Noul serviciu de salubritate pus la dispoziție de societatea SC Rossal SRL pare să-i mulțumească pe unii primari din comunele arondate Zonei 3 a județului, unde noua societate își prestează activitatea de la 1 iunie 2017.
Primarul comunei Timișești, Vasile Mărculeț și primarul comunei Țibucani, Dorin Butnaru, constată o îmbunătățire majoră a serviciului de salubritate din localitățile pe care le păstoresc, mai ales că noul operator ia gunoiul din fața porților o dată pe săptămână, și nu cum se întâmpla până de curând, când era luat o dată sau de două ori pe lună. Edilii sunt mulțumiți și de faptul că cetățenii nu mai aruncă gunoiul în prund sau pe albia râului, ca până acum.
„În perioada următoare, vom face o centralizare împreună cu cei de la Rossal și vom trimite notificări la toți cetățenii din comună care nu au contracte încheiate cu noua societate de salubrizare. Le vom da termene să-și încheie contracte. Norocul nostru este că avem o monitorizare video pe raza comunei. Avem 58 de camere video și astfel oamenii nu mai aruncă gunoiul ca până acum, pe prund, pe albia râului sau în alte locuri nepermise. Mașina de gunoi de la Rossal vine o dată pe săptămână, în fiecare miercuri. Până acum, gunoiul din comună era luat de două ori pe lună. Este o diferență, plus că prețul gunoiului de acum este ca cel de dinainte. Dar alta e să-ți ia gunoiul de două ori pe lună și alta e să-ți ia gunoiul o dată pe săptămână. Primăria a achiziționat până acum 500 de pubele și vom continua să cumpărăm și altele, astfel încât toți cetățenii din comună să aibă pubele în curte. Le vom da în administrare. Până acum, mai bine din jumătate dintre cetățenii comunei au contracte încheiate cu Rossal, dar zilnic vin cetățeni la sediul primăriei și încheie contracte cu reprezentantul celor de la Rossal. Punem în vedere celor care refuză să încheie contracte cu Rossal că, conform HCL nr. 76/21.09.2017 vor fi înregistrați în evidențele fiscale ale comunei cu taxa specială de 6 lei pe persoană pe lună, aici fiind inclus și TVA-ul. Dacă vor încheia contract doar 2,56 lei, fără TVA de persoană pe lună. Acesta este prețul practicat de operator dacă se încheie contract”, ne-a spus primarul Vasile Mărculeț.
„Este un lucru bun faptul că gunoiul se ridică în fiecare săptămână. Este foarte important pentru comuna Țibucani. În acest fel nu mai găsim gunoiul aruncat prin toate șanțurile, așa cum se întâmpla în perioada când se ridica gunoiul o singură dată pe lună. Din punctul nostru de vedere este un mare avantaj pentru noi că se ridică gunoiul o dată pe săptămână. Într-o lună de zile orice gunoi intră în putrefacție și era greu și pentru noi să suportăm mirosurile. Acum, cetățeanul nu mai aruncă gunoiul în albia pârâului sau în alte locuri nepermise, pentru că știe că, în fiecare săptămână, vine mașina de la Rossal și-i ia gunoiul din fața porții. Până acum și-au încheiat contracte cu Rossal în jur de 2.000 și ceva de cetățeni din cei aproximativ 4.000 de cetățeni ai comunei. Oricum, numărul celor care fac contracte cu Rossal crește de la o zi la alta”, ne-a spus și Doru Butnaru, primarul comunei Țibucani. (C.T. STURZU)
Un comentariu
Nu va bucurati prea mult de pretul mic stabilit de Rossal ,peste un an va fii de 3 ori mai mare asa cum este actual in toate orasele judetului.Se vor adauga yaxa de mediu 80 lei pe tona ,cheltuieli transport a gunoiului la Girov si alte scumpiri dupa cum vor muschii proprietarilor cu functii inalte de la Rossal.