Apărute în ideea de a fi veriga forte între medicul de familie – Urgențe – spital, centrele de permanență au fost înființate pentru ca, de seara până dimineața, în weekend și sărbători legale, tot bolnavul să aibă acces la un medic generalist, care să-l consulte, să-i dea un tratament, să-i cheme o ambulanță în cazuri grave, să-i dea o trimitere la specialist, o adeverință sau o rețetă. Au fost create pentru ca orice bolnav – asigurat și, mai ales, neasigurat – să aibă acces servicii medicale, în cazul afecțiunilor acute sau al micilor urgențe. 23 de afecțiuni pot fi rezolvate la un centru de permanență, între care probleme de obstetrică-ginecologie, febră, probleme psiho-sociale, arsuri de orice fel, accidente rutiere și casnice, intoxicații la copii sau intoxicații cu alcool în cazul adulților, căderi, răni, leziuni chimice, agresiuni, cazuri de leșin, diabet, apoplexie, dureri, convulsii, insuficiență respiratorie, etc. Prin asta și prin chiar statutul lor, centrele de permanență ar trebui să degreveze (un pic) Unitățile de Primiri Urgențe, supraaglomerate mai ales de pacienți care nu constituie urgențe. Cât de eficiente sunt aceste centre de permanență, la cinci ani de când s-au înființat în Piatra Neamț, am încercat să aflăm, într-un demers care ne-a purtat pe la cele șase unități existente în municipiul reședință de județ.
Astăzi, centru din Speranța, cartierul care, de foarte mult timp, nu-și mai justifică numele, ci doar faima.
* Două mii se suflete
În ianuarie, centrul de permanență Speranța va împlini patru ani de funcționare, fiind al patrulea deschis în Piatra Neamț. Aflat în centrul zonei de blocuri, într-un spațiu pus la dispoziție de primărie, în aceeași clădire cu Centrul social pentru persoane fără adăpost al municipiului. Imobilul, de curând renovat – mai sunt de făcut finisajele exterioare – este lângă stația de autobuz, după magazinul mare, vizavi de un teren de sport pe care se aducă copiii din cartier să bată mingea. Peste drum, pe dreapta, ca mărturie a competenței și interesului public, stă o clădire găunoasă. ”Grădiniță ar trebui să se amenajeze, dar cine știe când va fi gata… Dar e bine, fiindcă-s mulți copii aici, în cartier, dar nu știu dacă vor vrea să învețe aici”, ne spune un locuitor.
Pe partea cealaltă, după terenul de sport, altă clădire, tot cu goluri și un aer sumbru: ”Trebuia să fie școală, dar uitați cum au distrus-o!”, explică, grav, o familie, ce se îndreaptă grăbită spre stație și arătând sugestiv peste umăr. Acolo, spre zona vag indicată, în după-amiaza de vineri, 27 octombrie, era activitate intensă: grupuri de copii și adulți, adunați de preocupări comune, numai de ei știute, unii discutând la colțul aleii ori la o cafea, cei mici alergând după câini sau plimbându-se cu bicicleta, câțiva bătând mingea pe teren. Spațiul se anima și mai mult de fiecare dată când sosea (sau pleca) autobuzul care face legătura cu orașul.
Fiind puține case particulare în zonă, activitatea medicală din centru se adresează, în principal, celor peste 2.000 de locuitori din cartier, care nu mai sunt nevoiți să ajungă noaptea până în oraș, când au probleme, ci se pot adresa medicului și asistentului de la centru. De seara până dimineața și în tot weekend-ul.
* S-au obișnuit să ceară medicamente
La centru, am regăsit-o pe doctorița Cristiana Pascaru, care face permanență la Văleni și la Mărăței, împreună cu asistenta Adina Olariu, de la cabinetul de medicină de familie din Girov. Sunt echipa de gardă până sâmbătă dimineață.
Pregătite pentru pacienți și bine înfofolite, pentru că abia se terminaseră lucrările alături și centrala termică nu a funcționat. Un muncitor tocmai a intrat în cabinet pentru ultimele verificări la calorifere și, cu o mină sigură, a dat verdictul – ”Gata, doamna doctor, aveți căldură!” -, după care a salutat respectuos și a plecat, cu pașii hotărâți ai unuia care și-a încheiat misiunea.
