Rănile Bicazului: primăria cade în apă, muzeul părăsit și sufocat de magazii

Primăria Bicaz, care a ratat un ”tren cu două milioane de euro” – după cum spune primarul Nicolae Sălăgean – este în pericol să ”plece” de pe locul unde a fost construită acum mai bine de 100 de ani. Terenul din spatele clădirii, acolo unde a fost, până acum câțiva ani, un lac de agrement, se cam duce la vale, iar treptele, pe care altă dată coborau membrii familiei regale, au început să se fisureze, odată cu zidul de sprijin. Acestor probleme – care pun sub semnul întrebării însăși existența construcției – li se adaugă altele, care țin de ”activitatea” apei prelinse din uluce direct pe pereți, de starea acoperișului, de sutele de kilograme de cabluri înșirate pe fațadă, dar și de rezistența planșeului dintre parter și etaj.

”Dacă jos, undeva, se trântește o ușă am senzația că am să cad peste fetele de la contabilitate”, spune primarul, care are biroul la etaj. ”Starea tehnică a clădirii, în asamblu, este de maniera în care ne putem aștepta, în orice moment, la surprize neplăcute. Va trebui nepărat – nu cred că putem să o lungim mai mult de un an, un an și jumătate -, să o includem într-un amplu proces de reabilitare. Noi am întocmit un proiect de reabilitare, modernizare, aducere la forma inițială și includerea în circuitul muzeistic local și internațional a Casei Regale Bicaz. Era un proiect minunat, am avut o colaborare deosebită cu instituții muzeale din țară și din exterior, de exemplu muzeul de la Balcic (Castelul Reginei Maria din Bulgaria, locul ei preferat de relaxare – n.red.). Am colaborat, însă, cu prestigioase instituții din țară: Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Bran, Complexul Muzeal Județean Neamț. Câteva încăperi ar fi fost destinate expunerii bunurilor regale, iar în sala în care membrii Casei Regale se adunau ar fi trebuit să organizăm evenimente deosebite, cu ieșire la lac, după ce l-am fi refăcut”.

Documentația, care includea indicatorii tehnico-economici și devizul general, a fost supusă aprobării Consiliului Local Bicaz. Avea nevoie de două treimi din voturile consilierilor, pentru că era o chestiune legată de patrimoniu. Un singur vot a schimbat soarta imobilului: din 15 consilieri, doar 9 au votat ”pentru”. A fost votul care i-a pus Primăriei Bicaz eticheta de ”neserioasă” în fața Casei Regale a Norvegiei, care ar fi dat banii. Și era vorba, totuși, de două milioane de euro. Administrația locală nu trebuia să contribuie decât cu 34.000 de euro. Se întâmpla la scurt timp după ce Nicolae Sălăgean devenise primar. Acum e la mai bine de un an din al doilea mandat și situația e aceeași. ”Trenul” norvegian, odată pierdut, nu se mai poate întoarce.

Un alt ”tren” a fost pierdut pentru finanțarea prin Agenția Nord-Est, care deja are mai multe proiecte decât bani alocați pentru restaurarea monumentelor. Și, până în 2020, nu mai există o altă șansă. Primarul speră, totuși, să acceseze niște fonduri elvețiene. Proiectul fiind deja întocmit, i-ar fi mai ușor cu documentele. Problema este sursa de finanțare.

Până atunci, Casa Regală din Bicaz rămâne la mila vremurilor. A devenit un kitch desăvârșit. Arhitectura deosebită este estompată de interiorul modificat de fiecare dintre primarii care au ”stăpânit-o”. Tâmplăria PVC și sutele de kilograme de cabluri de pe fațadă sunt nimic față de cușca din termopan de la etaj – asortată nefericit cu niște lambriu din lemn, tavanele false, care le acoperă pe cele originale, superbe, sau fișetele de la parter, încastrate în ziduri ca să nu intre praf sub ele.

Iar rampa pentru persoane cu dizabilități, făcută doar ca să fie, că așa spunea legea, pe lângă faptul că este de-un contrast strident cu treptele, dar și cu ușa, nu duce nicăieri. Un om în fotoliu rulant nu are altă șansă decât să intre direct în perete, pentru că spațiul nu permite nicio mavevră laterală de întoarcere a căruțului.

Problemele legate de aspect pică deja pe plan secund. Partea din spate, stabilă cât a fost lacul – care exercita o anumită presiune asupra malurilor și menținea terenul stabil – arată extrem de nepromițător.

