Atentatul cu bombă de la Senat

Acum aproape un secol, în 8 decembrie 1920, opinia publică din România era cutremurată la aflarea veștii despre producerea unui atentat cu bombă în Senatul României.

Macabrul eveniment a fost relatat în ziarul ”Adevărul”.

«Astăzi la orele 3 fără un sfert, în momentul când ședința urma să fie deschisă, necunoscuți au aruncat asupra bancei ministeriale o bombă care a explodat rănind mai mulți senatori. Atentatul s’a produs în următoarele imprejurări:

Senatorii aflați pe culoare și pe la bufet erau tocmai chemați în ședință. Din incintă se desprind îndreptându-se spre banca ministerială d-nii Greceanu și Văleanu; d. general Coandă, președintele Senatului, urca spre fotoliul președențial. În acest moment o detunătură îngrozitoare răsuna în incintă, cutremurând zidurile și aruncând în aer câteva pupitre.

O panică neînchipuită se produce; țipete și strigăte de salvare răsună, în vreme ce într’un lac de sânge doi senatori sunt scoși afară. Zeci de senatori leșină, în vreme ce corpul de gardă oprește ieșirea celor aflați înăuntru.

În învălmășeala produsă nu putem ști dacă vreunul din miniștrii au fost răniți. Fapt este că bomba sau grenada a fost aruncată din tribuna publică.

Cum în momentul când s’a produs atentatul senatorii cuprinși de spaimă n’au apucat să iasă imediat afară, o parte din public a evacuat tribunele înainte ca corpul de gardă să se fi postat la ieșiri.

Explozia a făcut ravagii. Episcopul Demetru Radu al Oradiei-Mari a fost omorât. Ministrul Greceanu are o mână și o coastă ruptă; episcopul Roman Ciorogaru o mână ruptă, episcopul Nifon al Dunării de Jos rănit, senatorul Spiru Gheorghiu a fost rănit la picior, d. general Coandă, președintele Senatului, a fost ușor rănit.

Victimele au fost transportate imediat, parte la Salvare, parte la sanatoriu.»

(articolul ”Atentatul de la senat”, publicat în ediția din 9 decembrie 1920 a ziarului ”Adevărul”).

* Max Goldstein – creierul atentatului

Bilanțul morților a crescut în zilele următoare: Ministrul Justiției, Dimitrie Greceanu, și senatorul Spirea Gheorghiu au murit în zilele imediat următoare.

Ancheta desfășurată de Siguranța Statului a descoperit că atentatorii au fost membrii unui grup anarhist, format din evrei comuniști, condus de Max Goldstein, grup din care mai făceau parte Lupu Goldstein, Saul Ozias și Leon Lichtblau.

Modul în care s-au desfășurat evenimentele sunt relatate în articolul ”Bomba de la Senat”, publicat în revista ”Realitatea Ilustrată” din 20 iulie 1932:

«În seara de 7 Decembrie, complotiștii, întovărășiți de o fetiță ce ducea un geamantanaș de aparență inofensivă, luau drumul Senatului, situat într’un etaj al Universității. De două ori copila era să scape prețioasa povară.

Max Goldstein, dimpreună cu unul din tovarăși, trecu prin sala pietrelor romane și urcă scara care ducea la sala Senatului. Tocmai când bâjbâiau prin dreptul ușii, sergentul de gardă se apropia.

Cei doi teroriști, prefăcându-se beți, fură conduși de apărătorul ordinii până la statuia Brătianu și lăsați să-și vadă liniștiți de drum. Ei se reîntoarseră curând și, pândind momentul favorabil, pătrunseră în sala Senatului.

Așezând bomba în spatele unei draperii de lângă fotoliul prezidențial, ei montară mașina infernală. (…)

După ce își terminaseră montarea, își aduseră aminte că mașinăria ceasului nu funcționează decât zece ore. Hotărâră, deci, să rămână acolo până dimineața. La ora 5 dimineața, fixară deșteptătorul pentru ora 2.45 după amiază. Apoi, nesupărați, se făcură nevăzuți.

