Cea mai recentă prelevare de organe făcută la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț a fost, ca și cele de până acum, o reușită. Operația a avut loc în dimineața de 21 noiembrie. Donatorul, un bărbat în vârstă de 62 de ani, din Piatra Neamț, fusese rănit grav la cap, după un accident pe care îl provocase la Doina, pe 18 noiembrie. A fost internat în Secția Anestezie și Terapie Intensivă, iar două zile mai târziu a intrat în moarte cerebrală. Organismul bărbatului era, altfel, sănătos, fapt ”observat” imediat de dr. Gelu Felician Dulhai, medicul coordonator pentru activitatea de prelevare a organelor din cadrul SJU Neamț. Analizele au confirmat sănătatea pacientului, familia și-a dat acordul și, imediat, au fost începute demersurile pentru operația de prelevare. Iar bărbatul a devenit cel mai vârstnic donator de până acum.
Într-o situație de acest gen, demersurile presupun nu doar partea birocratică – deloc ușoară -, ci și de munca efectivă de pregătire a pacientului – extrem de importantă, pentru că de ea depinde reușita ulterioară a transplantului. Despre cum se desfășoară activitatea dinaintea prelevării, ce presupune și ce eforturi depune echipa din secția ATI, una din verigile de bază în tot acest proces, care se concretizează cu șansa altor oameni la viață, vorbește medicul primar Gelu Dulhai, care, la vârsta de 45 de ani, a ales o a doua specialitate.
* Corecția parametrilor
– Ce înseamnă toată munca asta, de pregătire a unui pacient pentru prelevarea organelor?
Este o muncă foarte, foarte intensă. Eu sunt medicul care declară un pacient în moarte cerebrală. Asta înseamnă linie izoelectrică, deci, pe electro-encefalogramă, apare o linie continuă în toate derivațiile, nu mai există niciun fel de activitate electrică. Tot eu sunt medicul care preia toată activitatea, după ce coordonatorul discută cu familia și obține acordul. După care începe adevărata pregătire.
Asta înseamnă aducerea tuturor parametrilor la normal. Altfel, nici primitorul nu va putea beneficia de organul respectiv, transplantul se poate solda cu un eșec și toată munca va fi fost în zadar.
– La ce parametri vă referiți?
Sunt destul de mulți, e vorba de parametri hemodinamici și biochimici, care atestă funcția renală, funcția hepatică, tulburările de coagulare. Toți acești indicatori trebuie corectați, astfel încât organele, când ajung la primitor, să fie apte să funcționeze.
* ”Un pacient în moarte cerebrală e ca o broască fără cap, ca să mă exprim mai plastic.
– După ce un pacient este declarat în moarte cerebrală, ce se întâmplă cu funcțiile vitale?
El nu mai are controlul sistemului nervos și totul depinde de aparate și de intervenția noastră. Trebuie lucrat pe mai multe aparate și sisteme, astfel încât donatorul să fie stabil, să nu aibă multe tulburări electrocardiografice.
Monitorizarea este permanentă, ca să se poată observa orice deviere de la normal. De pildă, funcția renală – uree și creatinină, tulburări de coagulare, diabetul insipid… Tulburările de termoreglare – fără sistem nervos, pacientul poate avea hipertermie sau hipotermie, care trebuie reglată, astfel încât să fie menținută în jurul valorii de 37 grade. La fel, tensiunea arterială se menține prin diverse suporturi pentru inimă și vasele de sânge… Sau tulburările electrocardiografice, de puls, trebuie corectate, prin medicație și prin diverse suporturi. Aparatul respirator la fel – pacientul fiind intubat, trebuie verificate destul de frecvent echilibrele acido-bazice. Diureza, de asemenea… De cele mai multe ori pacientul având diabet insipid, care provoacă o cantitate foarte mare de urină, atunci trebuie să suplinim cu soluții electrolitice. Se administrează antibiotice, dacă este cazul… deci, este o monitorizare din minut în minut.
