Această sărbătoare este celebrată de creștini pentru a-și aminti de ziua în care Sfinții Ioachim și Ana au adus-o pe fiica lor, Maria, la templu, când avea trei ani.
Alaiul care îi însoțea pe Sf. Ioachim și Ana s-a mirat când a văzut prunca de trei ani suindu-se singură pe acele trepte mari, de la templu, ca și cum ar fi fost desăvârșită cu vârsta. Sf. Zaharia se miră de aceasta și, ca un prooroc, din descoperirea lui Dumnezeu, înțelegea mai înainte cele ce aveau să fie. Căci, spune despre dânsul Sfântul Teofilact, că ”era luminat de Sfântul Duh”. La fel, și Sfântul Tarasie grăiește despre dânsul că, umplându-se de Duhul Sfânt, a strigat: ”O, pruncă curată! O, fecioară neîntinată! O, doamnă preafrumoasă. O, înfrumusețarea femeilor! O, podoaba fiicelor! Tu ești binecuvântată între femei; tu ești preamărită cu curățenia; tu ești pecetluită cu fecioria; tu ești dezlegarea blestemului lui Adam”. Iar către Sfânta Ana, după mărturia Sfântului Ghermano, Sf. Zaharia a zis: ”Bine este cuvântat rodul pântecelui tău, o, femeie mai cinstită decât oricare altele! Preaslăvită este aducerea ta, o, iubitoare de Dumnezeu!”.
Ziua în care începe iarna, Ovidenia, este o sărbătoare a luminii care sparge întunericul iernii, al morții. Tema centrală a legendelor și obiceiurilor apuse consacrate acestei zile este văzul, vederea, prima apariție, prima vedere, viziunea. Tot acum încep să vadă și vrăjitoarele, care încep să-și acumuleze putere demonică. Și fetele pot să-și vadă acum ursitul, prin practicarea unor ritualuri specifice.
Sărbătoarea paralelă e consacrată lupului. După unii, acum este serbat cel mai mare dintre Filipi.
* Tradiții uitate de Vovidenie
Sărbătoarea Intrarea Maicii Domnului în Biserică este cunoscută în popor sub denumirea de Vovidenia sau Ovedenia. Este sărbătoarea care amintește ziua în care, potrivit tradiției, Sfinții Ioachim și Ana au adus pe fiica lor, Maria, în vârstă de trei ani, la templu.
Străbunicii noștri o considerau o sărbătoare deschizătoare de iarnă, marcată de puterea luminii, a focului, a vederii și a viziunii.
Numele de Vovidenie provine din slavonă, însemnând ”ceea ce se face văzută”.
În unele părți ale țării, în această zi se aprind lumânări, mai ales pentru cei adormiți, și se împart pomeni. Este bine ca lumânările și focul să ardă toată noaptea.
Pentru cei ce au murit fără lumânare, se spunea că era bine ”să te scoli în ziua de Ovidenie, des-dimineață și să arunci un vreasc în cuptor, fără să-l aprinzi, și astfel mortul are lumânare”.
În unele zone, se mai păstrează obiceiuri și tradiții specifice Zilei Luminii.
Copiii puneau crengi de măr în vase cu apă. Acestea, ținute la lumină și căldură, înmugureau și înfloreau. În noaptea de Anul Nou, erau folosite drept sorcove.
Bunicii noștri credeau că ”în această zi, s-a vedit lumea, pe care Dumnezeu a blagoslovit-o la Blagoveștenie”, spunea etnologul T. Pamfile, iar, pentru asta, oamenii din comunitățile tradiționale încă petrec noaptea din ajunul sărbătorii cu lumina aprinsă, fac focuri și încearcă să deslușească semnele cerului.
* Magia din noapte de Ovidenie
În popor se spunea că, în noaptea de Ovidenie, comorile ascunse ard cu flacără albastră, cerurile se deschid, fetele își pot vedea ursitul, vrăjitoarele încep și ele ”să vadă”, iar femeile dau de pomană ”lumina de veci”, adică lumânarea care nu se va stinge niciodată pe lumea cealaltă.
Țăranii petrec noaptea cu lumânări și focuri aprinse, privesc cerul și fac previziuni asupra vremii și rodului noului an.
De Ovidenie, femeile începeau să ungă cu usturoi locurile de trecere, pragurile, ferestrele, cuptoarele, ca să nu intre farmecele în casă, pentru că, potrivit credințelor populare, urmează o perioadă în care forțele malefice se vor elibera de forțele binelui.
Din același motiv, începând cu această zi și până la Sângiorz, femeile nu au voie să mai spele rufele la râu, iar prelucrarea pieilor de animale și a lânii este strict interzisă.
* Legenda Filipului cel Șchiop
Filipii au fost niște apostoli care, pe vremea prigonirii creștinilor, au fost dați într-o groapă cu lupi, de unde au scăpat. Acești Filipi au fost șase frați zdrențăroși, care rătăceau prin lume și aveau puterea să schimonosească, să pocească pe cei care nu le țineau zilele. Unul din Filipi, fiind șchiop, a rămas în urmă, și de aceea se ține mai târziu, pe 21 noiembrie.
Obiceiurile străbune s-au împletit cu credințele oamenilor de-a lungul timpului, rezultând o seamă de mici sau mari superstiții, de care țin seama oamenii.
Toți Filipii te mai pot ierta, dar Filipul Șchiop niciodată, spuneau bătrânii. Filipii o țin și femeile, și bărbații, iar mocanii o țineau atâtea zile câți cai aveau.