Max Goldstein se afla, la ora când trebuia să se producă explozia, prin apropierea Universității. Lichtblau, care pe acea vreme era student, asista la ora 2.40 la un curs, chiar în corpul clădirii în care avea să se producă grozăvia. Palid, cu ceasul în mână, el privea minutarele cu groaza lucrului de neînlăturat.

…Un minut, două, trei, patru, cinci !…

Un bubuit formidabil făcu țăndări ferestrele. Dezastrul se consumase. Lichtblau își vârî ceasornicul în buzunar. Puțin după aceea se făcu nevăzut. Goldstein reuși să treacă și el în Rusia, unde rămase câtăva vreme la Harkow.»

* Celula teroristă

Cine erau cei patru atentatori ne dezvăluie același articol, publicat la 12 ani după producerea atentatului, de revista ”Realitatea Ilustrată”:

«Se știe că autorii atentatului, anume: Max Goldstein, Lupu Goldstein și Lupu Osias și-au ispășit crima, iar al patrulea, Lichtblau, a fugit în Rusia Sovietică, unde se găsește și acum.

Max Goldstein a murit în timpul detențiunii la închisoarea Doftana. Acesta era principalul factor al atentatului. La data atentatului, el avea 24 de ani. Fost croitor la Bârlad, dezertase în timpul războiului în Rusia, unde urmase la Odesa școala de artificieri. Aici a făcut cunoștință cu materiile explozibile și, la una din experiențe, o explozie îi luase brațul drept. Intrat clandestin în țară, a provocat deraierea de la Ciocănești, după care începu pregătirea isprăvii care avea să-i aducă trista celebritate.»

Demn de remarcat este faptul că Max Glodstein, șeful grupului terorist, a fost prins de grănicerii români un an mai târziu, în noiembrie 1921, în timp ce încerca să reintre în România, traversând Dunărea înot pe la Giurgiu, încărcat cu 15 kilograme de explozibil. Cel supranumit ”Omul cu cârlig”, pentru că nu avea mâna dreaptă, a fost condamnat la muncă silnică pe viață și a murit în închisoarea Doftana, după 60 de zile de grevă a foamei.

* Bombe germane, un ceas deșteptător, două brichete și două fitile ordinare

În timpul anchetei, a fost reconstituit și dispozitivul exploziv care a provocat deflagrația din Senatul României:

«D. Victor Petrescu, șeful serviciului identificării din Siguranță, care a binevoit să ne puie la dispoziție documentele fotografice alăturate, ne-a explicat defectuozitatea construcției acesteia: ea era compusă din două bombe germane (Minenwerfer de tranșee), o mașinărie compusă dintr-un ceas-deșteptător obișnuit, două brichete și două bucăți de fitil Bickford ordinar.

Peste butoanele brichetei era așezetă o paletă de lemn, peste care trecea un cablu de sârmă subțire, cu un capăt fixat peste peretele cutiei, trecând peste paleta de deasupra butoanelor; celălalt capăt era fixat la axa deșteptătorului.

Brichetele erau înarmate cu pietre, fitil, benzină. În dreptul celor două brichete 2 bucăți de fitil mergeau la cele două obuze, pline cu explozibil. Când ”reveil”-ul acționa, cablul de sârmă fixat de axa ceasornicului se învârtea, presând paleta, care acționa brichetele.

Defectul de construcție consista din aceea că erau două decalări, ceea ce făcea imposibilă explodarea în aceeași clipă a ambelor obuze. În adevăr, numai unul a explodat, spărgându’l pe al doilea, a cărui materie a ars doar ca un artificiu. Dacă explodau ambele obuze, dezastrul ar fi fost mult mai mare.»

Atentatul din 1920 a fost urmat de condamnarea unui întreg grup de comuniști – prin sentința dată în urma finalizării ”Procesului din Dealul Spirii” – și la interzicerea Partidului Comunist Român. Conducătorii partidului comunist au respins, însă, în timpul procesului orice acuzație de conspirație, implicarea liderilor comuniști nefiind, de alfel, niciodată probată ca fiind o certitudine.

sursa: De ieri și de azi

FOTO: București strict secret, Historia, Buciumul