Singurul primar din România care a demisionat pentru a fi prefect

Vasile Panaite este, cum îi place să spună, singurul primar din România care și-a dat demisia pentru a fi prefect. A renunțat la Primăria Dragomirești, după ce, timp de 13 ani, a fost edilul ales al comunității pentru care a avut și timp, și fonduri bugetare să facă ceva vizibil. Acum, în noua sa calitate publică, lucrurile stau un pic diferit. Asta nu înseamnă că omul din spatele funcției nu și-a impus, deja, viziunea și personalitatea.

– Sunt șapte luni de la numire, cum a fost trecerea de la primărie la prefectură?

Sunt elemente asemănătoare între viața de primar și viața de prefect, în sensul că te lovești în fiecare zi de aspecte din administrația publică locală, dar sunt și particularități. Când eram primar, spre mine venea aproape tot ce ținea de acea comunitate, adică iluminat public, școală, biserică, sănătate, asistență socială. Iar acum vorbim de o arie mult mai largă, vorbim de responsabilități mult mai mari, vorbim de un județ întreg, de societăți, agenții și de instituții deconcentrate.

– Cât v-a ajutat experiența de primar?

Clar, experiența în administrația publică locală și-a pus amprenta la foarte multe din spețele pe care le întâlnesc aici. Le-am întâlnit și-n viața de primar, foarte multe din trăirile colegilor mei, ale primarilor, le regăsesc acum centrate spre mine, pentru a le găsi o soluție instituțională și legală.

Cred că lucrurile evoluează, merg spre bine, încercăm să fim transparenți, exact cum am promis. Tot ce se întâmplă aici nu se întâmplă nicăieri în spatele unei uși închise, totul este la vedere, oricine ne cere informații, oricând le oferim, în cadru legal.

Un lucru ce m-a mulțumit, venind aici: am constatat o categorie de funcționari foarte bine pregătiți, o categorie de lucrători în cadrul ministerului nostru, în cadrul instituției Prefectului, cu tot ce înseamnă ramificațiile sale, de un excepțional calibru profesional. Oameni care au ajuns la un grad de desăvârșire al profesiei, la care mă așteptam, dar, totuși, nu mi-am imaginat că îl voi găsi atât de înalt. Sunt oameni importanți, care contribuie la managementul acestei instituții, ei sunt cei care ”desțelenesc” zi de zi pământul administrației. Eu nu fac decât să dau ”liniile”.

– Omul Vasile Panaite cum a răspuns cerințelor funcției? Cum v-ați acomodat?

Trebuie să recunosc, volumul de activitate este mult mai mare, față de o comună de gradul trei. Sunt foarte multe ore, weekend-uri, nopți care te regăsesc în cadrul instituției sau pe teren, acolo unde se solicită prezența ta.

M-am adaptat, nu mi-a fost greu, eram oarecum familiarizat cu ce se întâmplă în cadrul prefecturii, prin schimburile de corespondență pe care le-am avut în anii anteriori, ca primar… Aveam o imagine formată în proporție de 80% asupra a ceea ce se-ntâmplă într-o instituție ca Prefectura.

Am venit cu un suflu nou, am încercat să fac o prietenie constructivă, zic eu, cu cei din cadrul prefecturii și din teritoriu. Clar, totul pleacă de la respectul reciproc, din partea lor față de mine și pentru deciziile pe care le iau în cunoștință de cauză, dar și din partea mea – eu trebuie să-i respect pentru partea de profesionalism pe care ei o implementează. N-am vrut niciodată să aud că cineva îmi răspunde cu sintagma ”Cum vreți dumneavoastră”, am stabilit acest lucru de la început!

– Prietenie constructivă, asta înseamnă că acceptați ideile celor din subordine.

Să știți că au fost momente când am venit cu ideea mea, dar au venit și mi-au demontat-o și am plecat cu ideea lor. Pentru că mi se pare o chestie de bun-simț să accepți că, din mai multe idei, se naște una mai bună. N-am avut niciodată pretenția că dețin adevărul absolut.

