Grațiela Gavrilescu, ministrului Mediului, a venit vineri, 20 octombrie, la Piatra Neamț, pentru a reaminti autorităților că depozitele temporare de gunoi de la Roman și Târgu Neamț trebuiau să fie închise de mult. La conferința de presă de la ora 17:00, susținută după discuțiile cu ușile închise avute cu reprezentanții Gărzii de Mediu, Agenției de Protecție a Mediului, Direcției Silvice, ADI Eco Neamț, primari, prefectul de Neamț și vicepreședintele Consiliului Județean Neamț, ministrul mediului a început prin a spune că la Neamț nu sunt probleme atât de mari:
“Azi închei misiunea mea de ministru prin vizita făcută la Neamț și am lăsat nu la urmă Neamțul, ci este ultima vizită din această săptămână la Neamț, pentru că după Iași și Suceava, ca problematică de mediu, Neamțul figurează să spunem pe locul 3, cu mai puține probleme de mediu. Neamțul a reușit totuși să rezolve probleme pe care alții nu numai că nu au reușit, ci poate nu au reușit să învețe să respecte legea”.
Dar, ministrul Gavrilescu a ținut să precizeze că deschiderea depozitului de la Girov trebuia urmată de închiderea platformelor temporare, inclusiv prin grija operatorilor de salubritate în sarcina cărora este transportul gunoaielor. Probabil discuțiile avute înainte de conferința de presă au fost destul de tensionate, participanții ieșind din sala de ședințe a Consiliului Județean destul de încordați și roșii la față. Motivul ar fi că responsabilii de implementarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor (SMID)au încercat să obțină un acord de principiu de la ministrul Mediului în privința gropilor temporare: “Le-am atras atenția că am fost destul de îngăduitori când, în 2012-2013, Ministerul Mediului le-a acceptat construirea de platforme temporare pentru depozitarea deșeurilor, care au conform autorizației de mediu, un timp de viață de un an. Platformele temporare trebuie să fie închise, asta însemnând relocarea deșeurilor la depozitul din interiorul SMID-ului. Așa că le-am spus colegilor de aici să analizeze situația din teren, conform autorizației de mediu care le-a fost emisă, adică să vedem cum a fost realizată această platformă temporară, dacă a fost făcută conform normativelor în vigoare de mediu, ținând cont de toată structura care trebuia să fie pusă la punct. Și să se prezinte două soluții din partea ADI Deșeuri și a celor care au fost parteneri și au depus deșeuri la aceste platforme temporare”.
Întrucât închiderea platformelor temporare înseamnă bani pentru transportul deșeurilor la depozitul de la Girov, ministrul Gavrilescu a dat de înțeles că„războiul” dintre ADI Eco Neamț, primării și operatorii de salubritate se poate rezolva într-un singur mod: “Primordial este relocarea deșeurilor în celula de la Girov. Astăzi le-am spus să discute și să negocieze, să facă parteneriate între comune și ce-or face, pentru că platformele temporare au fost autorizate pentru un an. Sunt două soluții – una, să ducem tot, conform autorizației de mediu din 2012-2013, la noua celulă de la Girov, și a doua, dacă avem posibilitatea, conform autorizației de mediu, și îndeplinesc condițiile pentru realizarea unor depozite autentice de deșeuri municipale”.
Ministrul Mediului a mai spus că a cerut primarilor să facă un studiu privind “exact suma, cantitatea de deșeu și să vedem exact timpul cât a funcționat această platformă temporară, ca să dăm o soluție temporară” și că le-a reamintit faptul că SMID-ul a depășit cu un an implementarea, iar Comisia Europeană monitorizează programul și utilizarea fondurilor. Iar în ce privește rezolvarea problemei cu închiderea depozitelor temporare, ministrul Grațiela Gavrilescu a precizat că nu mai există fonduri pentru relocarea deșeurilor și că acest aspect a fost clar stabilit: “În autorizația de mediu li s-a spus să se formeze un cont de închidere (n.n. – a platformelor temporare) și o să rog pe președintele Consiliului Județean sau pe prefect să facă hârtie către ANAF să întrebe dacă societățile acestea (n.n – operatorii de salubritate) au alimentat contul de închidere, care este suma și vreau să știu ce sumă este necesară închiderii acestor platforme și relocării deșeurilor”.
Ministrul Mediului a mai atras atenția că în Neamț nu funcționează decât stația de sortare de la Tașca și că ADI-ul împreună cu autoritățile publice locale au atribuții de a controla operatorii de salubritate dacă respectă colectarea selectivă a deșeurilor. (C.I.)