”Un ministru al Educației ar trebui să fie ceva mai instruit decât un corigent de clasa a V-a la română” – Andrei Pleșu
Cine a răsfoit ”Nomenclatorul profesiilor și ocupațiilor” a descoperit, fără efort, că bravii noștri politicieni, cei iuți la vorbă și gâlceavă, lipsesc cu desăvârșire dintre coperțile pomenitei cărțulii. Practic, nomenclatorul nu consemnează nici măcar un cuvânt despre aleșii neamului, despre obligațiile dumnealor, față de Țară, Neam și tradiții.
Deductiv, politicienii au apărut conjunctural, după marile evenimente istorice, precum 23 august 1944, 22 decembrie 1989 sau intrarea României în Uniunea Europeană… Ajunși în centrul marilor evenimente istorice, politicienii și-au făcut partide, de centru, de stânga, de dreapta, și au purces la luptă pentru putere.
Le place la nebunie puterea totală, aplicată după bunul plac! Nu-i interesează ideile naționale, prosperitatea țării, dar nici evenimente importante, gen Centenarul Marii Uniri.
După Revoluție, timp de un cincinal, au înjurat comunismul, apoi au votat iar FSN-ul și pe Iliescu.
De când se gâlcevesc politicienii? Dintotdeauna! Cu un veac în urmă, în 1917, când România era ocupată aproape în întregime de soldații Marilor Puteri, când Guvernul se afla în refugiu la Iași, când tifosul și foametea făceau ravagii printre nevoiași, politicienii vremurilor se țineau de sforării, speculă și potlogării. Avem informația din ”Jurnalul de război 1916-1917”, scris de Regina Maria a României, publicat în 2014 de editura Humanitas. Cităm: ”N-a existat zi de la Dumnezeu în care Regina Maria să nu viziteze spitalele pline de răniți, să nu împartă soldaților țigări, cărți poștale și mâncare. A alinat suferințele celor răniți, a încurajat pe cei disperați. A fost văzută la Spitalul Sf. Spiridon din Iași, a mers și la Galata, unde erau internați soldații cu tifos, dar și la Spitalul Brâncoveanu. Primea zilnic în audiență ambasadori, demnitari, medici, oameni care cereau ajutor în tot felul de probleme”.
În timp ce Regina făcea ce putea pentru Țară, politicienii, în plină urgie a războiului, își vedeau netulburați de treabă, se ciondăneau, se contrau, se slăbeau unii pe alții. N-au înțeles niciodată că a fi lider înseamnă să-ți pese de oameni. Probabil aici trebuie căutată și gafa trimiterii Tezaurului în Rusia bolșevicului Lenin, că doar politicienii timpurilor au făcut asta. Iar despre Tezaur nu mai vorbește nimeni, deși au trecut o sută de ani de la confiscarea lui.
Politicienii de astăzi, care seamănă cu cei din trecut, în multe privințe, nu sunt prea admirați de poporul în suferință. E și normal. Când 35% din populația activă a României s-a risipit pe mapamond, muncind cu cârca pentru supraviețuire… Când județul Neamț se află pe locul 12 în clasamentul șomajului… Când, la fiecare 6 ore, un medic român părăsește țara… Nu prea se poate vorbi de paradisul capitalist…
E drept că politicienii din toate partidele pretind că lumea a început cu ei, dar trebuie s-o și dovedească.
La Piatra Neamț, a existat un comunist ilegalist, Ion Căciuleanu. Avea carnet din 1921, dar comunismul s-a dovedit a fi o utopie, un experiment eșuat. Tot în orașul nostru, a trăit un pietrean, care a pus bazele primului cuib de legionari. Petru Olaru era numele lui, locuia în mahalaua Precista și era cizmar de lux. Acesta, pe vremea legionarilor, a ajuns primar. Când au venit rușii, a ajuns după gratii. Iar de legionari s-a ales praful și pulberea… (vezi cartea ”de la Nistru pân’la Tisa”, semnată Dan Iacob, ed. Eikon, 2015)
Într-o recentă emisiune tv, cântărețul Dan Bittman, de la Holograf, a fost destul de tranșant cu aleșii actuali ai neamului: ”Politicienii de astăzi urmăresc cucerirea puterii în beneficiul propriu. Sunt lipsiți de educație și cultură, pentru ei contează numai banul. Să plece acasă! Sunt convins că Țara s-ar descurca mai bine fără ei!”
