Paul Borș, unul dintre consilierii locali PSD din Consiliul Local Târgu-Neamț, se va muta la București în perioada următoare din rațiuni profesionale. Contactat telefonic, acesta ne-a confirmat intenția de a se muta la București, dar a dat de înțeles că nu e sută la sută sigur că se va stabili definitiv în capitala țării: „Momentan rămân consilier local. Sincer să fiu îmi doresc o schimbare în viața mea din punct de vedere profesional. Am senzația că mă plafonez, iar într-un oraș cum e Bucureștiul ai mai multe oportunități să faci carieră. Dar nu e nimic sigur. Voi vedea cum e la București și voi lua o decizie în perioada următoare”.
De cealaltă parte, primarul Daniel Harpa ne-a specificat: „Domnul Paul Borș va face naveta la București, dar nu se va retrage din Consiliul Local. Va fi prezent doar la ședințele ordinare. Din ce am discutat cu el, își dorește să rămână consilier local în continuare. Nu se pune problema să-și dea demisia”.
În varianta în care totuși Paul Borș se va decide să se mute definitiv la București, următorul pe lista PSD la Consiliul Local, și cel care, de altfel, închide și lista, este avocatul Iulia Talpău.