Moartea Anei Geanina Sechel a determinat conducerea Spitalului Județean de Urgență Neamț să ia câteva măsuri de natură administrativ profesională.
În primul rând, pe secția obstetrică-ginecologie și, afirmă managerul interimar al spitalului, nu numai. ”Fiecare gravidă va fi examinată – obligatoriu – electrocardiografic, iar dacă sunt depistate probleme, va fi consultată de către medicul cardiolog, inclusiv cu investigații ecocardiografice”, spune dr. Cristina Iacob Atănăsoaie. Ultimele 6 gravide internate au fost examinate și nu au fost depistate cu probleme cardiologice, potrivit managerului interimar. Ce scoate la iveală această regulă? Faptul că, până acum, asemenea examene nu se făcea în toate cazurile.
În plus, tot pe secția OG trebuie să se mai aplică o regulă, ce urmează să fie comunicată, în formă scrisă, întregului personal medical de aici și care va genera, în mod sigur, o mulțime de discuții: gravida este supravegheată pe timpul internării doar de medicul de gardă. Dr. Atănăsoaie precizează că ”nu vor mai fi chemați medicii de-acasă dacă pacientele lor nasc, medicul de gardă are toată responsabilitatea activității medicale și supraveghează gravida preluată la internare. Nu vor mai fi medici pe lângă medicii de gardă pe secție”.
Această măsură are menirea de a asigura o continuitate în ce privește conduita și responsabilitatea doctorului pe timpul gărzii. Și, cel mai important, va face medicii să colaboreze în mod real, în activitatea lor pe secție. În ajutorul pacientelor.
Altă măsură, extrem de importantă, dar care abia acum este luată în discuție, la modul serios, ține de înregistrarea consulturilor la care sunt solicitați medicii de gardă. Fiindcă scripta manent, dr. Atănăsoaie a dat o dispoziție internă – care, și aceasta, trebuie să ajungă în toate secțiile spitalului -, care stabilește să fie trecute clar și obligatoriu ora la care sunt chemați medicii de gardă la consulturile de pe alte secții, ora la care ajunge pe acea secție, ora la care pleacă din secție și ora la care ajunge înapoi pe propria secție. ”A fost cândva, dar nu prea se respecta, văd că este nevoie să știm exact aceste repere pentru a nu exista neclarități”.
Nu este prima dată când se discută despre aceste aspecte. În plus, există tot soiul de protocoale. Ba chiar și fișa postului. Teoretic, toată lumea din spital știe ce are de făcut. Practic, viața unui pacient depinde, de multe ori, de rapiditatea intervenției unui medic, ca și de decizia luată sau nu de acesta. Deși medicii nu recunosc la modul public, orgoliile care intervin între specialiști se răsfrâng, din păcate, de cele mai multe ori asupra pacienților. Chiar Dr. Josef Koszeghi, președintele Colegiului Medicilor Neamț a afirmat, la recentele alegeri ale noii Comisii de etică, faptul că o parte însemnată din reclamațiile care au ajuns în ultimii ani pe masa medicilor judecători se rezumă, în esență, la colaborarea, sau mai bine spus la lipsa de colaborare dintre medici. Așa încât, noile măsuri organizatorice la Spitalul de Urgență par mai mult decât necesare.
(C.I.)
7 comentarii
Mai bine merg sa merg la privat la Iași- Bacău de cât aici cu medicul de garda…… pai dacă eu sunt înscrisă și am mers toată sarcina cu un medic de ce sa nu nasc cu el???????? Va bateți joc de spital și pacienții sa va fie Rușine ……..schimbată șefa de secție in primul rând care nu are ce cauta acolo clar…… și sa plătească vinovații pt moartea mămicii, încercați sa musamalizati tot și sa dați vina unul pe altul …… rusineeeeeeeeeee
Ar trebui sa le scrie în regulament și cum sa se comporte și sa vorbească cu pacienții. Ma refer aici la dr Vintea care vorbește horror cu gravidele și tipa la ele de parca pe ea o plătește “Mos Crăciun”….nu NOI. Ne am cam saturat de plătit sute de lei lunar ca sa ajungi în spital și sa spele pe jos cu noi “cadrele medicale”.
Nu mai spun ca în alte spitale din România și nu numai ….nu ți se face nici cea mai mica intervenție pana nu faci EKG
Daca medicii de garda ti-ar da atentie cu adevarat,nu ar fi o problema.Dar ce te faci daca ajungi noaptea la spital si moasele iti administreaza nurofen ca sa nu nasti,ca de…trebuie s-o trezeasca pe madam”medic” ?!
Nu este normal sa nu asiste medicul care te-a monitorizat pe parcursul sarcinii! !! El știe cel mai bine despre evoluția sarcinii
Despre ce se vorbește în zilele astea că nu îmi e clar? Ce pretenții sa avem de a se comunica intre medic și pacientă dacă medicii nu comunică intre ei? Ce pretenții, ce tupeu avem noi (gravidutele mă refer) de a nu ne fi născut învățate să naștem, să respiram și să ne comportăm în timpul travaliului? Cum, nici de atâta lucru nu suntem în stare? Am avut o experiență prepartum absolut execrabilă și fiind prima a fost cu atât mai urâtă! Păcat!
Multe doctorițe din secția obstretica-ginecologie nu au ce căuta acolo. Locul lor e acasă. Odată ce tu ti’ai ales meseria asta, fă’o și nu aștepta nimic în plus decât salariul pe care îl primești de la stat. Dacă nu Îți ajunge ,stai tată acasă. Poate sunt medici care vor sa își facă meseria și sa nu fie toți băgați în aceeași oala. Urat!!!! Urat de tot!!!
Si ca să facă aceste reguli era nevoie să o lase pe Geanina să moară???!!!! Niște nenorociți,mancători de bani!!!! Au distrus o familie,au bagat-o pe Geanina în pământ cu zile😥😥😥😥!!!! Ar trebui să fie dați afară cu toții!!! Să intre în locul oameni capabili să-și facă meseria!!!! Dumnezeu să te odihnească în pace frumoasa mea prietenă😥😥😥😘😘😘!!!! Nu te voi uita niciodată Geanina😥😥😥😥!!!!