În ziua de Ovidenie, pe 21 noiembrie, se celebrează și Filipul cel Șchiop sau Filipul cel Mare, considerat un lider, un șef al lupilor și conducător al cetei Filipilor.
Se povestește că un om a nesocotit sărbătoarea și a lucrat de Ovidenie, iar din acea zi a rămas șchiop, până la capătul zilelor.
Ciobanii țineau sărbătoarea ca să nu vină lupul ăl șchiop și să le fure oile. Cu toate acestea, ei nu văd în lup doar prădătorul turmei. Ei știu foarte bine că lupul e singurul animal ce poate vedea dracii, alungă bolile copiilor și, alături de vidră, călăuzește sufletul mortului spre lumea de dincolo.
* Zeul Lup
Stindardul național al dacilor era format dintr-un dragon, ridicat în vârful unei sulițe. El este pe numeroase metope ale Columnei Traiane, iar romanii înșiși i-au dat denumirea de draco. Acest dragon era format prin îngemănarea a două animale: capul de lup și trupul de șarpe, ambele având o simbolistică foarte bogată și plină de surprize.
Animalul totem al dacilor era lupul. El este serbat și în calendarul popular al românilor, fiindu-i închinate anual peste treizeci de sărbători.
Pendulând între benefic și malefic, lupul stă sub semnul lunii, fiind considerat de țărani drept patron al iernii înfrigurate.Departe de a fi un element mitic ușor de decriptat, datorită apariției în plan real în mediul pastoral, lupul este o prezență simbolică de necontestat în momentele-cheie din viața omului. În Ținutul Pădurenilor, a fost atestată o practică străveche, potrivit căreia nou-născuții primeau primul lapte printr-un instrument ritual numit ”gură de lup”, transferându-se astfel pruncului puterea animalului invocat.
În Maramureș, există încă sate în care copii bolnavi sunt vânduți simbolic și rebotezați cu numele de ”Lupu”, ”Lupșor”, ”Lupaș”, ”Lupașcu”, primind în acest fel protecție de tip totemic.
Cea mai uimitoare prezență a lupului în pragurile de trecere rămâne, totuși, cea din cântecele funerare, unde apare drept călăuză a sufletului mortului spre lumea de dincolo, imagine care ține de un substrat mitic străvechi, foarte greu de evaluat astăzi.
* Ce să faci de Ovidenie ca să-ți fie bine!
Ovidenia se serba de femei, pentru ca pe cei din casă să nu-i apuce boale urâte etc., iar regula însoțită de tot felul de povești. Se spune că un om care a lucrat în această zi, care a pus viță de vie în pământ, a pățit pățanie. După ce a tăiat și a curățat vița, a legat-o și, când s-o ridice în spinare, a văzut în urmă-i o femeie mare, îmbrăcată în albastru, care i-a zis: ”Măi, omule, am să te fac să mănânci viermi de sub părul acesta”. Era și un păr în via aceea. După ce femeia a zis aste vorbe, omul a voit să se uite iarăși la ea și n-a mai văzut-o. De-abia a venit acasă, însă pe alte drumuri. Trei săptămâni a zăcut el de această boală, în care timp nu mânca nimic, ci bea numai apă.
Cam prin toate părțile din țară se spunea că ”de la Ovedenii începe iarna”.
Această zi se serba pentru ca să meargă șchiopii. Jumătate din zi nu se lucrează, pentru sporul casei. ”Filip Șchiopul se ține să nu vină lupul ăl șchiop să fure oile stânilor”.
În această zi, se lipesc cu lut cuptoarele și pereții, pentru ”a se unge ochii lupului” și acesta să nu mai vadă bine. Câteodată era folosit un descântec și se ungea și ușa cuptorului: ”Eu nu ung gura cuptorului, da’ ung ochii dușmanului”.
Cine lucrează astăzi se spune că i se pocește unul sau ambele picioare. Mulți țin sărbătoarea deoarece e rău de scrânteli la culesul poamelor.
În această zi, se ia o crenguță, cu șapte prune și câteva alune, și se păstrează la loc neumblat, căci sunt bune de friguri și de alte boli, în decursul anului.
* Superstiții despre aprinsul lumânărilor
Fiecare dintre noi a mers la biserică, măcar cu ocazia unui botez sau a unui deces. Iar acolo, stingheri, am imitat o Sfânta Cruce și am încercat să aprindem o lumânare. Cel puțin o dată, am întâlnit o persoană, de regulă în vârstă, care a început să ne spună ”regulile”.
Cine înjură de lumânare nu va avea parte de ea, când își va sfârși zilele.
Sau, ca să rămână gravide, femeile trebuie să aprindă, la icoana Maicii Domnului, lumânări având lungimea egală cu înălțimea lor.
În general, către cine se varsă ceara topită dintr-o lumânare, către acela se vor îndrepta imediat banii. Un nou motiv să caști ochii prin biserică la altceva decât la Sfânta Liturghie!
Dacă în urma cuiva cade vreo lumânare din sfeșnic, în biserică, este semn de mare primejdie pentru acela. Numai cu lumânarea păstrată de la Ovidenie (21 noiembrie) este bine ca fata să privească într-o fântână, ca să-și vadă ursitul.
Nu este bine să ardă deodată trei lumânări într-o odaie, pentru că este rău de moarte, poate chiar a cuiva din acea familie. Nici să nu se vină din afară într-o casă cu lumânări aprinse, fiindcă va muri cineva din acea familie. Parcă așa intrăm toți de Înviere în casă, cu lumină adusă de la Sfânta Biserică…
Va fi iubit, fără să știe, cel care visează lumânări de ceară. Somn ușor!
