii pun în această zi busuioc prin buzunare, ca să-l joace în horă, crezând că, în chipul acesta, răutățile vor fugi de la dânșii și cinstea îi va încununa pretutindeni.
”Cine prinde în Ziua Crucii un șarpe, îl omoară și-i pune în gură un sâmbure sau cățel de ai, îl bagă sub pragul ușii, și așa aiul încolțește acolo, în gura șerpelui, apoi, în ziua de Sfântul Gheorghe, aiul acela îl pui în pălărie, te sui în turnul bisericii, când vin oamenii de la biserică, și ai darul de a vedea și cunoaște pe strigoi”, a cules din popor etnograful Arthur Gorovei.
