”Aici îmi este țara și casa, și masa
Și fratele, și sora, și maica, și bunic
Fără victorie nu mă întorc acasă
Rămâne-voi, stâncă de veci, de granit!” – din Jurământul soldatului căzut la Mărășești
Un nemțean de-al nostru, din veacul trecut, hălăduind el prin cele iarmaroace și târguri ale Moldovei de altădată, a descoperit pe o tarabă, din întâmplare, un minunat covor cu tricolorul românesc. Desfăcând scoarța strânsă sul, a rămas uimit, în fața ochilor a apărut un impresionant Covor Regal. Prima impresie? ”Așa covor nu-i lucrat nici la gherghef, nici la stative!”. Era trudit de mâini pricepute și harnice, de adevărații artiști. Cum, cu asemenea noroc chiar nu te întâlnești în fiecare zi, nemțeanul nostru a umflat covorul realizat în culori vii și-a tulit-o acasă. A pus Covorul Regal în camera cea nouă, sub sfânta icoană, pe peretele de Răsărit, să nu-l bată soarele. Stăpânul casei, cu veșnicul său zâmbet pe buze, cu chipul luminat de bunătate, și-a invitat familia la ”spectacol”. Au răspuns ”Prezent!” și Maria, tovarășa lui de viață, și cei 7 țânci, 6 fete și un flăcău. Că gospodarul nostru era un bărbat chipeș, priceput la toate și vrednic. Și, uite așa, le-a ținut o lecție de istorie adevărată, folosind covorul drept material didactic. Le-a explicat, pe înțelesul tuturor, povestea teribilă a Covorului Regal.
”Pe covorul din fața noastră, sunt prezentați primii regi ai României. Bărbatul din medalion este Carol I de Hohenzollern, primul rege al României. El ne-a scăpat de turci în ’77 și a modernizat România după modelul statelor avansate. Regina Elisabeta a fost soața lui Carol I… Pe cai sunt Prințul Ferdinand și Prințesa Maria. Când Ferdinand a ajuns rege, a mers pe front în tranșee, la soldați, le-a promis pământ și a realizat România Mare. Regina Maria a fost o femeie foarte frumoasă, era ofițer în Armata Română și mama răniților.
Păcat că fiul ei, Carol al II-lea, a îndepărtat-o de la Curtea Regală. De fapt, cu Carol al II-lea a început eșecul monarhiei. Pe covor, mai apar niște ani: 1866 și 1906. Primul an reprezintă înscăunarea lui Carol I, al doilea – jubileul. Împlinirea a 40 de ani de domnie. Ce s-o mai lungim, am avut regi bravi pentru vremurile de atunci…”.
Prezentatorul Covorului Regal nici măcar nu era monarhist. În perioada când România a fost monarhie, orice român adevărat știa că țara e condusă de rege și suveranul trebuie ascultat și respectat. Asta era regula jocului. Că, astăzi, românii noștri, care au cochetat cu comuniștii în Epoca de Aur sunt cei mai aprigi dușmani ai comunismului mondial, sata deja se numește demagogie crasă, tătărnicie.
Să ne întoarcem la povestea Covorului Regal. Simțindu-și sfârșitul aproape, stăpânul covorului și-a adunat familia în jur. În prezența tuturor, a decretat: ”Covorul Regal, după moartea mea, rămâne zestrea Cameliei” și zicerea s-a respectat. Camelia era cea mai isteață dintre urmași, de profesie învățătoare suplinitoare, școlită la Liceul ”Sturdza Cantacuzino” din Roman și Școlile Normale din Iași și Piatra Neamț. Și, cum pe vremea războiului de reîntregireînvățătorii au fost trimiși să lupte pentru țară, la Mărăști, Mărășești și Oituz, iar școlile sătești au rămas fără cadre didactice, cu repartiția în mână, primită de la Revizoratul Școlar, ”Cameluța mamei”, cum o desmerdau surorile, a apucat drumul apostolatului rural. A fost învățătoare și la Bârgăoani, și la Talpa, și la Chilia… evident, în ținutul Neamțului. De câte ori se muta de la o școală la alta, în căruța ce o mișca, avea o ladă brașovenească plină cu cărți și Covorul Regal, strâns sul. De cele mai multe ori, covorul era folosit ca plapumă, așezată pe catedră, pe bănci, pe jos. Era amară pâinea de învățător la vreme de război.
În comuna Talpa, plasa Războieni, în anul de grație ’17, erau 209 elevi de vârstă școlară, care nu puteau fi lăsați ai nimănui. Pe atunci, elevii nu aveau manual de educație fizică, iar inimosul ministru Spiru Haret hotărâse ca anul școlar să înceapă la 15 septembrie, pentru că, până la această dată, țăranul gospodar putea să-și taie porumbul, să scoată cartofii să culeagă roadele din livezi, iar copiii, scăpați de muncile agricole, să vină la școală. Așa spunea legea cea nouă, a bravului ministru Haret, moldovean de-al nostru, școlit la Paris.