Dr. Pascaru spune, bucuroasă, că s-a rezolvat căldura, ”după ce ne-am chinuit cu un calorifer electric, pe care-l mutam de aici, din sala de consultații și tratament, în sala de tratament de alături”.
Aglomerat e mai tot timpul, că nu vine doar pacientul cu un însoțitor, ci mai mulți deodată și ajung toți să ceară câte o pastilă. ”Vin și spun «Dă-mi o pastilă, că mă doare capul!» și de multe ori trec peste întrebările noastre, spunând cu un aer imperativ «Da’ să-mi treacă pân-acasă!»”.
Cei mai mulți din ”clienții” de aici ”știu” precis ce boală au și ce le trebuie. ”Sunt mulți care au afecțiuni psihice, pentru care sunt pensionați în grad de handicap. Asta, însă, nu are legătură cu faptul că au un comportament discutabil. Nici măcar nu salută… Cei din Văleni sunt mult mai educați. S-au obișnuit să vină să ceară medicamente și noi trebuie să reușim să-i consultăm, deși este foarte greu de lucrat cu ei”.
Ca trăsătură comună, pacienții tradiționali de la Speranța își cunosc foarte bine drepturile, mai puțin obligațiile, deși acestea puține: să aibă asupra lor un act de identitate și un document medical când merg la centru pentru tratament.
* ”E dificil de lucrat cu ei, trebuie să ai multă răbdare, până vine poliția…”
Lipsa de respect merge până acolo încât nu au nicio reținere în a ignora menirea acestui serviciu public atunci când nu au nevoie de el. Deși este înființat în avantajul lor și au acces la medic nelimitat, chiar și cei care nu plătesc asigurările de sănătate. ”Într-o zi, astă vară, au aruncat cu o piatră prin fereastra centrului. Se mai ceartă și fac scandal în fața centrului. În schimb, sunt foarte «atenți» la modul cum li se administrează tratamentul: să nu rămână nicio picătură în fiolă, dacă utilizăm ace de unică folosință, ne spun inclusiv cum să ținem seringa… Sunt agresivi verbal cu cadrele medicale. Eu sunt de câteva luni la acest centru, am reușit să-i cunosc pe pacienți, pe cei care vin frecvent și au tot felul de pretenții, care nu sunt în atribuțiile noastre… Vă pot spune că e dificil de lucrat cu ei, trebuie să ai multă răbdare, până vine poliția…”.
Dr. Pascaru nu a sunat la 112 niciodată, speră să nu aibă nevoie și, în lipsa unui post de poliție, se bazează pe paznicul imobilului.
Pacienții care vin aici cu nevoie reală de îngrijiri medicale au patologii diverse. ”Acum predomină virozele, mai mult copii. Am avut și adulți cu enterocolite în ultima perioadă, pacienți cu spasmofilie, cu epilepsie – înainte de crize sau postcriză, cu sechele de accident cerebral vascular, pacienți cu dureri lombare. Am avut și un pacient care venise la cabinet atât de nespălat, mirosea îngrozitor… Și l-am consultat; avea o plagă în zona axilară, care supura de ani de zile, l-am curățat”.
* ”Dacă s-ar transforma în punct farmaceutic gratuit, ar fi tot timpul coadă”
Adresabilitatea acestui centru nu e la fel de mare ca la cele din oraș, probabil și din cauza amplasării. Dar vine iarna, va crește cererea.
Anul acesta, au beneficiat de consultații și tratamente aproape 900 de persoane. Unii vin doar să ceară pastile – ”Mulți au asociat centrul de permanență cu faptul că li se dă. Fără să plătească! Vin și cer pastile, chiar dacă nu sunt urgențe. Cred că, dacă s-ar transforma în punct farmaceutic gratuit, ar fi tot timpul coadă” -, alții vin să reclame că nu mai au curent, pentru că nu l-au plătit, dar vine iarna și le va frig și se vor îmbolnăvi…
Odată cu venirea sezonului rece, se va deschide și adăpostul de noapte pentru sărmani, așa că, și la centru, va fi infuzie de pacienți noi. Bine că e căldură, că e pază, că sunt medicamente și că sunt medici care vin…!
Cristina IORDACHE