– Câți asistenți medicali din secție vă ajută?
Toată secția intervine, la un moment dat, dacă este nevoie. Dar este asistenta șefă, Lăcrămioara Baciu, coordonator, cea care rămâne alături de mine când avem un donator. Mai este un locțiitor, asistenta Cristina Apetrei, și asistenta Iolanda, care stă mereu lângă mine, îi place mult ceea ce face și nu ratează nicio operație. Asistenta șefă se ocupă de logistică, ea este cea care ține legătura cu toți cei implicați, ea se ocupă de toate analizele și investigațiile medicale pentru pacient, cu toată corespondența implicată… Și nu are o muncă deloc ușoară. Asta este echipa mea.
Este important să ai cu cine lucra, pe cine te baza, pentru că știi că, atunci când ești prins în diverse preparative – ai de montat catetere venoase și arteriale, trebuie să supraveghezi monitoarele, care-s un pic mai sofisticate decât cele din terapie intensivă -, știi că ai asistenta alături în această muncă. O asistentă poate observa imediat anomaliile care apar la pacient și, astfel, ajută la intervenția pentru echilibrarea pacientului în timp util.
Eu, ca medic coordonator, nu pot fi înlocuit, pentru că eu știu ce am făcut și, în același timp, eu răspund pentru ceea ce fac.
* Sfinții veghează fiecare operație
– La cea mai recentă intervenție, am înțeles că ați stat 24 de ore lângă pacient, ca să-l pregătiți în așa fel încât organele să ajungă în bune condiții la primitori.
Suntem la a zecea prelevare. La operația din vara anului 2016, am stat și mai mult. Era un tânăr, în vârstă de 17 ani, rănit într-un accident rutier, cu distrugere de sistem nervos. Toți pacienții propuși pentru prelevare de organe au provenit din accidente, toți cu distrugere de masă cerebrală.
De la acel tânăr, s-au prelevat cordul și plămânii. Atunci a fost o intervenție pe Eurotransplant, inima s-a dus în Croația și plămânii în Olanda. Primitorii trăiesc și acum, foarte bine. Eu nu mă ocup de logistica prelevărilor, nu știu de ce au fost aleși primitori din afara țării, poate ține și de dificultăți tehnice de transplant la noi, dar știu că așa s-a decis. Iar ficatul și rinichii au ajuns la primitori din România. Atunci s-a stat mai mult de o zi lângă pacient, până au ajuns echipele de chirurgi.
O altă intervenție a avut loc chiar de Sfântul Gheorghe, în aprilie 2014. Iar această ultimă operație a fost de sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică.
* La noi, toate operațiile de prelevare au fost în zi de sărbătoare. Nu știu de ce… dar eu cred că, din moarte, apare viața.
– Ce sentiment aveți când pregătiți un pacient care, dacă n-ar fi ajutat de aparate să respire, ar fi mort și tocmai moartea lui, faptul că organele sunt sănătoase, înseamnă șansă pentru alți oameni?
Te gândești că trebuie să faci eforturi mari, fiindcă rezultatul se vede la distanță, la Iași sau la București, de unde îți vine confirmarea că persoana care a primit un organ e salvată și nu mai face dializă, a scăpat de problema hepatică pe care o avea, se poate bucura de o viață de familie liniștită, poate că are copii și acum copiii se bucură că tatăl lor e bine.
– Vă interesați personal de soarta primitorului?
Nu am stare dacă nu sun la câteva ore după intervenție. În rest, avem două întâlniri pe an cu cei de la Centrul Național de Transplant și, acolo, aflăm o serie de chestiuni profesionale, inclusiv evoluția pacienților cu transplant. Dar eu aflu ce se întâmplă cu persoana respectivă imediat după transplant, aflu de la colegii mei că totul este în regulă.
* Un nemțean salvat după ultima prelevare
– Toate prelevările au fost un succes?
