Teatrul Tineretului va realiza un ”MIC-RO Laborator de creație teatrală”, pe parcursul anului viitor, începând cu 30 ianuarie și până pe la mijlocul lunii noiembrie 2018.
Este un proiect pentru care TT a obținut finanțare nerambursabilă de la Administrația Fondului Cultural Național, sesiunea I/2018, aria Artele Spectacolului – Teatru. Instituția nemțeană s-a clasat pe locul al II-lea, obținând 93.33 de puncte, fiind surclasată doar de Asociația Actorilor Romi, care a obținut 94 de puncte. (Lista completă a proiectelor depuse la AFCN, precum și câștigătorii, aici.)
Cu cei 75.000 de lei obținuți de la AFCN, Teatrul Tineretului își propune «stimularea creației de dramaturgie contemporană prin organizarea unui concurs de texte dramatice românești adresate publicului tânăr; susținerea tinerilor creatori (regizori, scenografi, dramaturgi) prin producția a trei spectacole create de tineri regizori, dramaturgi, scenografi împreună cu actori ai Teatrului Tineretului; organizarea unei MIC-RO stagiuni dedicate publicului tânăr; realizarea unei identități clare a Sălii Studio „Corneliu – Dan Borcia”, ca laborator de dramaturgie contemporană; promovarea actorilor Teatrului Tineretului în cadrul comunității nemțene și în special în rândul publicului tânăr prin realizarea unor spectacole în care lucrul cu actorul este privilegiat; susținerea muncii de tip laborator în echipe de creație; stimularea voluntariatului în rândul liceenilor și fidelizarea acestora prin participare la activitățile proiectului; familiarizarea tânărului public cu procesul de creație și cu limbajul teatral.»
Potrivit managerului Gianina Cărbunariu, scopul proiectului «MIC-RO Laborator de creație teatrală», descris în comunicatul de presă al TT, este «promovarea dramaturgiei românești și a spectacolului pe text contemporan în rândul publicului tânăr, în cadrul unui laborator de creație dedicat tinerilor dramaturgi, regizori, scenografi asistați activ de liceeni din județul Neamț, în toate etapele de lucru».
«MIC-RO Laborator de creație teatrală este un proiect care stimulează munca în echipă, inventivitatea. Tinerii regizori vor avea posibilitatea să experimenteze noi mijloace de expresie artistică, în cadrul unor echipe profesioniste, susținute de echipa tehnică, de producție și de promovare a Teatrului Tineretului. Se vor crea echipe de lucru, în care adolescenții vor participa activ și vor înțelege felul în care se produce un spectacol de teatru, de la stadiul de idee până la premieră. Aceștia vor avea o nouă perspectivă asupra teatrului, ca spațiu în care sunt bineveniți, iar ideile, experiențele lor de viață, reflecțiile lor sunt importante și valoroase. Dialogul constant al creatorilor cu publicul tânăr îi va face pe aceștia să simtă că Teatrul Tineretului este un spațiu în care sunt întotdeauna bineveniți, în care participarea și co-creația sunt încurajate. Teatrul Tineretului își va consolida astfel imaginea de spațiu creativ în care energia tinereții este vitală. Partenerii Teatrului Tineretului în proiect sunt: Teatrul ”Luceafărul” Iași, Asociația LiterNet, Fundația Observator Cultural, Asociația T.E.T. Alexandria, VEIOZA STUDIO SRL, EUROMEDIA TV SRL, SC Realitatea Media SRL, Colegiul Național ”Gheorghe Asachi” Piatra Neamț, Colegiul de Național de Informatică Piatra Neamț, Colegiul tehnic ”Gheorghe Cartianu” Piatra Neamț, Liceul cu Program Sportiv Piatra Neamț, Colegiul Tehnic ”Petru Poni” Roman, Forumul Tinerilor din România. Teatrul Tineretului este o instituție finanțată de Consiliul Județean Neamț”. (D.O.)