Este drept, încerc să-mi pun amprenta și personalitatea pe fiecare aspect, dar asta nu mă împiedică niciodată să împrumut din experiența lor și chiar mă bizui pe capacitatea lor profesională, dovedită de atâtea ori, fiindcă a fost creată pe un fond de experiență în ani de zile și mi-a fost de ajutor.

– Din perspectiva dumneavoastră, unde este vizibilă propria viziune?

Vara asta, de pildă, a fost probabil una din puținele veri în care, la Pașapoarte, nu am avut reportări de pe o săptămână pe alta. S-a muncit și peste program, supraomenesc, și sâmbete, și duminici… dar am reușit să rezolvăm toate cererile, fără reportări, față de alte județe.

A fost un ritm foarte alert de lucru, pe care îl cer, dar îl și împărtășesc. Adică, dacă ei mă sună la ora 1, cu o problemă, sunt prezent unde e nevoie. Au fost evenimente și la ora 1 sau la ora 3, au fost evenimente de cod roșu, care se aplică doar cu aprobarea prefectului (n.n. – situații de urgență), chiar dacă o impune situația ca atare. Este normal să răspunzi, de asta am ales să vin pe această funcție și-mi doresc, indiferent de perioada cât voi ocupa această funcție, să las și eu o mică ”amprentă”.

– Ce schimbări ați făcut?

Am spus de la-nceput, chiar în mesajul meu de instalare, că, în primul rând, vreau să colaborez cu toată lumea și să rup un pic barierele astea, în care lumea stătea foarte riguros, fiecare în carapacea lui. Noi suntem și într-un minister care impune o anumită rigoare. Dar vreau să consider că oamenii vin la prefectură cu drag și vreau să ne facem treaba.

Pe partea de administrație, vreau să abordăm în mod unitar administrația, fără parti-pris-uri. Venim în întâmpinarea problemelor primarilor, dar într-un mod cât mai obiectiv. Pot să dau și un exemplu, fără nume, o să se recunoască primarul respectiv: a spus, destul de deschis și clar, că nu i s-a întâmplat niciodată, în 20 și ceva de ani de primărie, un aviz pe o hotărâre de consiliu local să-l primească într-o jumătate de oră. Era vorba de un proiect pe GAL și, dacă pierdea termenul de depunere, pierdea finanțarea. Și, atunci, am făcut tot ce mi-a stat în putință. Nici nu știu de la ce partid este acel primar și n-arenici o importanță. Ei sunt, în continuare, colegii mei, mai ales că știu de ce probleme m-am lovit când eram primar, vorbind de termene instituțional-juridice. Este vorba de o muncă imensă ce stă în spatele acestor proiecte, tu, ca primar, îți pui speranțele și visele în aceste investiții – vezi drumul, vezi alimentarea cu apă… Și, atunci, nu pot să nu-i respect pe primarii care muncesc și trag pentru comunitatea lor.

– Ne apropiem de finalul de an, când fiecare vede ce-a făcut și-și schițează câteva ținte pentru perioada următoare.

Vreau să-mi fac treaba aici cu mult profesionalism, vreau să-mi las amprenta. Vreau să trecem peste iarna asta fără incidente majore și vă pot garanta că, în orice moment, chiar dacă este noaptea de revelion sau noaptea de Crăciun sau indiferent ce este, voi fi oriunde este nevoie. Ne vom mobiliza să nu existe niciun fel de incident ori să le minimalizăm pe cele care apar fără voia noastră.

– Cum vă sprijină familia?

Chiar azi dimineață, cel mic al meu, de 11 ani, s-a trezit și mi-a făcut cafeaua și m-a chemat să mai stăm de vorbă, cum făceam de obicei, când nu eram prefect. Pentru că ziua mea la prefectură începe, de regulă, la ora 7, mă uit pe o parte din documentele pe care mi le pregătesc de cu seară și semnez mapa până la ora 8, iar seara plec pe la 19.30-20.

– Aveți un model?

Bunicul meu, care a pornit de jos și a reușit să atingă un anumit nivel social și respect în comunitate, îmi spunea mereu: ”Tataie, cel mai important, în lumea asta, e să nu te faci de râs!”.