Absolut toate. Cei care au primit organele n-au avut nicio reacție ulterioară și acum trăiesc și sunt bine.
– Cel mai tânăr a fost pacientul de 17 ani și cel mai vârstnic bărbatul de 62 de ani, de la ultima intervenție?
Da. Știam că acest pacient este eligibil, am văzut de când a fost adus că are o stare generală de sănătate foarte bună și, apoi, am avut confirmarea din foaia lui de observație. Analizele medicale ulterioare au confirmat. Din cauza traumatismului cranio-facial care i-a afectat și ochiul, nu s-a putut preleva corneea. Dar ficatul și rinichii au fost în bună stare și au ajuns – ficatul la un tânăr de 24 de ani, care se pare că e din zona Târgu Neamț și care acum este foarte bine, iar un rinichi a ajuns la un tânăr de 30 și ceva de ani, dependent de dializă, care și el este bine.
* Tendința este de a salva oameni tineri, lista de așteptare este foarte lungă.
Iașul are deja 6 transplanturi de ficat efectuate – din care 2 provin de la noi -, prin echipa de transplant coordonată de prof. dr Cristian Lupașcu, de la Spitalul ”Sfântul Spiridon”, iar transplantul de rinichi se face la Clinica ”Dr. C.I. Parhon” din Iași.
– Primul pacient pentru prelevare vi-l mai amintiți?
A fost un pacient care mi-a dat multe bătăi de cap! Prelevarea s-a făcut în noaptea de sâmbătă spre duminică, în luna ianuarie 2014 (n.n. – în noaptea de 11 spre 12 ianuarie). A fost foarte instabil, cu foarte multe tulburări electrolitice, greu de echilibrat, a făcut edem pulmonar, a fost foarte complicat. A fost o muncă nebună și mă gândeam dacă tot e atât de greu de corectat… Fiindcă, dacă echipele de chirurgi găsesc pacientul dezechilibrat – cu suport foarte mare vaso-motor, adică substanța care crește tensiunea, cu multă medicație de terapie intensivă în organism, un organ cu prea multă apă -, nu mai fac prelevarea, pentru că organele sunt compromise și nu prea mai pot ajuta primitorul. Iar asta m-a ambiționat.
De pildă, la ultima prelevare, pacientul a avut un dezechilibru renal, dar am reușit să-l prind și să-l stabilizez la o valoare a creatininei de 1,09, adică normală, când au venit chirurgii pentru prelevare. Și rinichiul a funcționat la primitor, din ce-am înțeles, imediat.
* Deschizător de drumuri
– Activitatea de prelevare de organe a început în toamna anului 2013, iar în ianuarie 2014 a avut loc prima operație. Cum ați ajuns să fiți numit medicul coordonator?
Era la început această activitate. Eu terminasem în 2012 a doua specializare, la Iași, și eram proaspăt ATI-st la Spitalul Județean de Urgență Neamț. Tocmai se forma toată această structură, în țară. Înainte, am fost medic urgentist la Ambulanța Neamț… am prins și formarea SMURD-ului. Am acceptat numirea într-un domeniu nou probabil din nevoia de mai multă adrenalină și pentru că îmi dă șansa să salvez mai mult decât o viață.
– Au fost și cazuri când familia donatorului s-a răzgândit?
O, da! A fost un caz, familia unui tânăr de 30 de ani, din câte mi-amintesc. Inițial, au fost de acord, au înțeles. În noaptea când trebuia să se facă prelevarea, la ora 12, au năvălit în secție, au strigat, au plâns, au anulat tot! Am sunat echipa de chirurgi și le-am spus să se întoarcă…
Familia a spus că a înțeles, dar n-a înțeles. În final, plămânii au ajuns în găleată, ficatul a ajuns în găleată, rinichii au ajuns în găleată… în loc să salveze alte vieți.
Cristina IORDACHE
GALERIE FOTO