După o sută de ani, când, în scumpa noastră țărișoară, a început să se cânte ”Azi noapte la Prut,/ Războiu-a-nceput” și ”La douăze-ș-două Iune/ A-nceput plânsul pe lume”, românii au fost chemați să dea patriei jertfa supremă. Și au dat-o. Numele eroilor sunt dăltuite pe troița din lemn de stejar de la Talpa, azi înglobat în comuna Bârgăoani. Școlile s-au închis, iar populația civilă, direct amenințată de hoardele Armatei Roșii, a plecat în refugiu. Să ascultăm documentele vremii:
”Înainte de a porni în bejenie, în noaptea dinspre Buna Vestire a anului 1944, Camelia, învățătoarea de la școala din Chilia, a făcut Covorul Regal sul, l-a învelit în pânză groasă de sac și l-a lipit de o grindă a podului, sus la cucuetă. A lipit cu lut pe deasupra, așa că nimeni n-a aflat marele secret. Și, ca să adoarmă vigilența potențialilor curioși, au lăsat ușa de la pod deschisă, iar scara a fost bine ascunsă” (V. cartea semnată de Alexandrina Carmen Mancaș, intitulată ”Covorul Regal”, ed. Cetatea Doamnei, 2017).
La terminarea războiului, după 23 august ’44, refugiații s-au întors la casele lor. Minune mare, deși casa din Chilia fusese călcată și de nemți și de ruși, Covorul Regal era în pod, la locul lui. Rușii l-au împușcat pe Azor, câinele ciobănesc rămas de pază, au țintit cu câte un glonț oglinda mare, venețiană, și portretul domnitorului Al.I. Cuza și al Doamnei Elena, categorisindu-i drept ”burjui”, exploatatori. După ce s-a văruit casa, covorul și-a reluat vechiul loc, pe perete sub icoană.
Bucuria nu a durat prea mult. La 30 decembrie ’47, partidul celor mulți l-a alungat pe Regele Mihai I, iar țara noastră s-a făcut Republica Populară Română. Prin Legea nr. 363, s-a ales un Prezidiu, cu rol prezidențial, compus din C.I. Parhon, M. Sadoveanu, Șt. Voitec, Gh. Stere și I. Niculi, muncitor. Gata cu monarhia din România! În noua conjunctură, a ține în casă, pe perete, un covor cu suveranii României însemna arestare sigură, dosar garantat pentru Canal. Iar la Canal se știa când pleci, de întors…
Tot ce amintea de rege a fost ars: ziare, reviste, cărți, abecedare cu chipul lui Mihai… Imnul regal nu s-a mai cântat în școli, portretul regelui a dispărut din case.
Cum s-a terminat istoria Covorului Regal? Nesperat de bine. Eroina noastră, învățătoarea Camelia, a dat țării mulți elevi străluciți. O astfel de elevă a acceptat să riște. A strâns din nou covorul, sul, l-a băgat într-un sac gros și l-a dosit în podul bordeiului său, printre ciuvee. Casa tăinuitoarei era cea mai jalnică din sat, așa că nimeni, dintre ”organele politice”, n-a bănuit ”marea conspirație”.
Și a venit Revoluția din ’89 sau ce a fost aia, că nici astăzi nu se știe. Covorul Regal a reapărut, numai că actorii erau alții. Învățătoarea Camelia plecase la Domnul, de aceea protejarea covorului a revenit urmașilor, care s-au adunat și au hotărât, în unanimitate, rezolvarea corectă:
”Covorul Regal este al României, prin urmare nu poate părăsi țara de baștină. Singurul moștenitor al Regelui Carol I este Marele Voievod de Alba-Iulia, Mihai, deci Regele Mihai Întâiul!”.
Familia Alexandrei Camelia a decis să doneze Familiei Regale Covorul jubiliar din anul 1906, care se află, acum, expus în castelul regal de la Săvârșin. Alteța sa Principesa Margareta, Custodele Coroanei României, primind în dar covorul, a trimis familiei donatoare o scrisoare cu calde mulțumiri.
Aici se termină povestea teribilă a unui Covor Regal, ce a împlinit de mult o sută de ani, salvat de la distrugere de o mână de nemțeni, ce și-au iubit și venerat țara. Fie numele lor veșnic amintit!
Puțin mai rămâne de comentat.
Așa cum se știe, ex-regele Mihai se află în Elveția, ”într-o stare de sănătate fragilă, dar echilibrată, într-o stare de spirit bună”, după cum ne informa Casa Regală, la sfârșitul lunii august 2017. Trenul Regal e văzut tot mai des prin gările Patriei, probabil datorită Centenarului Marii Uniri, care bate la ușă. Principele Radu Duda și Principesa Margareta au fost văzuți la televizor, în gară la Onești, ascultând Imnul Regal. Au vizitat Cimitirul Eroilor din comuna Oituz, unde s-a cântat ”Eroi au fost, eroi sunt încă”. S-au depus coroane, jerbe și buchete de flori la mormintele eroilor căzuți pentru reîntregirea neamului.
La Liceul ”Carol I” din Bicaz și-au dat întâlnire absolvenții din promoția ’86. Au vizitat Palatul Regal din Bicaz, unde funcționează primăria, Muzeul de Istorie, Barajul ridicat după planurile lui Dimitrie Leonida. Absolvenții de acum trei decenii: Dragomir Oprea, Ioana Țepeș, Iosif Gille, Aspazia Sandu… și-au amintit de anii tinereții lor, dar și de prezența regilor României pe aceste meleaguri. Unii, mai creduli, chiar speră că fostul Palat Regal din Bicaz o să fie transformat într-un muzeu închinat monarhiei din România. Domnilor, chiar nu înțelegeți, România de azi nu mai seamănă cu ce a fost odată. Parol!
Prof. Dumitru RUSU