”Expertul tehnic ne-a spus că fundațiile și zidurile sunt sănătoase, nu este necesară o consolidare, însă trebuie neapărat să găsim soluții să oprim fenomenul de alunecare”, a precizat primarul Nicolae Sălăgean. ”Reabilitarea trebuie făcută, dar n-o putem face în paralel cu desfășurarea activității. Atunci când am elaborat proiectul, am negociat să preluăm clădirea BCR, lucru care n-a fost aprobat. A venit Profi, a amenjat un supermarket, avem curte comună, spații de parcare nu sunt, dacă punem poartă au de suferit tot cetățenii orașului, așa că ne descurcăm cum putem. Cert este că trebuie neapărat sediu nou, să ne mutăm cât se va reabilita Casa Regală. Numai că nu sunt terenuri în zona centrală și asta e o altă problemă care are nevoie de o soluție”.

În 1992, regele Mihai a vizitat Primăria Bicaz. Era deja ”modernizată” și a plecat cu o impresie proastă. Produsă și de aspect, dar cu siguranță și de oamenii care n-aveau habar de istoria clădirii și nici a neamului lor. Puțini știau că, de fapt, când intră prin biroul primarului – care, atunci, era camera de legătură cu un alt birou (acum merg prin balcon) -, pășesc, de fapt, în dormitorul Reginei Maria. Poate măcar acum, când se pune problema unui nou proiect vor înțelege măcar consilierii locali că imobilul primăriei nu este al regelui, nu este al familiei regale și nu va veni nimeni să-l revendice după restaurare, așa cum s-au temut. A fost dintotdeauna al Statului Român, iar Casa Regală l-a avut în locație de gestiune. Acum, în județul Neamț, există primării comunale care arată mult mai bine decât unul dintre simbolurile istoriei noastre naționale. Asta spune mult vizavi de ”respectul”, sufocat de ambiții politice, care ne descrie ca nație.

* Inerția în floare și muzeul în ciuperci

De la ferestrele primăriei, se vede a doua rană a Bicazului. Ceva mai adâncă. Muzeul de istorie și etnografie, care a devenit crescătorie de ciuperci de lemn, așteaptă și el un miracol. Închisă de 3 ani, clădirea este răzuită de tencuiala interioară, cu tâmplăria scoasă și cu niște panouri metalice montate pe fațadă, ca să nu intre cine și cum vrea și să mai apară vreun incendiu provocat de oamenii fără adăpost. S-a stabilit că factorul principal, care a dus la dezvoltarea ciupercii, a fost umezeala întreținută de două chioșcuri, amplasate de o parte și de alta a clădirii. Apa de ploaie se prelingea de pe acoperișurile ”anexelor” direct la temelie. Cel de înghețată a dispărut. Celălalt, deși nefolosit, încă este în picioare. Și la fel de ”util” la vreme de ploaie.

”Noi am trimis somație, să-l demonteze de acolo, pentru ca, și de o parte și de alta, clădirea să fie liberă, așa cum e normal să fie”, spune primarul.

”Depozitul” de cartoane aparține de Silky Market, un magazin cu tradiție în zonă. Magaziile din spatele muzeului, lipite de ziduri și folosite și acum, fără niciun fel de autorizație – pentru că așa a fost de-a lungul vremurilor și fiecare tot a adăugat câte ceva – sunt tot ale supermarketului. E singura zonă în care mișcă oameni, care cară marfă încă de dimineață. În rest, nu se întâmplă decât un ”război” al hârtiilor și al aruncatului pisicii din curtea proprietarului de drept – Complexul Muzeal Neamț -, și administrația locală, care are, la rându-i, măcar obligația să intre cu buldozerul într-o construcție neautorizată.

Dorin Nicola, directorul CMJ, spune că instituția a trimis adrese la poliție, ”încă din anul 2014”, adică de când a fost descoperită ciuperca. Iar situația de la fața locului este monitorizată de Consiliul Județean. ”Însă… toată lumea ridică din umeri și nimeni nu face nimic”, susține Dorin Nicola. Se pare că înainte de descoperirea ciupercii care a ”mâncat” clădirea nu a fost nimeni deranjat de construcțiile anexe, unele cu vechime, dar fără niciun fel de autorizație.

”Aceste construcții datează din perioada anterioară înființării structurii specializate în protejarea patrimoniului la nivelul IPJ Neamț”, a declarat comisarul Vitalie Josanu. ”În tot acest timp, specialiștii de la muzeu nici nu le-au văzut și nici n-au prevăzut că pot dăuna. Și au cam tăcut. Legea nu ne spune ce să facem în privința construcțiilor ridicate pe vremea când nu era legislație de patrimoniu, construcții aflate acum în proprietatea altcuiva, care este cumpărător de bună credință. Chioșcul de înghețată a dispărut, pentru că era construcție nouă și am putut interveni. Celălalt chioșc, din PVC, este din 1998, cumpărat de magazin în 2012. Așadar… unde au fost distinșii muzeografi în 1998? Atunci nu s-au gândit că această construcție va crea probleme? Cred că, înainte de toate, este vorba despre incompetență și încălcarea tuturor normelor elementare de conservare și întreținere”. (Cristina MIRCEA)

GALERIE FOTO