Geanina Cărbunariu, noul manager al Teatrului Tineretului, a reușit, în foarte scurt, timp un lucru uimitor, să facă presă nemțeană ( și nu numai presa) să fie de acord asupra unui subiect – modul ciudat (este singurul cuvânt care poate fi folosit fără a derapa) în care s-a organizat Festivalul de Teatru, cu o selecție la fel de ciudată a pieselor ( intenționat nu am folosit cuvântul spectacol, pentru că unele nu au nici o legătură cu așa ceva), cu renunțarea la competiție în cadrul acestuia și cu un atac fără noimă și logică la simbolurile acestui lăcaș de cultură. Vorbim aici atât de oameni cât și de simbolul TT-ului. La semnalele presei a ieșit la rampă și Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, care a dat asigurări că fiecare bănuț cheltuit va fi verificat și că în cazul în care se vor găsi nereguli se vor lua măsuri. După toate acestea, a venit și momentul politizării (pozitive?) a subiectului, deocamdată din partea PNL, care a transmis un comunicat semnat de Cornel Agăleanu, consilier județean, în care se aduc exact argumentele deja prezentate în presă.După această ieșire la rampă ar fi important să se rețină mesajul și să nu asistăm, după cum suntem deja obișnuiți, la încrâncenări politice pe subiect ( dacă PSD zice una, PNL zice alta și invers), pentru ca în felul acesta să dispară miezul problemei: viitorul Teatrului Tineretului, care nu poate fi legat, în mod normal, de hachițele și cercurile de interese ale unui director sau ale altuia.
În altă ordine de idei, va fi foarte interesant de urmărit cum va fi reflectat simulacrul de festival de la Piatra Neamț în publicațiile în care scriu cei care au venit să-și lanseze cărți la Piatra Neamț sau, care au diverse interese (uneori artistice) la Piatra Neamț.
(V.B.)
Comunicatul PNL
PNL Neamț NU va fi de acord cu umilirea și distrugerea simbolului Teatrului Tineretului
Simbolul Teatrului Tineretului din municipiul Piatra Neamț, unul cu tradiție și valoare culturală, este pe cale să fie dat uitării în urma unui așa numit exercițiu de schimbare a ”identității vizuale”.
”Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor, iar unii, care au tânjit după ea, au rătăcit de la credință și s-au străpuns singuri cu multe dureri” este textul din Biblie ( 1 Timotei 6:10) care mi-a venit în minte când am văzut cum este tratat simbolul Teatrului Tineretului.
”Îngerul” a fost străpuns, dintr-o rătăcire sper, pentru că altfel gestul nu arată decât o sfidare crasă față de credința în ceea ce reprezintă acest simbol pentru cultură, pentru Neamț.
Putem înțelege nevoia de modern în cultură, dar totodată cred că tradiția își are importanța ei. De dragul noului, niciun funcționar vremelnic nu ar trebui să aibă cutezanța să distrugă un simbol frumos, de care alții sunt mândri.
Ca o persoană care s-a implicat foarte mult în acțiuni culturale, cu autoritatea oferită de calitatea de consilier județean al PNL, consider că trebuie să ne respectăm simbolurile, să respectăm cultura, tradițiile și patrimoniul imaterial al județului Neamț. La următoarea ședință de Consiliul Județean voi supune dezbaterii această ”crimă”. Să nu ne mai străpungem îngerii! PNL Neamț NU va fi de acord cu umilirea și distrugerea acestor valori.
Dacă vreți ca simbolul TT să rămână același semnați petiția accesând acest link
https://www.petitieonline.com/nu_distrugei_simbolul_teatrului_tineretului_din_piatra_neam#form
Să salvăm împreună un simbol cultural de mare valoare.
Cel care a creat simbolul – Actorul Înger – este Mihai Mădescu scenograful piesei Tinerețe fără Bătrânețe, care a fost montată în 1975 la Teatrul Tineretului.
Premiera absolută: 9 octombrie 1975
Regia: Cătălina Buzoianu
Scenografia: Mihai Mădescu
Muzica: Corneliu Cezar
Mișcarea scenică: Adina Cezar și Sergiu Anghel
Asistent de regie: Alexandru Lazăr
Premii:
Premiul pentru fantezie și popularitate la public – FESTIVALUL DE ARTĂ TEATRALĂ, Iași, 1975
Cătălina Buzoianu – Premiul pentru regie – FESTIVALUL DE ARTĂ TEATRALĂ, Iași, 1975
Mihai Mădescu – Premiul pentru scenografie – FESTIVALUL DE ARTĂ TEATRALĂ, Iași, 1975
Horațiu Mălăele – Premiul de interpretare masculină – FESTIVALUL DE ARTĂ TEATRALĂ,
Iași, 1975
Turnee peste hotare:
FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE TEATRU, Nancy – Franța, 197
Consilier județean PNL Neamț Cornel Agăleanu
Actualizare: ȘI cei de la PACT au dat un comunicat în aceleași coordonate:
Un simbol al culturii românești, în pericol: SOS Teatrul Tineretului din Piatra Neamț
PACT a luat act cu dezamăgire de situația regretabilă în care a ajuns una dintre instituțiile-etalon ale culturii românești: Teatrul Tineretului din Piatra Neamț.
Cândva un eveniment de anvergură națională ce reprezenta un motiv de mândrie pentru locuitorii din județul Neamț, Teatrul Tineretului a ajuns acum subiectul unor speculații despre alocări bugetare discutabile și obiectul unor decizii greu de înțeles.
Una dintre aceste decizii ale noii conduceri agreate de acutala coaliție de guvernare, instalate după debarcarea domnului Liviu Timuș, este desființarea secțiunii de concurs cu premii, precum și a Regalului teatral, secțiunea cu mari spectacole oferite publicului, finanțată în ultimii doi ani (2015 si 2016) exclusiv din fonduri private.
O altă decizie controversată este și înlocuirea siglei istorice (“Zburătorul” lui Mihai Mădescu) cu o siglă nouă, despre care presa locală susține că s-ar fi plătit circa 80.000 lei. Sub semnul întrebării stau și alte cheltuieli prevăzute în bugetul pentru ediția din acest an al Festivalului Teatrului Tineretului, precum 100.000 lei pentru transport decor și persoane sau 11.000 lei pentru “design și promovare website”. (…)