Noul director al poliției locale Roman a fost prezentat jurnaliștilor în conferința de presă a primarului, luni, 9 octombrie. A absolvit Facultatea de Mecanică a Universității ”Alexandru Ioan Cuza” în anul 1990. A lucrat ca inginer mecanic la UMARO SA Roman până în anul 1995, iar apoi a fost ofițer în Poliția Roman până la pensionare, în anul 2016.
“În urma concursului am venit la Poliția Locală Roman”, a declarat Cristian Malei. “Am discutat cu colectivul pe care l-am găsit acolo și consider că au înțeles ce doresc de la dumnealor. Sper că împreună să ridicăm gradul de vizibilitate în teren, să aplicăm cu fermitate legislația în domeniu. Pentru aceasta le-am solicitat toleranță zero la constatarea faptelor antisociale, precum și a infracțiunilor rutiere”.
Ca exigențe, noul director vrea să impună polițiștilor locali să își cunoască bine atribuțiile de serviciu, să cunoască legislația care operează în sectorul de activitate, să respecte cetățeanul, să combată cu fermitate faptele antisociale și să aibă prestanță și echipare regulamentară. Cristian Malei este mulțumit, în general, de dotarea și de numărul de personal din poliția locală: „Ca logistică pot să vă spun că polițiștii locali au în dotare și pistoale, dar nu știu dacă ați văzut purtându-le, până acum. Nu știu care este motivul, dar de acum încolo o să-i vedeți cu toată dotarea asupra lor.”
Răspunzând unor întrebări ale ziariștilor, directorul Poliției locale Roman a apreciat că, dacă au existat cazuri de neintervenție, acestea nu s-au datorat vreunei ”timidități” a polițiștilor: „Din punctul meu de vedere nu au fost lăsați să își facă datoria!” Cerându-i-se clarificări, domnul a Malei a răspuns, după o pauză consistentă: „Fără răspuns…”
L-a salvat domnul Lucian Micu, care a intervenit prompt și a relatat că, în operativa de dimineață i-a solicitat domnului director Malei ”că dacă eu voi parca greșit, să fiu sancționat”. (D.A.)