Aproape 787 de milioane de lei au intrat în bugetul de stat din contribuțiile, taxele și impozitele achitate din Neamț, în primele 9 luni ale anului. În conturile bugetelor gestionate de Administrația Finanțelor Publice Neamț au fost virați, numai în luna septembrie, 91,34 milioane lei, iar media lunară a plăților făcute de contribuabilii nemțeni este, după 9 luni, de peste 87,4 milioane lei. “Încasările la bugetul general consolidat sunt în valoare de 786,96 milioane lei la sfârșitul lunii septembrie”, declară Cristina Ionescu, purtătorul de cuvânt al instituției. Suma se împarte între bugetul de stat – 331 milioane lei, bugetul de pensii – aproape 300 milioane lei, bugetul de sănătate – 144,34 milioane lei și fondul de șomaj – 11,64 milioane lei. Aceste sume virate la bugetul de stat reprezintă obligațiile fiscale achitate la timp de contribuabilii din Neamț. (C.I.)