Constantin Iacoban reprezintă un nume care nu poate lipsi din orice încercare de a face istoria orașului Piatra Neamț, cel puțin pentru ultima decadă. După o carieră respectată în Cooperație, a lucrat în funcții de conducere și responsabilitate în Primăria Piatra Neamț, după care a preluat societatea Urban SA – care, la vremea aceea, nu se afla în insolvență -, făcea profit, administra serele orașului, care chiar produceau, avea spații comerciale și era o prezență constantă între firmele profitabile din județ. A fost, apoi, consilier local și județean și, prin votul consilierilor, a fost ales președinte al Consiliului Județean Neamț în perioada 2014-2015.
În acest moment, ocupă funcția de director general la SC Autovest Service SRL, societate care s-a clasat pe locul II în Topul Firmelor Nemțene aferent anului 2016, la categoria ”Întreținerea și repararea autovehiculelor”.
– Domnule director, care este diferența dintre a gestiona o societate comercială și o instituție publică?
Din punctul meu de vedere, diferențele pot fi foarte mici, dacă aplici niște reguli clare și, în primul rând, ai grijă de modul cum sunt cheltuiți banii. Eu am aplicat un principiu, de la care nu m-am abătut niciodată: mai bine cheltuiești banii proprii decât să intri în banii firmei sau, Doamne ferește, în cei publici! Repet, că este important: am căutat tot timpul să administrez cu grijă banii firmelor și instituțiilor pe care le-am condus. Diferența apare în momentul când iei o decizie într-o instituție publică, pe care nu o poți confunda cu propriul SRL, în care spui că nu dai socoteală nimănui. Dar asta este o altă poveste și ține de multe lucruri… În primul rând, de bagajul cu care este dotat fiecare personaj și cât de mult rezistă el la mirajul înșelător al puterii.
– Autovest Service este o societate care s-a impus în peisajul firmelor de profil din Neamț. Există un secret prin care Iacoban și echipa reușesc asta sau, pur și simplu, vorbim despre vad comercial, noroc și întâmplare?
În niciun caz nu este vorba despre noroc sau întâmplare. Vadul comercial ajută, dar, dacă nu ai o echipă de profesioniști – și noi avem această echipă -, dacă nu te îngrijești să ai cele mai bune utilaje, dacă nu aplici tehnologie performantă, dacă nu ai acces la cele mai noi softuri, nu poți rezista. În ultimii 11 ani, am fost tot timpul între primele 5 societăți la categoria noastră, iar în 7 șapte ani din 11 am fost în primele trei locuri.
Asta demonstrează că suntem o societate serioasă, care și-a găsit locul pe piață, care are parteneri serioși și clienți stabili. Să vă dau două exemple, care demonstrează că ne gândim tot timpul la viitor și încercăm să ne implicăm și în rezolvarea unor nevoi ale comunității.
* ”În acest moment, derulăm o investiție de peste 1,1 milioane de lei, din resurse proprii, care înseamnă reorganizarea unui spațiu, achiziționarea de softuri specifice, de utilaj, dotare cu elevatoare, școlarizarea personalului, pentru a putea asigura mentenanța și garanția pentru autobuzele societății Anadolu – Carsan și Isuzu.
Este o dezvoltare a afacerilor noastre, pe un segment unde se simte nevoia de servicii profesioniste. În paralel, împreună cu AJOFM Neamț, ne-am implicat într-un program de formare profesională pentru meseriile de mecanic și tinichigiu auto, răspunzând unei nevoi socieale acute. Avem trei lectori în societate și punem la dispoziție spații pentru desfășurarea pregătirii practice pentru elevii din învățământul profesional și tehnic.
Ca să merg un pic mai departe cu răspunsul la întrebarea dumneavoastră, la Autovest ne ghidăm după nevoiele pieții, ne pregătim de investiții și avem grijă să le finalizăm. Dacă ne întoarcem la comparația cu instituțiile publice, vă reamintesc scurta perioadă când am asigurat conducerea Consiliului Județean și când am reușit să dezamorsăm scandalul nedeschiderii depozitului ecologic de la Girov, al stației intermediare de la Tașca sau al investiției de la școala din Ștefan cel Mare. Atunci, a fost nevoie de decizii, de consultări și de curajul de a le aplica, în ciuda scepticilor și a celor care puneau bețe-n roate.
* Echipa AUTOVEST Service
- TESA:
Constantin Iacoban, director general
Felicia Dascălu, director economic
Radu Dascălu, șef serviciu administrativ
- Secția mecanică:
ing. Nicolae Buculei, șef secție mecanică diagnoze
subing. Vasile Boroeanu, stand direcție-frânare
Dan Sulteș, mecanic auto
Alexandru Negoiță, mecanic auto
Petru Borfălău, mecanic auto
Gigi Chircu, mecanic auto
Florin Chisenovici, electrician auto
Florin Bugaciu, vulcanizator
- Secția tinichigerie:
ing. Bogdan Goia, șef secție tinichigerie
Nicu Ciprian Chirilă, tinichigiu carosier
Florin Chirilă, tinichigiu carosier
Mihăiță Marcu, tinichigiu carosier
Iulian Tamaș, vopsitor auto
Bogdan Teodorescu, vopsitor auto
- ITP (inspecții tehnice periodice)
ing. Mihalcea Ciprian și Mihai Săjăran, maistru auto ITP
http://mesagerulneamt.ro/wp-content/uploads/2017/10/Auto-Meister.pdf