Din marele număr al stelelor, poporul român, ca și cei vechi, și-a alcătuit câteva grupuri de stele, constelațiunile, pe cari le-a botezat cu un nume de care se leagă câte o zicere, adesea în legătură cu constelațiunile și zicerile celor vechi. Dintre stelele de căpetenie, prea puține au rămas în afară de constelațiunile populare, cu numiri singuratece sau fără numiri.
În deosebi, pentru acest capitol, folosind lucrarea d-lui Otescu, vom lua la rând constelațiunile astronomice, arătând numirile, povestirile și credințele populare, cu privire la întreaga constelațiune sau numai la o parte dintr’însa.
Peștii se numesc tot pești sau crapi, – cei doi pești cu cari Domnul Hristos a hrănit cele cinci mii de oameni.
Berbecul, «numit tot berbecul, dar țăranii nu-i văd decât coarnele».
Taurul «e numit tot taur sau gonitorul, însă poporul țărmurește această constelațiune numai la triunghiul ce se aseamănă cu triunghiul caracteristic al feței unui cap de taur».
Prin Ardeal se numește capul de bou.
Steaua Aldebaran este numit luceafărul porcesc sau porcar, care are alături vierii, porcii sau scroafa cu purcei. Pe vremea când răsare el, porcii încep să grohăiască, sculându-se.
Prin unele părți, i se zice deșteptătorul, la a cărui răsărire, cocoșii încep să cânte, iar strigoii, joimărițele și alte duhuri rele, pier, ascunzându-se în gropile lor.
Gemenii, reduși numai la Castor și Polux, se numesc tot gemeni sau frați, fiind botezați pe-alocuri Romul și Remul sau Romil. Polux se chiamă și comoara sau comoara lui Iov.
Racul se numește tot astfel.
«Când Hristos a fost răstignit pe cruce, schingiuitorii lui voiră să-i bată patru piroane în corp, adică două în cele două palme, unul în labele picioarelor puse una peste alta și al patrulea, mai lung, în buric. Racul însă, a furat pironul cel mai lung și s’a strecurat cu el prin fugă, mergând îndărăt. De atunci, Mântuitorul, drept recunoștință, a binecuvântat racul ca să se mănânce de toată lumea, și în zilele de post, ca și în cele de dulce. Iar, spre a se păstra amintirea faptului său, Mântuitorul a hotărât ca racul să umble mereu îndărăt, și l-a pus pe cer».
Leul se numește cal, și leu mai rar.
Virgina poartă numele de fecioară, crezându-se a fi Fecioara Maria, din care steaua Spicul arată inima curată a Fecioarii.
Balanța se numește balanță sau cântar, cu care Hristos va cântări, la judecata de apoi, faptele oamenilor.
Scorpionul se numește scorpia cu ochiul ei de sânge și giarele ei întinse.
Săgetătorul e numit arcaș, socotit a fi răsboinic roman.
Capricornul se chiamă țap, cornul caprii sau coarnele caprii.
Când fulgeră pe cer în această parte se zice că va ploua negreșit.
Vărsătorul poartă acelaș nume.
Orion are trei stele în mijloc: ele se numesc Trisfetitele – Sf. Vasile, Grigore și Ioan -, TrisfetițiIe, cei trei crai, craii dela răsărit, toiegele sau cingătoarea regelui.
Trisfetitele, împreună cu steaua Rigel și cealaltă stea, de aceeaș parte cu steaua Betelgeuse, se numește rarița sau rarițele. Prin unele părți, rarița se alcătuește din Trisfetite, steaua ce vine de aceeaș parte cu Rigel, fără ea, însă și cele trei stele din iepure ce vin în dreapta acestuia, formând un arc perpendicular pe Trisfetite.
În loc de rariță, unii zic raliță, plug sau greblă.
* ”Trei stele în rând pe cer, Rarițele slujesc la orientarea timpului; răsar o dată cu zorile la prinderea postului Sf. Mariei; la Sf. Neculai, apun seara”.