A zis toate acestea pentru că Xulescu, vestitul necunoscut, are fabrică de bani, iar echipa lui electorală îl va prezenta votanților ca fiind frumos, deștept, curat și bine uscat, numai bun de senator sau deputat. S-au mai văzut cazuri, chiar la Neamț.
Politicienii pot spune orice, oricând, oriunde. Sunt ca lăutarii: cântă pentru cine plătește. Pătrund în toate compartimentele societății, prin cele mai perfide metode, folosite în Afacerea Țigareta, Strategia Tamara, Mineriada în mai multe ediții…
Să nu uităm de Educație, unde miniștrii, inspectorii generali, inspectorii de specialitate și directorii de școli sunt numiți politic. Toți! Au în spate un partid puternic, oameni s-au făcut! Nu au? Rămân terchea-berchea! Cum credeți că au promovat miniștri Liviu Pop sau Ecaterina ”Abramburica” Andronescu? Executând ordinele de la partidul care i-a căftănit. Așa s-a ajuns ca, la începutul anului școlar, manualele să fie o raritate pe băncile elevilor, fiindcă Abecedarul de trânte, scos de L. Pop nu e manual școlar, e o glumă total nereușită, făcută cu elevii de-a V-a. În ce țară ne aflăm? Chiar e așa de greu de priceput că societatea nu poate exista fără școală, iar școala nu poate fi fără manuale?
”Când ministrul școlii face greșeli repetate de ortografie și refuză să răspundă public la întrebarea cu câți i se scrie cuvântul geamgiii, ce speranțe să mai legăm de soarta învățământului național? Oare, din miile de dascăli din țara asta, să nu fi găsit PSD-ul unul care să scrie corect românește?” (vezi art. ”Școala fără manuale”, editorial semnat de N. Manolescu, ”România literară”, 22 septembrie 2017)
A scrie și a vorbi coresc românește e un minimum obligatoriu pentru orice român adevărat, mai ales pentru politicienii actuali. Că liderii partidelor de la putere au avut note mici la școală știm deja.
Cu mulți ani în urmă, la deschiderea unui an școlar, primul Matroz al țării le-a zis elevilor din careu că el nu s-a omorât cu cartea, dar a ajuns președintele țării. Cum a fost posibil? ”Am avut școala vieții”, a răspuns dl. Băsescu.
Nici dl. Dragnea nu are prea multă încredere în școala românească, aflată în vizibil declin. În octombrie, la deschiderea anului universitar 2017/2018, liderul social-democraților le-a atras atenția studenților că absolvirea unei facultăți nu mai înseamnă astăzi o slujbă sigură. Ca să ajungi angajat, musai trebuie să faci ceva deosebit, să te afirmi convingător, să te descurci. ce mai tura-vura, școala românească trăiește zile grele.
Liviu Pop este un exemplu despre cum NU trebuie să fie un ministru. Arată mai mult a guru de partid. Că a fost profesor… Mă sperie gândul că va reveni la catedră! Mă apucă deja mila de potențialii lui elevi.
Lumea politică din țara Mioriței cuprinde două specii distincte: visătorii și pragmaticii. Primii, ajunși în jilțuri confortabile, își măresc anual salariile, până secătuiesc complet bugetul public. Sunt treziți din vise după patru ani, când nu mai sunt aleși a doua oară. Pe vremea comuniștilor, proletarului ales în funcție i se făcea dosar din prima zi de funcționare, iar la dosar i se adăugau toate păcatele funcției – bețiile cu colegii de muncă, amantlâcurile cu folcloristele sezonului, ciupitul din bunul obștesc… Când dosarul devenea voluminos, tov. director era chemat la Cadre și pus pe liber.
Pragmaticii aveau viață și mai scurtă, din dorința de a se afirma, gândeau prea mult și spuneau prostii. Pentru ei gândea partidul, deci ”Afară!”.
Politicienii de azi sunt altcum. Toți pretind să fie tratați cu aleasă considerație și profund respect, uitând că respectul nu se ia, nu se dă, ci se câștigă.
Cineva spunea că somnul Rațiunii naște monștri. După aproape trei decenii, politicienii noștri demonstrează că somnul Națiunii naște monștri. Sau, mai rău, naște miniștri…
Prof. Dumitru RUSU
