Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Neamț a desfășurat, în perioada 8-13 noiembrie, activități preventiv-educative în cadrul proiectului “Școala Altfel – Să știi mai multe, să fii mai bun!”.
Acțiunile au debutat la Școala Gimnazială nr. 5 din Piatra Neamț și au continuat la Școala Gimnazială Nicu Albu și la Liceul Tehnologic “Gheorghe Ruset Roznovanu” din Roznov. “Au fost prezentate diverse subiecte privind nerespectarea legilor ce sancționează faptele de încălcare a unor norme de conviețuire socială, aspecte pentru prevenirea delincvenței juvenile, a violenței domestice, a absenteismului școlar precum și pentru prevenirea consumului de droguri și alcool”, potrivit unui comunicat de presă al IJJ Neamț.
Aproximativ 200 de elevi au primit sfaturi preventive pentru promovarea unui comportament civic bazat pe respect reciproc, prevenirea și combaterea violenței, dar și aspecte legate de cunoașterea legislației în domeniul respectării ordinii și liniștii publice. Elevilor le-au fost aduse la cunoștință principalele genuri de fapte cu caracter infracțional sau contravențional, cauzele care favorizează producerea acestora, dar și care sunt pedepsele prevăzute de lege în cazul săvârșirii acestor fapte. Tinerilor le-a fost prezentată și oferta educațională a instituției.
De asemenea, în perioada 11-12 noiembrie, peste 40 de elevi din Bacău, însoțiți de 4 cadre didactice, au străbătut Masivul Ceahlău, alături de jandarmii montani din Bicaz și Durău. “Jandarmii montani au fost alături de elevi atât în stațiunea Durău, cât și pe traseul turistic Durău-Cascada Duruitoarea-Cabana Fântânele-Cabana Dochia-Lutu Roșu-Izvorul Muntelui, ocazie cu care elevii au învățat care sunt regulile deplasărilor pe munte, cum trebuie să fie echipați și ce trebuie să facă atunci cand se vor afla în situații dificile”, potrivit aceleași surse. (Mesagerul de Neamț; FOTO: IJJ Neamț)