În noiembrie 2016, deci acum aproape un an, scriam despre avatarurile unui cetățean din Piatra Neamț, prins în vârtejul intereselor din Consiliul Local și Primăria Piatra Neamț. Faptul că și-a apărat interesele, că nu a renunțat și a fost mai mult decât vocal, a făcut să i se întâmple niște lucruri, acele lucruri care se întâmplă, de regulă, atunci când cineva se pune cu un aparat birocratic bine antrenat, cum este cel de la Primăria Piatra Neamț.
”Paul Căpitanu este un simplu cetățean al județului Neamț, al municipiului Piatra Neamț. În această calitate, are, teoretic, exact aceleași drepturi ca Ionel Arsene, președintele de județ, ca Dragoș Chitic, primarul municipiului Piatra Neamț sau ca mica mare gașcă a șmecherilor din Primărie, care taie și spânzură când este vorba de aprobări, documentații sau cine știe ce alte hârtii. De ceva timp, mult chiar, Paul Căpitanu vrea să obțină un certificat de urbanism, pentru a schimba destinația unui apartament, din spațiu de locuit în spațiu pentru alimentație publică tip cafenea și pizzerie”, scriam atunci.
Între timp, dl. Căpitanu a renunțat la pizzerie și a cerut doar certificatul pentru cafenea. În paralel, a dat în judecată Consiliul Local Piatra Neamț și a cerut instanței să anuleze hotărârea prin care Consiliul i-a respins Planul Urbanistic de Detaliu. Desigur, a cerut și despăgubiri.
* Puțină istorie și 10.000 lei daune morale
Pentru un certificat de urbanism, lui Paul Căpitanu i s-au cerut mai multe acte decât dacă ar fi vrut să construiască un bloc. Evident, totul pe lege. Vorbim aici despre autorizație de construcție modificări interioare apartament – oare câți din cei care au modificat ANL-uri au așa ceva? -, acordul vecinilor sau hotărâri judecătorești care țin loc de asta, acordul asociației de proprietari, studiu de impact, o notificare de la DSP, etc.
Apartamentul său este amplasat la parterul blocului B2, din Piața 22 Decembrie. El a vrut să-l transforme în cafenea și pizzerie, cu parcurgerea tuturor etapelor legale. În ciuda discuțiilor cu toți cei implicați, i-a fost respinsă cererea, deși niciunul dintre cei din comisia de Urbanism n-a știut să spună exact de ce. Mai mult chiar, unii au spus că au aprobat-o! Au vorbit despre ocuparea spațiului verde, dar fără multă convingere, mai ales că s-au și contrazis.
* Cătălin Misăilă, consilier ALDE: ”Din câte îmi amintesc, dl. arhitect șef a spus că se intră pe spațiul verde și că nu este în regulă. Dl. Teodorescu, în calitatea sa de președinte, ne-a spus că acolo sunt nereguli, ceva cu semnăturile vecinilor, că s-au făcut presiuni”.
* Valentin Ciobanu, consilier PNL: ”Motivul pentru care am votat împotrivă a fost că este pe spațiul verde. Toți am votat împotrivă”.
* Cristian Sauciuc, consilier PMP: ”Știu că și președintele comisiei, dl. Teodorescu, a spus că lucrurile nu sunt în regulă acolo, că ar strica spațiul verde”.
* Constantin Teodorescu, PNL și președintele comisiei: ”Referitor la întrebarea care mi-ați adresat-o, privind cererea dlui Căpitanu, personal am fost de acord cu această cerere. Prin întrebarea dvs., ați deschis cutia Pandorei. Răspunsul meu nu poate fi unul simplu, de genul da sau nu, ci unul de principiu, privind, pe de o parte, funcționalitatea unei comisii, pe de altă parte, diferența dintre ceea ce faci și ceea ce spui. (…) Pentru orice proiect, este necesar un număr de minim trei voturi pentru un aviz favorabil. Aici intervin chestiuni legate de percepția fiecărui membru asupra proiectului. În cazul dlui Căpitanu, așa cum am mai spus, eu am votat pentru un aviz pozitiv. Cum nu s-a întrunit un număr minim de trei voturi pentru a trece proiectul, rezultatul a fost cel de aviz negativ. Aici pot spune că nu contează, din nefericire, argumentele legale și logice, ci primează logica de partid. Spun asta deoarece, cu toate avizele legale, nu s-a dat aviz pozitiv. Nu a contat, dar sper că pe viitor va conta cadrul legal.. Oare mai trebuie să spun că votul este unul politic??? Pentru viitor am decis ca avizul meu să-l trec diferențiat în procesul verbal, deoarece mi se pare normal să răspund pentru ce decid eu și nu comisia. Îmi doresc ca pe viitor să lăsăm politica la barieră și în comisii și consiliul local să facem ADMINISTRAȚIE !!!” (sic!).