Prin Bucovina se spune că-i Sf. Ioan, băiat, căruia Dumnezeu îi strigă:
- Scoală, Ioane, că sunt patru ceasuri, și te apucă de arat.
Arcul de șapte stele dintre Trisfetite se chiamă secere.
Trisfetitele cu Betelgeuse alcătuesc sfredelul mare, sfredelul, spițelnicul sau spițelnicul mare.
«Către sfârșitul lumii, spițelnicul se va apropia de comoară și, în sfârșit, va găuri comoara. Atunci toți banii din comoară se vor vărsa pe pământ, dar în schimb va pieri apa de pe fața pământului.
Și oamenii, ne mai având apă, setea îi va înteți, și vor alerga în uibul locului, căutând apă, iar văzând de departe lucirea aurului și a argintului căzut din comoară, vor alerga într’acolo, căci vor crede că e apă, ca să bea, să li se potolească jarul setei, însă ajungând aproape, vor vedea că s’au înșelat amar, și vor plânge cu foc.
Atunci le va ieși înainte Antihrist sau Antihârs sau Antihârț, cum îi zic mai toți țăranii. Și Antihrist va da celor ce vor voi să se închine lui câte un butoiu de apă și un car de pâine. Cei lipsiți de credință și cei slabi de înger și lacomi, se vor înșela și-l vor crede și se vor închina lui, însă vor vedea că bând apa lui Antihrist și mâncând pânea lui, vor ajunge și mai cu sete, și mai cu foame. Și va fi vai și amar de ei.
Dar oamenii cei pioși, tari de înger și buni la Dumnezeu, nu se vor închina lui Antihrist, ci vor voi mai bine să moară. Atunci le va ieși înainte Hristos, care le va da câte un colț de prescură și un păhărel de vin, cu cari le va astâmpăra setea și foamea. Aceasta va fi vremea de apoi. Și Hristos va începe judecata din urmă sau judecata de apoi».
Cânele mic se mai chiamă și sfredel sau spițelnicul mic.
Balena se chiamă chit.
Porumbița poartă acelaș nume și se zice că este porumbița pe care Noie a trimis-o să vadă dacă au apărut uscaturile, și care s’a întors cu ramura de măslin în gură.
Corbul se pare a se numi tot astfel.
Leul mic se pare a se numi lupărie sau haita de lupi.
În sfârșit mai sunt unele numiri populare de stele, despre cari nu se știe ca siguranță în ce constelațiune sunt; astfel sunt stelele numite luceferii mici și raza, sturzul și mierla, fușteii.
Pleiadele din această constelațiune poartă numele de găină, găinușă – gălinușe la Macedo-Români -, cloșcă, doță, cloață sau cloșcă cu pui. Are șapte stele. Slujește foarte mult țăranilor în orientare.
Cine va vedea, și mai ales răsărind, întâiu, cloșca, la Duminica mare, va avea mare noroc.
Cine se va scula în fiecare dimineață din Postul Sâmpietrului, la răsăritul ei, nu va duce lipsă de nimic și treburile îi vor merge foarte bine.
Prin jud. Botoșani se crede că în care zi vede mai întâiu cineva găinușa, vara, în acea zi a săptămânei să samene toamna grâul.
Când se ivește cloșca la Drăgaică, are putere să crească popușoiui, «să-l vezi cu ochii».
În noaptea de Drăgaica (24 iunie), dacă păzești cloața când iasă pe cer, găsești de trei ori bani. Așa cum stai noaptea de pândești, vezi ieșind câte un puiu, câte un puiu, și tot mereu, până iasă toți doisprezece, și joacă, joacă împrejurul mă-sii. Așa o prinzi».
Cloșca se mai chiamă și stelele ciobanului.
«Când înnoptează și găinușa e la toacă, [țăranii] știu hotărât că oaia se satură de iarbă».
Unii, în sfârșit, numesc cloșca și scroafă cu purcei.
- va urma –
Sursa: Tudor Pamfile – ”Cerul și podoabele lui după credințele poporului român”, București, 1915.