Tribunal Neamț, Sectia a II-a Civilă de Contencios Administrativ și Fiscal, a judecat cererea dlui Căpitanu și a decis că ”anulează Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Piatra Neamț nr. 174 din data de 26.05.2016, privind respingerea P.U.D. – Schimbarea destinației din apartament de locuit în spațiu pentru alimentație publică tip Cafenea și Pizzerie și extinderea acestuia. Admite, în parte, cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata de daune morale”.
Suma pe care instanța a considerat-o potrivită este de10.000 lei, plus 350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cum a ajuns instanța la aceste concluzii?
”Tribunalul apreciază că, prin respingerea cererii formulate de reclamantul Căpitanu Paul Cristinel, de schimbare a destinației imobilului din spațiu de locuit în spațiu comercial, deși comisiile de specialitate, respectiv Direcția de Urbanism și Cadastru și Comisiei de specialitate nr. 2, au dat aviz favorabil, pârâtul (Consiliul Local – n.red.) a săvârșit un exces de putere, așa cum cum este definit de art. 2 lit. n din Legea nr. 554/2004, ca fiind exercitarea dreptului de apreciere a autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenești”. Concluzia instanței este clară: nu există un motiv obiectiv pentru care aprobarea PUD să nu fie posibilă, în condițiile în care asemenea avize au fost acordate în condiții similare. Dacă și la recurs lucrurile rămân așa, suntem curioși dacă domnii consilieri vor plăti din banii lor sau vor plăti tot locuitorii municipiului reședință de județ.
* Altă cerere, altă bătaie de joc
În paralel cu acțiunea judecătorească, Paul Căpitanu a continuat demersurile sale pentru obținerea unui certificat de urbanism. Logic, s-a adresat celor din Comisia de Urbanism. Așa a apărut, în data de 17 martie 2017, un proiect de hotărâre promovat de consilierul de atunci Cristian Sauciuc, care atașa tot purcoiul de acte. Acum director la Salubritas, acesta ne-a declarat că a promovat proiectul pentru că i s-a părut în regulă și, din câte știe el, comisia a cerut timp să-l mai studieze. În momentul când a plecat din Consiliul Local, proiectul nu a mai fost inclus pe ordinea de zi!
”Sunt niște lucruri pe care nu le înțeleg acolo. E rea-voință, după părerea mea”, a spus dl. Sauciuc, acum mult mai relaxat decât atunci când era consilier.
În septembrie, Florin Duma, înlocuitorul lui Sauciuc, a promovat, el însuși, un proiect similar, care a fost inclus pe ordinea de zi a ședinței ordinare, ceea ce înseamnă că întrunea condițiile de legalitate.
http://mesagerulneamt.ro/wp-content/uploads/2017/10/raspuns-duma.pdf
Se părea că visul lui Căpitanu, de a bea o cafea în apartamentul transformat în cafenea, era pe cale să se îndeplinească. Numai că, la începutul ședinței, secretarul municipiului a anunțat că Florin Duma și-a retras proiectul, de bună voie și silit de împrejurări, zicem noi. Întrebat de ce a făcut asta, dl. Duma a bâiguit câteva cuvine: ”Am înțeles de la colegi că sunt ceva probleme acolo. Atât pot să vă spun acum!”.
Altfel spus, un fel de dumă (vezi DEX), de prost gust, care nu a lămurit deloc lucrurile, ci, din contră, a întărit convingerea că deja lucrurile sunt personale cu dl. Căpitanu, care a deranjat pe prea multă lume din conducerea Primăriei Piatra Neamț. Paul Căpitanu a cerut explicații președintelui de ședință, cu privire la retragerea proiectului de pe ordinea de zi, dar este puțin probabil să primească un răspuns lămuritor.
http://mesagerulneamt.ro/wp-content/uploads/2017/10/adresa-cl-catre-duma.pdf
În definitiv, este dreptul consilierului să-și retragă proiectul și nu trebuie să dea explicații pentru asta, nici măcar în familie.
* Cine-i pune bețe-n roate lui Căpitanu?
Într-un an, un cetățean nu poate deschide o mică afacere, deoarece i se pun, în mod vizibil, bețe-n roate. El a ajuns să acuze pe toată lumea, de la primar la arhitectul șef. Ce nu înțelege – și pare de bun simț ceea ce spune – este de ce nu i se dă certificatul, dacă îndeplinește condițiile legale, iar dacă nu le respectă, de ce nu i se spune ce prevedere legală a încălcat.
O decizie a Curții de Apel Bacău în favoarea sa, pe 10 octombrie, cu tot cu daunele morale acordate deja de Tribunalul Neamț, ar putea probabil să finalizeze într-un fel acest caz. Mai ales că, acum, nu prea mai există argumente ca plenul Consiliului Local să se opună.
Valentin BĂLĂNESCU